M-am născut în ’89. N-am avut în casă, de la început, televizor color. Dar am avut cel mai prețios televizor din lume – acela în fața căruia îmi coloram în minte lumi oglindite de ecranul alb-negru. La un moment dat, destul de curând, a apărut în casă un al doilea televizor, de data aceasta… color. Adică o cutie în care încăpea, cu adevărat, o lume întreagă, o lume adevărată!
În primii ani de viață, pentru mine televiziunea însemna că trebuie să fac liniște când era emisiunea unui domn serios, cu ochelari, care – mi s-a spus – se numea Iosif Sava și care vorbea… altfel. Curios este că nu-mi amintesc să-i fi văzut emisiunea („urmărit” e prea mult spus pentru un copil), la televizorul color, ci numai la cel alb negru, la care, până se… încălzea, mai degrabă ghiceam imaginea. Deși televizorul color și nou era în cealaltă cameră. Dar așa totul avea… altă poezie. Iată, deci, că sunt emisiuni și personalități pe care nu-mi amintesc să le fi văzut vreodată… colorat.
Trebuia să mai fac liniște și la „TeleJurnal”. Atunci se spuneau lucruri importante despre care știam că ai mei vor citi a doua zi în ziar. (Ce vremuri… să aștepți ziarul de a doua zi!!!). Și am înțeles că, dacă „au spus la televizor” înseamnă că „așa e”. Și, poate, chiar așa era…
Am înlocuit poveștile urmărind programele de divertisment ale italienilor. Atunci am simțit că, la televizor, se poate orice! Spectacole grandioase, oameni frumoși, rochii de vis, decoruri feerice… erau la un buton distanță pe telecomandă, după cele câteva canale românești.
Și, la un moment dat, am pătruns în joc. Pe la vreo 5 ani am prezentat moda pentru copii în emisiunea „Ceaiul de la ora 5”, emisiune pe care o urmăream când la televizorul color care trona la loc de onoare în sufragerie, când la cel alb negru, din camera bunicii. (Și, în timpul acestei emisiuni aveam voie să fac gălăgie!)
Aha! Carevasăzică se poate! Se poate să faci un pas și să pătrunzi în Țara Minunilor!
Aveam 15 ani când am descoperit televiziunea, cu adevărat. E o întreagă poveste (și mi-e dragă), pe care am să v-o împărtășesc cu altă ocazie… Că acum trebuie, oricum, să vă spun multe, mai importante!
Acum doar am zâmbit la gândul că, uneori, ca să continui să faci lucrurile bine, trebuie să-ți amintești de ce ai început. Eu am început având în casă un televizor alb-negru și neavând definiția cuvântului „imposibil”. Iar acum urmăresc o lume gri, la un smart tv mare cât toate zilele. Acum trebuie să fac liniște nu pentru ca să-și aibă loc emoția, ci ca să înțeleg cine cu cine se ceartă în dezbaterile politice – polițe plătite în public între oameni care, pentru mine, nu fac prea multe… Acum știu sigur că dacă „au spus la televizor”, înseamnă că nu-i tocmai „așa”, și că trebuie să-mi pun o mie de întrebări înainte să-i cred. Și, dacă am crescut gândind că nu oricine apare la TV, ei bine… acum chiar avem emisiuni cu Oricine vorbind despre Nimic. Este la modă să urmezi curentul și să spui: „tinerii din ziua de azi”, „politica din ziua de azi”, „presa din ziua de azi”. Totuși nu e toată așa! Eu am descoperit o insulă care seamănă cu lumea din cutia mea cu minuni de altădată.
După ce am descoperit cu adevărat jurnalismul, mi-am dat seama că, o vreme, trebuie să învăț. Și am început să construiesc în presa scrisă. Aveam legitimație de presă scrisă, așadar, când, într-o seară, am primit invitația de a merge la o Gală APTR. Și, pentru că am ca pasiune fotografia, atunci am fost… fotoreporter, căutând temeinic cele mai artistice cadre. Venisem pentru o știre și urma să am parte de o lecție de profesionalism. Am descoperit atunci cât de greu le este lor, Jurnaliștilor, să-și urmeze Crezul la cel mai înalt nivel. Am simțit că sunt… oameni: se îndoiesc, își pun întrebări, au neliniști și temeri – nu despre subiectele lor, ci despre drumul profesional pentru ei înșiși. Și, în momente precum Galele A.P.T.R. se bucură sincer! Mi-am dorit atunci ca, dacă vreodată va fi să fac televiziune, să NU UIT lecțiile acelei Gale A.P.T.R. și, poate, vreodată, să am onoarea de a primi un premiu.
S-a întâmplat în 2014, când am primit Premiul A.P.T.R. pentru talk-show cultural. Atunci am simțit, cu adevărat, că merită! Cred că fiecare dintre cei care au fost pe podiumul A.P.T.R. a simțit că tot efortul de până atunci A MERITAT pentru un lucru simplu, dar care strânge în el, parcă, întreaga lume – „Diploma A.P.T.R”.
