Are 32 de ani. Este CEO-ul Companiei Norofert, cel mai important producător de inputuri ecologice din România. La 20 de ani, din tinerețe și mult curaj a revoluționat strategia companiei, iar de atunci a reușit să impună Norofert pe piața internațională. Zâmbește rar, este timid și curios și are tot timpul din lume să scrie istorie nu doar în România și în Statele Unite – acolo unde a omologat deja o gamă de produse și va construi o fabrică, ci în lumea întreagă! Vlad Popescu!
AM ÎNCERCAT TOT TIMPUL SĂ FIM ACEA COMPANIE ÎN CARE FERMIERII SĂ AIBĂ ÎNCREDERE
– Ai 32 de ani și un business de succes. Atunci când ți-am aflat povestea, m-a impresionat o nuanță – „tânărul forțat să preia compania familiei”. Practic, tu ai preluat frâiele Norofert în 2015, cu 3 angajați, în urma unei probleme de sănătate a tatălui tău. Dacă nu era acea cumpănă din viața ta și a familiei tale, ce cale profesională ai fi ales?
În primul rând, trebuie să lămurim formularea nefericită „tânărul forțat să preia compania familiei”. Evident, formularea are o doză mare de dramă jurnalistică dar circumstanțele în care am preluat businessul, deși nefericite, m-au făcut să pun în practică tot ce am învățat de la tatăl meu în anii precedenți. Am încercat să folosesc abilitățile pe care le-am dobândit de la el pentru a dezvolta Norofert într-o direcție puțin diferită – cea de producător de fertilizanți și pesticide pentru agricultura ecologică. Revenind la întrebare, cred că aș fi ales calea antreprenoriatului în orice situație aș fi fost. Totul pleacă de la un „ce ar fi dacă am face…”. E un sentiment incredibil de plăcut să construiești pornind de la o idee, să crești și să atragi lângă tine oameni minunați care privesc în aceeași direcție. Evident, riscurile sunt foarte mari și puține businessuri trec de primii ani de existență. Componenta de risc este prezentă zilnic în viața unei companii și cu atât mai mult am tolerat un grad ridicat de risc în primii doi ani de la schimbarea modelului de business.
– Îngrășăminte agricole organice. Tatăl tău a înființat Norofert în 2000. Care este prima ta amintire cu Norofert?
N-am o primă amintire anume dar încă de la înființarea companiei am reușit să prind, involuntar mai mult, frânturi de discuții în bucătărie, în living sau la telefon și abia peste ani am putut să descifrez ce voia să spună tatăl meu.
– În copilărie, ai fost bun la chimie și matematică?
Oribil. Am fost oribil și la chimie și la matematică. Profesorii, deși foarte buni, n-au avut cu cine să lucreze.
– Acest business n-a pornit nici cu bani economisiți, nici cu împrumuturi. A pornit, așa cum a declarat tatăl tău, „fără nimic”. Am fost impresionată de completarea mamei tale: „a pornit pe încredere”. Partenerii au avut încredere. Era anul 2000. În 2020 s-ar mai putea porni așa o afacere, bazată pe încredere?
Într-adevăr, a început fără prea mari resurse și iată că suntem în anul cu numărul 20 de existență. Cred ca încrederea în business, la un anumit nivel, stă mai presus de bilete la ordin, file cec și contracte. E foarte bine să le ai și să nu faci excepții dar orice tranzacție trebuie să plece de la încredere. Am încercat tot timpul să fim acea companie în care fermierii să aibă încredere. La început, din 2015, ne-am bucurat de încrederea pe care actori importanți în piață o aveau în tatăl meu și am putut să beneficiem de sprijin pentru a construi Norofert într-un ritm accelerat.
AM GĂSIT CURAJUL DIN NEVOIA DE SCHIMBARE
– Datorită ție, Norofert a devenit din importator, producător. Vlad, de unde ai avut atât curaj la 20 de ani?
Am găsit curajul din nevoia de schimbare și din conștientizarea faptului că piața se schimbă și are nevoie de produse precum cele pe care am început să le fabricăm în 2015. De multe ori în ultima vreme m-am gândit la momentele de răscruce din 2015 și nu cred că aș mai avea acum aceeași inconștiență mascată în curaj.
