De la Cristian Ignat am învățat bazele promovării prin Google Ads și Facebook. Tot de la el am aflat că există Google Meet. Cristian răspunde la mesaje și email-uri indiferent dacă i se propun campanii uriașe sau este întrebat de un simplu utilizator despre algoritmii Instagram. Cristian Ignat este profesionistul care ține în mâini campanii amețitoare, de la înălțimea Canopy – the highest place in the forest, de unde se vede clar panorama online marketing-ului. Iar Aggranda, cea mai recentă companie pe care a fondat-o… creează timp! Totuși, cine este Cristian Ignat?  

VIN DINTR-O FAMILIE DESTUL DE MODESTĂ DIN BOTOȘANI

– Cine ești tu, Cristian?
Uneori un puști căruia îi place să facă lucruri care au sens. Îmi place să fac lucruri care au un impact cât de mic în lumea în care trăim. Îmi place foarte mult să mă implic.

– Ai fost dintotdeauna așa?
Am făcut lucruri însemnate de mic… Vin dintr-o familie destul de modestă și, cumva, acest fapt m-a împins să fac tot felul de lucruri constructive și să învăț să mă descurc. Și da, cred că eram destul de mic atunci când am început să simt acest lucru. Spre exemplu, în gimnaziu, aveam împreună cu prietenul meu cel mai bun din copilărie „revista cartierului”, care era o formă de divertisment pentru puștii de vârsta noastră sau chiar mai mici. Cred că revista a avut un mic impact în timpul lor liber.

– Familia ta… o familie modestă, o familie obișnuită pentru România, nu? Din Moldova?
Da. Din Botoșani, mai exact. Și sunt foarte mândru că sunt de acolo. Încerc să promovez orașul acesta, oriunde pot.

– Ce șanse erau pentru un puști din Botoșani să reușească să aibă, la un moment dat, businessul lui?
Hmm… bună întrebare! De multe ori vorbesc despre subiectul acesta și spun că mediul, comunitatea în care crești te ajută sau nu în dezvoltarea ta personală. Este foarte greu să ieși dintr-un mediu precar evoluției tale. De exemplu, în Botoșani poți să faci câte ceva, dar nu foarte multe. E un oraș foarte sărac, cu oameni care sunt destul de muncitori dar – cred că în toată România – nu există cultura antreprenorială, nu o avem nici din familie și nu ne învață nici școlile sau facultățile prea multe despre cum să pornești propria afacere… E destul de greu să ieși din zona aceasta. Dar cred că, în general, te împinge viața, efectiv. Sunt oameni care se complac într-o situație și pot să trăiască așa mult și bine. Acești oameni sunt în regulă cu mediul în care trăiesc. Dar sunt și oameni care își dau seama că e mai bine să fugă de acolo, mâncând pământul.

AM AVUT PRIMUL COMPUTER ÎN CLASA A XI-A

– Când ai avut primul computer?
Am avut primul computer în clasa a XI-a. De fapt, eu am avut  de prin clasa a VI-a un Home Computer – un HC, destul de mult timp. Acesta era, de fapt, efectiv o tastatură pe care o conectai la televizor. Doar că pe mine m-a pasionat foarte mult programarea. Îmi plăcea mai mult să programez decât să joc jocuri. Apoi am început să construiesc jocuri. Părinții mei nu și-au permis să-mi cumpere un computer în adevăratul sens al cuvântului.

– Dar tu ți-ai permis să le ceri?
Eu mi-am permis să le cer, dar nu prea înțelegeau ai mei de ce am eu nevoie. Pentru că percepția lor era că un computer e mai mult pentru joacă. Acum 20 de ani nu existau atât de multe joburi care sunt acum în IT, când toată lumea știe că IT-ul se plătește bine și poți să faci o mulțime de lucruri. Atunci era foarte, foarte la început. Și, da, eu am încercat să le explic alor mei că îmi place programarea foarte mult. Dar ai mei nu aveau de unde să știe ce înseamnă programare. Știu că, la un moment dat, au făcut un credit și mi-au luat un computer – pe la sfârșitul clasei a XI-a. Eu m-am apucat direct de programare. Eu programam pe HC jocuri pe care știam că nu o să le joace nimeni niciodată pentru că prietenii din jurul meu aveau deja Pentium IV, Pentium V.

