Îmi amintesc de Revelioanele de altădată, de Revelioanele de după ’90. Un an întreg așteptam noaptea magică în care televizorul din sufragerie se transforma într-o poartă spre lumi fantastice. Programul artistic de Revelion era special – așa am cunoscut televiziunea făcută cu temeinicie, așa i-am descoperit pe unii dintre marii
Tag: Eveline Păuna
FELIX ALEXA: „UNEORI MI-E GREU SĂ TRĂIESC CU MINE ÎNSUMI”
Felix Alexa este creatorul care a contrazis legile firii, reuşind să monteze atât de multe spectacole bune încât pare că Timpul însuşi s-a oprit să-i înţeleagă piesele. Dacă-i vezi spectacolele, îi simţi talentul, determinarea şi siguranţa de sine. Dacă-i surprinzi privirea ghiceşti că poartă sclipirea izbânzilor artistice şi tuşa unor
FII MOȘ CRĂCIUN! DĂRUIEȘTE O JUCĂRIE!
Pe 4 decembrie am avut bucuria să prezint prima Gală a Operei Comice pentru Copii. Cu siguranță că și acest eveniment al instituției va deveni tradiție, întocmai cum alte demersuri pe care Opera Comică pentru Copii le-a inițiat au trasat deja adevărate trenduri pentru România. Originalitatea celor care dirijează activitatea
„LA TRAVIATA” – OPERA NAȚIONALĂ ROMÂNĂ IAȘI
Străbat cu pas domol aleile cimitirului Montmartre. Iubirea a condamnat Parisul să poarte definitiv aerul misterios al poveştilor pe care le-a plimbat de-a lungul Senei, în săli de bal sau în camere de hotel, departe de privirile iscoditoare şi chiar de preceptele moralei. Însă, dincolo de oraşul care se pleacă
ILEANA ILIESCU: „PENTRU MINE, CORTINA VIEȚII A RĂMAS DESCHISĂ”
Ileana Iliescu a fost una dintre cele mai cunoscute prim-balerine ale Operei Naționale București. Și-a dedicat întreaga viață dansului, renunțând cu bună știință la privilegiul de a deveni mamă. A avut două căsnicii, dar pe niciunul dintre soți nu i-a iubit așa cum l-a iubit pe Marinel Ștefănescu, cel care