– Ție ți se datorează performanța ca Norofert să fie astăzi cel mai mare producător de inputuri ecologice din România. Ce model de business ai avut? Ai aplicat rețete testate sau ai riscat?
Nu mi se datorează integral mie. Am avut un start foarte dificil și, fără câtiva oameni care au apărut la momentul potrivit, nu aș fi putut să alerg cu aceeași viteză și determinare. Fostul meu coleg, Mugurel Ionel, mi-a fost alături de la început și împreună cu el am reușit să aducem ideea într-o formă palpabilă. De acolo, totul a fost muncă și, mai ales, noroc. Nu am urmat un model de business anume, am încercat să fim încă de la început o companie foarte agilă, adaptabilă la schimbare și gata să răspundă la mișcările din agribusiness. Ne-am adaptat la specificul industriei – acela de creditare la recoltă, o practică foarte riscantă care pune o presiune foarte mare pe cashflow-ul oricărei companii, indiferent cât de mare este ea. Mărirea cotei de piață s-a datorat unei politici flexibile de creditare, iar gama de produse a beneficiat de îmbunătățiri constante tocmai pentru a veni în întâmpinarea fermierilor. Businessul crește odată cu oamenii pe care îi atrage și acest lucru se vede foarte bine la noi. Deși în acest moment suntem 45 în intreg grupul de firme, pot să spun că fiecare coleg muncește mult mai mult decât p cere fișa postului, iar mindsetul acesta este cel care ne duce înainte.
– Acum te sfătuiești cu tatăl tău?
Deși din 2015 nu mai are un rol activ în Norofert, vorbim des despre ce mai face compania și încerc să îi fac un update o dată la o vreme despre unde suntem și unde vrem să ajungem. Indiferent de schimbarea de paradigmă prin care agricultura trece acum, experiența lui de peste 35 de ani în domeniu își spune cuvântul.
– Cât de mult investiți în cercetare?
Businessul nostru are două viteze. Mai bine spus, ne mișcăm pe termen scurt și construim pentru viitor. Prezentul înseamnă mișcare în piață, clienți noi și rezultate cât mai bune pentru companie și investitorii noștri. Viitorul companiei înseamnă cu siguranță cercetarea. Facem din cercetare un proces continuu pentru că în felul acesta rămânem cu un pas înaintea pieței. Începuturile au fost modeste Și am avut norocul să putem beneficia de expertiza unor cercetători în domeniu, care ne-au ajutat să facem primele formulări de produse. Pastila efervescentă a fost inovația cu care Norofert a ajuns în lumina reflectoarelor și nu numai în România. Inovația pastilei efervescente în agricultură a venit ca urmare a feedback-ului pe care fermierii ni l-au dat în anii precedenți. Beneficiile sunt clare: formulări complexe, stabilitatea formulei și avantaje logistice, pastilele efervescente înlocuind formulele lichide clasice. În prezent lucrăm la un nou proiect de cercetare despre care pot să spun doar că va deveni un epicentru al cercetării în domeniul fertilizanților și pesticidelor ecologice pentru România.
– 300.000 de hectare din România sunt în atenția fermierilor români care se ocupă cu agricultura ecologică. Din cele 300.000, de câte vă ocupați voi?
În comparație cu cele 10 milioane de hectare de agricultură convențională, cele 340.000 ha ecologice pot părea puțin dar ne aflăm într-un domeniu în plină expansiune, cu creșteri importante anuale de suprafețe. UE vine cu un Green Deal care își propune să mărească suprafața de agricultură ecologică către 25% până în 2030. Așadar, vedem că suntem pe un val bun și suntem încrezători că piața căreia ne adresăm crește de la an la an.
AVEM O GAMĂ DE PRODUSE OMOLOGATE PENTRU PIAȚA DIN SUA. AVEM ÎN PLAN CONSTRUIREA UNEI FABRICI ACOLO
– Produsele voastre sunt certificate și în SUA. Vă propuneți să construiți o fabrică acolo. Ce ți-ai propus pentru ”visul american”?
