Pe 19 octombrie, Vlad Zamfirescu debutează ca regizor de film. După ce piesele de teatru în care a semnat și ca regizor și-au consolidat succesul la public, a venit firesc pasul spre marele ecran pe care Vlad l-a experimentat, până acum, ca actor. „Secretul fericirii” va intra în toamnă în cinematografe și tot atunci se va relua și ca spectacol de teatru.
– În lumea culturală se spune că ați găsit secretul fericirii!
Care„ați”?
– Tu și actorii!
Nu știu dacă l-am găsit, dar sigur îl căutăm!
– Câți ani i-au trebuit lui Vlad Zamfirescu să ajungă să caute „Secretul fericirii” atât de bine încât să-i iasă un film și o piesă de teatru?
Proiectul acesta nu are legătură cu căutările lui Vlad Zamfirescu, are legătură cu cele ale lui Alex Popa. Textul e al lui! Inclusiv titlul! Eu doar l-am adaptat la film și la scenă.
– De la băiețelul Vlad care aștepta într-o lojă de teatru pentru că părinții nu aveau cu cine să-l lase acasă, până la Vlad de acum, care ne anunță printr-un comunicat de presă că lansează primul film în calitate de regizor… eu cred că a apărut și fericirea.
Nu pot să definesc secretul fericirii din viață, să spun anume ce înseamnă. Nu știu care e! Cred că fiecare om are datoria să își caute drumul, fericirea.
– Revenind la film, cum l-ai întâlnit pe Alex Popa?
Mi-a trimis un text și m-a rugat să-l citesc. I-am spus că citesc dramaturgi mari, ale căror texte au ajuns acum și în România. Eu citesc și sunt destul de rău la citit, nu îmi place orice.
Mi-a trimis un text și m-a rugat să-l citesc. I-am spus că citesc dramaturgi mari, ale căror texte au ajuns acum și în România. Eu citesc și sunt destul de rău la citit, nu îmi place orice.
– Spuneai cândva că îți plac textele bine scrise și cu mai multe planuri…
Da, textele cu subtexte! Când am primit textul lui Alex credeam că o să-l deschid și o să renunț foarte ușor la el. Dar nu, nu doar că l-am citit, dar am făcut o producție întreagă, la virgulă, după textul lui.
Da, textele cu subtexte! Când am primit textul lui Alex credeam că o să-l deschid și o să renunț foarte ușor la el. Dar nu, nu doar că l-am citit, dar am făcut o producție întreagă, la virgulă, după textul lui.
– Textul a fost trimis mai multor regizori sau doar ție?
Doar mie.
– Ți-a spus Alex ce s-ar fi întâmplat dacă i-ai fi spus: „nu”?
Sunt convins că l-ar fi făcut altcineva, imediat.
Sunt convins că l-ar fi făcut altcineva, imediat.
– Gândul pentru film a fost primul, când a venit și finanțarea? Mulți vor să facă filme, puțini reușesc și și mai puțini reușesc să facă filme în care actorii să stea pe canapele, nu prin uzine comuniste.
Aici… fiecare cu gustul lui, nu mă bag! După ce mi-am spus că vreau să fac filmul, am găsit-o pe producătoarea Cristina Dobrițoiu. Și ea a fost superîncântată de scenariu și așa, o mână de oameni, în privat, fără ajutorul CNC-ului, am reușit să facem acest film. Cristina a fost motorul principal, ea este producătorul! A făcut un efort uriaș.
– Care este bugetul filmului?
Undeva în jurul sumei de 350.000 de euro.
– Gândul a fost pentru film, dar a ieșit și o piesă de teatru. Ați vrut ca piesa să fie o repetiție pentru film?
Noi am repetat două luni și jumătate pentru film.
– Și nu se repetă atât de mult la fiecare film, nu?
Din câte știu eu, nu se repetă atât de mult. Spun din experiența mea ca actor în alte filme. Motivele sunt diferite… Programe, locații. În cazul acestui film, s-a putut. Iar la cadru noi nu mai aveam alte probleme de rezolvat în afara celor care țineau strict de amplasament – lumină, încadraturi. Ce se întâmpla, era demult știut, bătut în cuie. Iar textul este respectat sută la sută din scriitură. Nu există un cuvânt adăugat de noi.
