Dintre postările toate la fel de pe TikTok, am remarcat un tânăr din generația mea, care face ceva… nemaifăcut, nemaivăzut. Mobilier din carton. Este singurul din România care a dezvoltat acest tip de business și, deși mai sunt câțiva curajoși prin lume care propun acest tip de produse, FOLDO este brandul cel mai avansat ca funcționalitate și portofoliu de produse. În spatele brandului… un om. Nicolae Baciu.
– Foldo ești tu?
Mi-am dat seama că Foldo sunt eu, atunci când am remarcat cum apar în agenda telefonică a celor mai mulți cunoscuți: „Nicu – Foldo”. Foldo sunt eu pentru că, din 2015, mi-am pus energia, priceperea, creativitatea și determinarea în a face cunoscut acest brand 100% românesc. Acest proiect mă ambiționează în fiecare zi să fiu mai creativ și să propun concepte în premieră pentru România. Pentru mine, Foldo nu este doar un business, este provocarea de a schimba mentalități în România, oferind variante eco, cu design minimalist, ca răspuns la cererea clienților pentru obiecte rezistente, interesante și accesibile ca preț. Mulți dintre clienții Foldo ne devin prieteni, pentru că odată ce ai văzut beneficiile unui obiect de carton, îți vin din ce în ce mai multe idei pentru casa ta, pentru birou sau, de ce nu, pentru darurile pe care vrei să le oferi celor dragi.
– Am aflat de Foldo de pe TikTok. Părea un experiment. V-am căutat și am constatat că este un business. Cum și când a venit ideea pentru Foldo?
Foldo a început ca un experiment însă acum este un business în toată regula. Poate părea că este un experiment și din pricina faptului că procesul acesta de cercetare și dezvoltare… la Foldo nu se termină niciodată. Explorăm mai tot timpul capabilitățile materialului, ne jucăm mult și învățăm câte ceva în fiecare zi. Ideea cu Foldo a venit dintr-o nevoie. Îmi schimbam locuința destul de des și îmi doream mobilier mai ușor și pliabil pentru a ușura procesul de relocare. Am făcut câteva schițe, apoi niște machete și ulterior o canapea în mărime naturală. Din acel moment am știut că asta îmi doresc să fac, și ca hobby și ca profesie.

– Este o idee importată sau 100% românească?
Foldo este un concept 100% românesc. Nu suntem singurii producători de mobilier din carton de pe planetă, însă cu siguranță suntem cei mai avansați din punct de vedere al funcționalității și al portofoliului de produse.
– Materialele folosite sunt 100% din România. Este un principiu de la care nu va abateți sau… așa s-a întâmplat?
Produsele sunt concepute și realizate integral în România. Eu sunt român și mă bucur de fiecare dată când aud de o idee românească de succes. Cred că înainte să ne propunem să devenim… internaționali, am putea face lucruri inovatoare aici. Mă bucur să spun că Foldo este un business românesc și zâmbesc de fiecare dată când aplic o etichetă cu ”Made in Romania”, mai ales la produsele care pleacă peste hotare. Nu mi-am propus să exclud furnizorii străini, însă vreau să contribui cât pot de mult la încurajarea business-urilor din țara mea.
Folosim carton fabricat special pentru proiectele noastre
– Cartonul este tratat cu o substanță specială sau este… pur și simplu carton obișnuit?
Cartonul nu este tratat însă nu este nici cartonul cu care suntem toți obișnuiți la cutiile de transport. Folosim un carton rezistent, de calitate superioară, fabricat special pentru proiectele noastre.