Într-adevăr, avem o gamă de produse omologate pentru piața din SUA și suntem în proces de autorizare pentru încă două game de produse, una pentru consumatorii casnici, hobby gardening și alta pentru pomicultură și legumicultură. Evident, toate ecologice. Planul pentru construirea unei fabrici rămâne valabil dar din motive evidente este amânat pentru 2021 sau cât de curând situația actuală o va permite. Este foarte greu să intri pe o piață nouă și mai ales una atât de dificilă și concurențială precum cea americană fără să te poți deplasa personal acolo. Cred că este foarte important să simți locurile, oamenii, piața și contextul general atunci când vrei să începi un business într-o țară străină. „Visul american” este doar primul pas în planul de internaționalizare al Norofert și am decis să începem cu cea mai complexă piață. După ce ne vom consolida pe piața americană cred că ne va fi mult mai ușor să pătrundem în alte piețe externe.
– La 18 ani ai început să lucrezi în companie livrând marfă. Așa îți câștigai banii de buzunar? Îți permiteai lucruri scumpe sau făceai economii pentru vacanțe?
Mi-am drămuit banii suficient încât să mă descurc fără să fac cheltuieli extravagante. Am ajuns mai târziu să apreciez faptul că nu am fost răsfățat și cred că doar atunci când banii capătă o valoare dată de munca fizică sau intelectuală poți să îți creezi un sistem de valori propriu pe care să-l aplici în dezvoltarea sănătoasă a unei companii, de exemplu.
– Care este lecția pe care ai învățat-o în perioada aceea de început, lecție la care te întorci acum, din cea mai înaltă funcție, cu recunoștință?
Înțeleg foarte bine cum funcționează compania, de la producție, logistică până la strategie de piață și relație cu investitorii pentru că am trecut prin toate, la început. Mă bucur că am ocazia să beneficiez de avantajul de a fi purtat mai multe pălării în același timp. Clar, atunci când compania crește, oamenii care vin specializați pe posturi sunt mult mai competenți. Și am mai învățat ceva: că nu suport micromanagementul și că delegarea este o formă de artă la care vreau să excelez.
– Spui că „succesul unui antreprenor se măsoară în cât timp liber își poate permite fără ca business-ul să aibă de suferit”. Cât timp ai tu pentru snowboard, wakeboard, tobe, off-road și tot ce are „mai mult de 4 roți”?
Nu suficient, așa că mai am de lucrat. Dar rămân clar la ideea că un business trebuie să funcționeze cât mai descentralizat și nu trebuie să rămână paralizat până când „șeful” ia o decizie. Atunci când dai putere de decizie și de autodeterminare oamenilor dintr-o organizație, alături de dreptul de a beneficia financiar de profitul pe care îl aduc companiei, aceștia vor avea inevitabil „skin in the game” și interesul personal va coincide cu cel al companiei. Din acel moment lucrurile trebuie să se desfășoare mai eficient, iar organizația se va dezvolta sănătos.
RISCUL ESTE O PARTE IMPORTANTĂ DIN VIAȚA MEA
– În pasiuni, riști – sporturi… aproape extreme. În viața de zi cu zi ești prudent?
Cred că riscul este o parte importantă din viața mea și am multe momente în care îl pun în balanță… Îndrăznesc să spun că cel mai mare risc pe care mi l-am asumat a fost preluarea și schimbarea modelului de business al Norofert. Din fericire, a funcționat dar cumva încerc să mă feresc de accidentele pe care rutina le provoacă. Nu poti risca constant și, mai ales, nu poți risca cu certitudinea că vei câștiga de fiecare dată.
– Când erai copil, voiai să pilotezi avioane. Totuși, ai frică de zbor. Când ai învățat ce e frica?
Doar de decolări și aterizări. Frica e atât de necesară, te ține concentrat și tot timpul pe vârfuri, atâta timp cât poți să o controlezi.
– Tatăl tău este mentorul tău. Ți-a spus că este cu adevărat mândru de tine?
Nu trece lună fără să aud acest lucru de la părinții mei. Nu există motivație mai puternică.
– Cum ai simțit anul 2020? Ce s-a schimbat în profesia ta, în viața ta?
Cred că ne vom aminti întotdeauna de 2020 ca de un an în care ne-am dat seama cât de prețioase erau lucrurile pe care le luam de bune. E în continuare un exercițiu de răbdare și putere mentală. Fugim de un virus care statistic ne va ajunge din urmă și cu siguranță ne observăm neputincioși propria fragilitate. Trecem și peste asta, sunt sigur.