– Doar începutul filmului intră mai rapid în acțiune decât se întâmplă în piesa de teatru…
Da, am considerat că, pentru film, este mai bine așa.
– Când a apărut piesa de teatru?
În 2015, pe sfârșit de septembrie, început de octombrie, imediat după ce am terminat filmările.
– Decizia de a lucra cu Irina Velcescu, personajul feminin al filmului, a avut loc după o probă și după ce îi spusesei că nu este destul de în vârstă pentru a face acest personaj.
Am avut gândul că actrița care trebuie să joace acest personaj trebuie să se potrivească cu realitatea filmului pentru că personajul are doi băieți. Deci nu trebuia să fie o puștoaică și mie mi se părea că Irina ar fi dat mai tânără pe ecran.
Am avut gândul că actrița care trebuie să joace acest personaj trebuie să se potrivească cu realitatea filmului pentru că personajul are doi băieți. Deci nu trebuia să fie o puștoaică și mie mi se părea că Irina ar fi dat mai tânără pe ecran.
– Câți actori au venit la casting?
N-am făcut un casting public pentru că m-a interesat să văd anumiți oameni pe care îi știam talentați, cu siguranță. Voiam să văd dacă se potrivesc în context. Nu se punea problema de a nu crede în ei, ci doar de a vedea dacă funcționează trio-ul acesta.
– Actorii aleși sunt cunoscuți în anumite contexte, în anumite medii însă nu sunt vedete pentru marele public.
M-a interesat mai puțin să fie vedete și mai mult să se potrivească în rol. Am chemat niște actrițe și actori minunați, la care țin foarte mult, cu care lucrez în alte proiecte, alături de care joc în continuare. Nu i-am ales pentru acest film, sper că au înțeles și nu s-au supărat pentru că a fost efectiv vorba despre potrivire.
– Pe tine cum te-ai ales?
Am avut mari probleme cu actorul Vlad Zamfirescu, pe platou. Regizorul Vlad Zamfirescu n-a fost prea mulțumit de el…
– Asta-i glumă!
E glumă, da, evident. M-am văzut foarte bine în rolul acesta, mi s-a părut că pot să-l fac și că mă provoacă.
– Dacă, într-un exercițiu de imaginație, pentru acest film ai fi putut fi doar regizor sau doar actor, ce-ai fi ales?
Aș renunța la oricare ocupație sau pe oricare dintre ele aș fi făcut-o… Îmi sunt la fel de dragi amândouă! La prima impresie, aș fi ales să fiu actor. Sau regizor… Nu știu!
– Ai cărți de vizită?
Nu.
Nu.
– Dar dacă ai avea, sub numele tău ar scrie „actor” sau „regizor”?
Sigur ar scrie actor! Deocamdată! M-am apucat și de regie… În teatru, regizez de mai mult timp, în film sunt la primul proiect. Pe mine nu mă interesează titulatura, mă interesează să spun o poveste.
– Titulatura de actor ai avut-o de la început, de când ai terminat șef de promoție și de când porți eticheta numelui cunoscut.
Pe mine mă interesează să spun povești. Și în felul în care mi-am ales rolurile din teatru, și în felul în care mi-am ales proiectele de regizor. Ca regizor, spui o poveste pe mai multe planuri, ca actor spui povestea unui personaj.
– Ce convinge un om care vine la cinematograf să aleagă un film românesc?
Habar n-am! Vreau și eu să vină cât mai mulți oameni la filmul meu! Sunt tot soiul de criterii și de judecăți de valoare mai mult sau mai puțin adevărate.
Habar n-am! Vreau și eu să vină cât mai mulți oameni la filmul meu! Sunt tot soiul de criterii și de judecăți de valoare mai mult sau mai puțin adevărate.
– De ce ar alege cineva filmul „Secretul fericirii”? Să cântărească numele tău, numele actorilor, rezonanța titlului?