Anul acesta, pe 23 noiembrie, am avut onoarea de a prezenta Gala cu numărul 25 – „Jubiliara”. Când președintele A.P.T.R., domnul Dan Necșulea a spus, la microfon, că sunt de-o seamă cu A.P.T.R., mi-a revenit în minte chipul fetiței care privea fascinată la acel televizor alb-negru. Și-am vrut să-i spun că, peste timp, va avea onoarea de a sta alături de nume care au scris istoria în televiziunea postdecembristă! Apoi, după primul clip – cel în care au fost prezentați jurnaliștii premiați de-a lungul timpului – am înghețat de emoție văzându-mi numele și chipul pe ecran, alături de nume pe care le admir și le respect enorm! Și, înainte de a-mi începe prezentarea, mi-am luat… startul din privirea doamnei Lucia Hossu Longin. Atunci am vrut să-i spun tinerei cu aparatul foto de gât, de acum câțiva ani, că timpul va avea grijă de visul ei!
Fiecare dintre cei premiați de Asociația Profesioniștilor de Televiziune din România vorbește cu emoție despre Galele A.P.T.R. S-au spus cuvinte mari, frumos meșteșugite… Pentru mine, seara de 23 noiembrie 2015 rămâne un punct de reper în marea de vise încăpățânate despre jurnalism și televiziune. Iar faptul că am fost ACOLO, ATUNCI (APTR, 25 de ani) mă onorează peste măsură! Și este un vis al meu, împlinit deja, pe care nu mi-l va lua nimeni, niciodată! Le mulțumesc organizatorilor pentru încredere!
Foto: ADA VERTAN
Juriul:
Lucia Hossu Longin – realizator de televiziune și director al Galelor A.P.T.R.
Dan Necșulea – regizor, președinte al A.P.T.R
Acad. Nicolae Breban – romancier și cineast
Dan Pița – regizor
Călin Căliman – critic de film
Mihai Ispirescu – dramaturg
Sorin Ilieșiu – director de imagine, senator
Palmaresul „Jubiliara”
- „Cerbul de Aur” (2004) – TVR1 – Irina Radu, Dumitru Moroșanu, Octavian Iordăchescu, Doina Anastasiu, Mariana Șoitu
- „Milionarii de la miezul nopții” – Antena1 – MARIUS TUCĂ
- „La porțile ceriului” – TVR Cultural – Grigore Leșe
- „Anotimpurile” – TVR1 – Silvia Ciurescu Ghiață
- „Exodul mamelor” – TVR1 – Irina Păcurariu
- „1989 Sânge și catifea” – TVR1 – Cornel Mihalache
- „Memoria exilului românesc” – TVR1 – Marilena Rotaru
- „Viața satului” – TVR1 – Gabriel Gherghescu, Cosmin Andrei
- „Ce zi frumoasă” de Michel de Ghelderode, teatru TV – TVR1 – Dinu Cernescu / „Don Carlos”, teatru TV – TVR1 – Eugen Todoran
- „Această poartă a creștinătății”, serial TV – TVR1 – Acad. Răzvan Theodorescu
- „Q&A” – Antena 3 – Alessandra Stoicescu
- „Vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România” – TVR1 – Titi Dincă și echipa de la „Viața sprituală”
- „Punctul de întâlnire” – Antena 3 – Radu Tudor
- Televiziuni teritoriale: – TVR Timișoara – „Izolați în România” (13 episoade) – Dite Dinesz
– TVR Cluj – „Caii sălbatici” – Dan Curean
„1956. Revoluții eșuate” – Alin Gelmărean, Emese Vig
– TVR Iași – „Fantomele industriei socialiste” – Gabriela Baiardi - „Secvențial” (13 imagini de război) – Antena 3 – Adrian Ursu
- „Rezistența prin cultură” – TVR2 – Vasile Alecu („Mircea Vulcănescu – Jertfă și iertare”), Roxana Chiriță („Cornelia Pillat: Portret de familie”), Cristian Amza („Marton Aron, un episcop pe drumul crucii”)
- „O dată-n viață” – TVR1 – Iuliana Tudor, Elise Stan
- Premiile profesionale – imagine, montaj, sunet – echipa „Memorialul Durerii”: Valentin Ilie, Sorin Chivulescu, Ion Cristodulo, Constantin Marciuc, Sebastian Chelu, Florin Tăbăcaru.
- „Profesioniștii – Radu Beligan” – TVR1 – Eugenia Vodă
- „Corespondențe de război” – Alina Grigore, Adelin Petrișor
- „Lunga călătorie cu trenul” – TVR Cinem – Sinișa Dragin
- „Ora regelui” – Camelia Csiki, Cristina Maria Țilică, Bogdan Șerban Iancu
- „Sinteza zilei” – Antena 3 – Mihai Gâdea
- „Învinge apele” – campanie umanitară și premiul pentru susținerea filmului românesc la TVR2 – Liana Săndulescu
- „În premieră” – Antena 3 – Carmen Avram