TINEREȚEA A FOST ȘI ÎNCĂ ESTE UN DEZAVANTAJ
– Ți s-a spus vreodată „ești prea tânăr, o să greșești?”. Ai fost descurajat în drumul tău profesional?
Din prima zi, până azi. Tinerețea a fost și încă este un dezavantaj într-un domeniu în care senectutea înseamnă experiență și legitimitate. Ne luptăm cu ideea asta în fiecare zi, pentru că întreg colectivul Norofert este foarte tânăr. Mă bucur să văd o schimbare de generație în agricultură și pe zi ce trece observ că interlocutorii noștri sunt din ce în ce mai tineri și deschiși către inovație și schimbare.
– Cine e Vlad, dincolo de cartea de vizită?
Timid și curios. Câteodată agitat. Cică zâmbesc destul de puțin, încerc să remediez asta.
– Care și unde a fost cea mai frumoasă călătorie din viața ta?
Prima dată pe o pârtie, la Predeal. Cred că aveam 4-5 ani.
– Fericirea este atunci când…
…poți să îți zâmbești mulțumit în oglindă, dimineața.
– În ce investești timpul?
Timpul încerc să-l petrec cât mai mult în natură.
– Ce îți place cel mai mult în activitatea ta?
Libertatea absolută de a face orice atâta timp cât aduce beneficii unui număr cât mai mare de oameni. Faptul că inovăm constant.
– Ce nu îți place deloc din jobul tău?
Faptul că totul trebuie „ieri”. Mi-ar plăcea un pic mai multă premeditare din partea fermierilor.
– Te-ai gândit vreodată să faci altceva? Ai putea părăsi tradiția familiei?
Niciodată. Cumva am fost îndrumat spre businessul familiei, fără să mi se impună asta. Și tocmai din acest motiv nu am văzut acest drum ca pe ceva ce trebuie să fac, ci ca ceva ce vreau neapărat să fac.
– Te-ai gândit vreodată să pleci din România?
Da, dar îmi trece după 10 minute.
– Căror persoane din viața ta le porți recunoștință?
Familiei și celor care au rămas lângă mine în zilele negre.
– Care este cel mai frumos și prețios „mulțumesc!” pe care l-ai primit?
De la părinți.
– Dacă ai fi Ministrul Agriculturii, cum ai ajuta, cum ai inspira domeniul în care lucrezi?
Ministrul Agriculturii nu trebuie să inspire pe nimeni prea mult, trebuie să aducă apă. Multă apă. De asta avem nevoie acum și cred că vom avea nevoie din ce în ce mai mult, în lipsa ploilor. Din păcate, vedem unii miniștri care… cel mai bun lucru pe care ar putea să-l facă pentru agricultură ar fi să nu se amestece. Fermierii au nevoie de sprijin, nu de piedici, iar până nu ne dăm seama că agricultura este un pilon major al PIB-ului României, nu vom vedea mari îmbunătățiri. Geopolitica agriculturii este foarte complicată și, în lipsa unei viziuni coerente și unitare pe care agricultura o merită, vom vedea în fiecare an cum grâul rusesc sau ucrainean ieftin inundă piețele pe care România concurează. Trebuie să știm unde vrem să ajungem și trebuie să ne căpătăm relevanța în bazinul Mării Negre. Din păcate, cred că lupta este pierdută pe segmentul agriculturii convenționale, dar avem o mare șansă în agricultura ecologică. În primul rând, agricultura ecologică iese din categoria de nișă și, mulțumită scăderii prețurilor, intră într-o zonă de mainstream. Evident, cererea din ce în ce mai mare de produse ecologice ne obligă să ieșim din lupta cantităților și să intrăm în jocul calității. Suntem într-un real avantaj, mai ales prin apartenența la UE, în fața competitorilor clasici în cereale: Rusia și Ucraina. Subvențiile, politicile agricole comune și piața liberă fac din România una dintre cele mai atrăgătoare țări furnizoare de materii prime pentru produse ecologice din Europa. Și poate ar trebui să îi ascultăm mai mult pe fermieri. Ei văd câmpul în fiecare zi.