Nu cred că pentru numele noastre. Nu știu. Poate pentru că povestea din film nu te lasă indiferent, e captivantă. A fost un pariu mare. E un film făcut într-o singură locație de filmare, lucru care înseamnă că e mult mai greu să ții atenția publicului timp de o oră jumătate. Eu sper și vreau să cred că ne-a reușit. Am văzut reacțiile de la TIFF, de la Sibiu și mi s-au părut pozitive.
– Ce i-ai spune personajului tău dacă l-ai întâlni în realitate?
Nu i-aș spune nimic… „Ce faci, mă?”
Nu i-aș spune nimic… „Ce faci, mă?”
– Ce-ți place la personajul acesta?
Îmi place că e om, că are sentimente și sensibilități și că e un tip deștept.
– Acum ceva vreme declarai că, la acel moment, erai implicat în douăzeci de proiecte… Cum reușești? Unii actori se plâng că nu au unde juca…
A fost o chestiune de conjunctură, de noroc. Le-am făcut pe rând, întâmplător au rămas pe piață și li s-au tot adăugat altele. Nu sunt singurul, sunt mulți care au multe spectacole.
– Va mai veni lumea la piesa „Secretul fericirii” de vreme ce va exista filmul pe piață?
Sper. Când am scos piesa, ne-am gândit mult dacă nu vindem subiectul. Am ajuns la concluzia că, dimpotrivă, tentăm publicul să vină și la film. Sper să fie adevărat. Eu am avut deja reacții pozitive în mai multe medii în care cei care au văzut piesa au spus că vor neapărat să vadă și filmul. De fiecare dată l-am jucat cu sala plină, cu casa închisă, au fost oameni care ne-au spus că au venit să-l vadă a șaptea oară sau alții care au spus că vor să-și aducă prietenii la teatru. Sper că a fost un pas bun de marketing.
– De câte ori ai văzut filmul?
De foarte multe ori. Am stat foarte mult în montaj, mai mult de trei luni. Acum îl revăd cu greu, bine că a mai trecut ceva timp și am făcut o pauză. Am văzut fiecare cadru de sute de ori.
– Va exista și o continuare a poveștii?
Nasul meu spune că nu.
– Ce proiecte aduce toamna?
Se întorc piesele în care joc, vin și altele noi, am în monte un nou proiect cinematografic, tot pe un scenariu al lui Alex Popa.
– Depinzi emoțional de succesul filmului din octombrie?
Nu-mi dau seama… Sigur că este plăcut să știi că ai făcut un film și că lumea vrea să îl vadă pe al doilea. Ar fi frumos.
– Mediatic, nu mai ești „fiul lui…” și chiar și generațiile de acum te asimilează independent de numele tatălui tău, cunoscutul Florin Zamfirescu.
Nu prea m-a interesat acest lucru. Eu mi-am văzut de treabă și de pasiunile mele. Lumea e liberă să gândească, în continuare, cum îi place. Nu e misiunea mea să o schimb. Și nu e nici voia mea să schimb percepțiile despre mine.
– Tatăl tău a văzut filmul?
L-a văzut. I l-am trimis când încă era într-o formă brută. A avut o reacție foarte pozitivă dar pe mine mă sperie reacția aceasta pentru că nu o consider obiectivă. E tata, sigur că vrea să-mi iasă bine! Sigur că e cu totul lângă mine și mă sprijină! Iar aceste motive îl fac să nu mai fie obiectiv. Da, îmi place că gândește așa și mă măgulește.
– Ai schimba ceva? Ai mai scoate o secvență? Mai ai timp până în octombrie…
Nu. Ăsta-i filmul! E filmul meu de debut. Poate că, având altă experiență peste cinci ani, l-aș face mai bine, dar acum ăsta e!
– Spune-le ceva celor care vor plăti bilet la cinematograf pentru filmul regizat de tine!
Le garantez o poveste coerentă, cu răsturnări de situație și un final consistent!
Le garantez o poveste coerentă, cu răsturnări de situație și un final consistent!
foto: Adi Bulboacă, Cristofor Lăzărescu