– „Material simplu, construcție simplă, asamblare simplă”. Este răspunsul de pe site-ul vostru la întrebarea „de ce am achiziționa mobilier din carton?”. Ai mai adăuga ceva?
Da! Design unic, posibilitate de personalizare cu un kit pe care îl primești acasă, preț avantajos, posibilitatea de a monta și demonta produsele oricând dorești, fără efort – în pauzele dintre utilizări pot fi depozitate fără să ocupe mult spațiu. În plus, este o alternativă eco și, garantat, rezistența acestor produse este aceeași cu a celor din pal și lemn.
– În țara noastră, exista principiul că mobila este… pentru o viață. Era chiar un bun moștenit din generații în generații. Cum a fost primită în România ideea voastră? Aveți succes?
Odată cu schimbările provocate de tehnologie, mentalitatea oamenilor s-a schimbat și ea. Desigur, avem cu toții nostalgii ori de câte ori ne amintim de anii copilăriei. Chiar și de bibelourile din vitrină și de dimensiunile televizoarelor care suportau mileuri.. Nu cred că își mai propune cineva acum să cumpere un obiect pe care să-l folosească și nepoții. Ritmul vieții este altul, ne mutăm din chirie în chirie sau ne împlinim visul de a avea un apartament mai mare sau o casă. Suntem în continuă evoluție și avem nevoie de obiecte care să se adapteze și să se asorteze acestei dinamici. Foldo este un concept foarte bine primit în România. Am început să avem succes după ce am explicat că mobilierul este rezistent și că nu sunt obiecte „de unică folosință”.
– În casa ta ai tot mobilierul din carton?
Din păcate, nu. Nu am fabricat până acum mobilier pentru baie și bucătărie. În restul casei utilizăm foarte mult mobilier din carton. Camera lui Matei, fiul meu, este mobilată integral cu mobilă din carton. Cred că este soluția ideală pentru un copil, știm că nu se poate răni indiferent ce face și, ca bonus, nu are nicio interdicție la pictat mobilierul.

– Propuneți și jucării din carton. Există copil care le poate deteriora? 🙂 Există vreun risc pentru cei mici? (se pot desprinde piese…)
Da, avem mai multe jucării pentru copii. În general am facut jucării mari: căsuțe de joacă, tarabă de legume și fructe, un cărucior de înghețată și multe alte jucării mai micuțe. Riscurile să se rănească sunt mici, mai ales datorită greutății reduse a jucăriilor.

– Accesoriile din carton, corpurile de iluminat pot fi personalizate pentru companii. Este această fațetă a businessului vostru mai profitabilă decât cea a vânzării de mobilier din carton?
De-a lungul timpului am colaborat cu diverse companii din România pentru diverse proiecte speciale. Lucrăm cu teatre pentru decoruri, cu firme de organizare de evenimente, cu agenții de publicitate și cu firme care doresc rafturi sau sisteme de expunere pentru produsele lor. Printre cele mai interesante proiecte au fost amenajările integrale de magazine. Până acum avem aproximativ 6 magazine amenajate integral cu mobilier și corpuri de iluminat din carton.

Cartonul se comportă în mare parte ca lemnul
– Oferiți și soluții de curățare speciale?
Cartonul se comportă în mare parte ca lemnul. Praful se șterge cu o lavetă ușor umedă, iar dacă se pătează cumva cu cafea sau vin, pata trebuie ștearsă cu apă. Având o hârtie de suprafață densă, cartonul utilizat de noi permite ștergerea cu lichide, chiar și când este utilizat fără să fie vopsit.

– Cum se pot achiziționa produsele voastre? Aveți și showroom?
Produsele se găsesc pe site-ul nostru www.foldo.ro sau pe alte site-uri partenere. Avem și un showroom în București, în Șoseaua Iancului 46, unde poți să testezi produsele noastre sau de unde poți ridica comenzile plasate online.

– Ce vă propuneți în 2021?
Pentru noi 2021 este un an important. Suntem în discuții cu două rețele de magazine pentru listarea produselor noastre, ceea ce ne va ajuta să ajungem mai aproape de clienții noștri. Cel mai ambițios proiect de anul acesta este să construim o căsuță de vacanță din carton. Deocamdată suntem la partea de planificare a proiectului, dar sperăm ca în vară să te invităm pe la noi.