– Tu unde te-ai întâlnit cu computerele? Bănuiesc că nu erau dotate nici școlile, la vremea aceea. Mai ales la Botoșani. Când ai văzut primul computer pe care să ți-l dorești?
Aveam acasă acel HC și acolo descoperisem limbajul basic, iar ulterior Assembler. La liceu era o singură sală de informatică în care cei mai mulți jucau „Prince of Persia”. Mai erau câțiva care chiar încercau să învețe ceva util. Se învăța limbajul Turbo Pascal, la vremea respectivă. Acolo am descoperit calculatorul, dar accesul era foarte limitat și restricționat. Îmi aduc aminte că profesoara ne învăța să căutăm pe Google. Deci totul era foarte la început. Plăcându-mi foarte mult programarea, îmi aduc aminte că am făcut un soft pentru o firmă care repara telefoane. Softul respective era un soft de gestiune. Deci venea cineva cu telefonul, lua IMI-ul telefonului, îl băga în baza de date și printa bonuri. Facilita foarte mult experiența persoanei care apela la serviciile acelei firme. Îmi aduc aminte că luasem atunci pentru asta vreo 15 milioane. Suma aceasta era aproape de două ori salariul mamei mele. Eu, fiind băiat cuminte, mi-am propus să îi dau mamei vreo 70% și să păstrez restul. Și când m-am dus la mama și i-am explicat, foarte încântat, că am făcut softul acela și am primit suma respectivă, îmi aduc aminte că mama s-a albit la față, efectiv. Și nu înțelegea… Și, cumva, era foarte greu ca atunci să înțelegi cum poate un copil în clasa a XI-a să facă atât de mulți bani legal! Grija ei principală era să nu-i fi luat de undeva. Îmi tot spunea că pot să discut orice cu ea… I-a venit greu să creadă că reușisem să îi primesc muncind la calculatorul pe care mi-l dorisem atât de mult! Apoi m-am apucat de freelancing. Am făcut foarte mult freelancing și în facultate.

– Dar ai lucrat și pe gratis?
Da. Foarte mult. Mai ales la început, oricum lucrezi pe gratis, până ajungi să te cunoască oamenii și să aibă încredere.

– Facultatea ai urmat-o în București sau în Iași?
În Iași. În Iași am descoperit freelancingul. Și am facut freelacing foarte mult timp.

– Dar în anii de facultate, învățai ceva din cursuri? Sau mergeai acolo doar pentru patalama? Pentru că știm cu toții că programatorii, oamenii care fac performanță în domeniul tehnologiei, o iau mult înaintea programelor universitare. Crezi că te-a învățat ceva facultatea sau doar ți-a dat o diplomă pe care să o poți folosi în activitatea ta?
M-a învățat. Dar nu neapărat materiile pe care le-am studiat în facultate m-au ajutat foarte mult. Într-adevăr, în vremea respectivă trebuie să recunosc că am urmat-o pentru diplomă, pentru că mama mă bătea la cap să termin o facultate, să am o diplomă. Era vorba aceea cu „ai carte, ai parte”. Dar, pentru mine, facultatea – implicit astăzi – mi se pare că spune despre tine: că începi ceva și o duci la capăt. Astăzi nu cred că te mai întreabă cineva cu ce medie ai terminat, unde ai avut notele cele mai mari la facultate… Te întreabă dacă ai sau nu ai terminat o facultate. Iar dacă nu ai, cred că e important să spui și de ce – de ce nu ai terminat-o sau de ce nu ai început-o. Argumentul acesta contează foarte mult.

– Facultatea este importantă pentru networking – pentru că colegii tăi de generație, la un moment dat, fie îți devin colaboratori, fie îți devin concurență?
Da. Și mie mi se pare important din același motiv: pentru networking, pentru maturitate – în facultate te maturizezi foarte mult tu, ca om – cu toate distracțiile care sunt în facultate. Ai examene pentru care trebuie să înveți, de multe ori în echipă.

– Te distrezi până când ajungi, la un moment dat, să spui cum am citit pe site-ul tău: „Trăiesc și respir online marketing!”. Trăiești pentru job, trăiești pentru ce faci? Chiar crezi asta sau ai scris astfel pentru că dă bine într-o prezentare? Respiri și dincolo de online marketing?
Cred că e puțin outdated textul respectiv. Dar sincer da, eu sunt o fire foarte muncitoare, ambițioasă și orientată pe zona profesională. Îmi place foarte mult partea profesională și mă implic foarte mult. Sunt cu mintea aproape tot timpul la asta. Și, cam în orice proiect în care mă implic, mă dedic în totalitate. Când eram pe zona de online marketing da, eram trup și suflet acolo. Și cred că aș face asta indiferent de proiectul în care m-aș implica – fie el în carieră sau în viața personală. Dacă decid să mă implic, încerc să fiu all in acolo.

– Ai terminat facultatea. Încotro? Era anul…
Am început facultatea în 2003 si am terminat-o în 2007. Am fost în grafic

– Perioada în care era foarte la modă să fii programator… Să lucrezi pe computer. România începea să știe din ce în ce mai multe și era un trend în zona aceasta.
Era foarte la început, să știi. Eu în anul al doilea de facultate am făcut prima firmă împreună cu un partener din Marea Britanie de la care am învățat extrem de mult. Mi-a fost și mentor și prieten.

CELOR DE LA VIZE LI SE PĂREA FOARTE CIUDAT CĂ EU MĂ DUC SĂ ÎNTÂLNESC PE CINEVA DIN MAREA BRITANIE DUPĂ L-AM CUNOSCUT ONLINE

– Cum l-ai găsit?
Prin freelancing. Online. Atunci nu eram în Uniunea Europeană și, la un moment dat, după ce am lucrat câteva proiecte împreună, m-a invitat în UK să-l cunosc, să îi cunosc familia. M-am dus să iau viză și mi-au respins viza dupa ce m-au întrebat cum de mă cunosc eu cu persoana respectivă. Am răspuns că online. Le-am dat o mulțime de documente, tot ce se cerea pe vremea respectivă: actele de proprietati ale persoanei la care mergeam, documente care arătau câți bani are în cont etc. Celor de la vize li se părea foarte ciudat că eu mă duc să întâlnesc pe cineva din Marea Britanie, după ce am interacționat online. Și mi-au respins viza. Abia anul următor am reușit să plec. În anul al doilea de facultate, chiar cred că firma respectivă era printre primele o sută de firme de IT din Iași. Cred. Era totul foarte la început. Sau poate mai erau firme, dar nu erau cunoscute. Erau foarte multe companii mici – de doi-trei programatori, buticuri de care nu auzeai. Și mai era Amazon, pe vremea respectivă, în Iași. Știu că treceam pe lângă clădirea unde era sediul Amazon și mă gândeam că e un fake, că nu are cum să fie Amazon, „Amazonul ăla!”. Și culmea era că era chiar Amazon. Amazon avea birou în Iași de foarte mult timp. Are birou în Iași de foarte mult timp!

– Înainte de a avea în București?
Da. Cu mult înainte. Deci eu când am făcut firma aceasta, prin 2004, sediul Amazon era la Iași.

– Când ai venit în București? Și de ce?
A fost un context. Cu partenerul de business despre care îți povesteam am ajuns într-un punct în care aveam viziuni diferite. Am învățat extreme de multe lucruri de la el. Noi făceam outsourcing – eu nu vedeam aproape nimic din ce se întâmpla în exteriorul companiei din România. Aveam acces doar la ce se întâmpla în România. Am încercat să ne extindem în România, nu a funcționat pentru că și eu eram la început, nu aveam experiență. El mi-a dat șansa asta. Și am ajuns într-un punct în care nu prea vedeam cum pot să evoluez. Și cum pot să cresc în compania respectivă. În perioada aceea eram și cu o fată care a însemnat un impuls pentru mine – ea era din București. Asta se întâmpla cam acum zece ani.

– Ce ai făcut când ai venit în Buucrești? Nu cu fata, ci cu jobul.
Aici m-am angajat la o companie care pe vremea respectivă se numea „2 parale”. Astăzi se numește 2Performant. Am fost printre primii angajați de acolo. Eu renunțasem la ideea de a fi programator încă de când eram la compania pe care o făcusem. M-a atras foarte mult partea de marketing. Experimentasem online marketing pe piața din Marea Britanie. Pe vremea respectivă eram printre puținii oameni din România care aveam experiență în zona aceasta: în Google Ads și Facebook Ads. Aveam varianta în care puteam să plec în Marea Britanie și să mă angajez undeva cu experiența pe care o aveam sau puteam să rămân în România și să încerc să imi creez un brand personal puternic pe zona asta. Și atunci am mers pe a doua variantă. Chiar nu erau foarte multe persoane și companii care să aibă experiență relevantă cu Google. Mi-am făcut și un blog și mi-am propus să dezvolt asocierea aceasta între Google și numele meu. Cam asta am lucrat destul de mult timp. Și am cam reușit – zic eu. Am început să vorbesc la din ce în ce mai multe evenimente, eram printre puținii care se remarcau în perioada respectivă. Am scris foarte mult pe blogul personal – asta m-a ajutat extreme de mult. Și asta aș încuraja pe oricine să facă: să scrie și să aibă un blog personal în ceea ce îi place să facă.

– Să devină „o voce”.
Exact! Să devină o voce în nișa respectivă.

MUNCEȘTI PENTRU TINE ORIUNDE AI FI, NU DOAR ÎN COMPANIA TA

– Când a apărut Canopy?
După vreo cinci-șase ani pe care i-am petrecut în compania aceasta – 2Performant. Am ajuns într-un punct în care aveam viziuni diferite. De ambii parteneri cu care am fost, adică și de la 2Performant și de la prima mea companie, m-am despărțit în termini foarte buni. Văzând în jurul meu și alte despărțiri în business, mi-am dat seama că e mare lucru să te desparți în termini buni. Nu a fost ceva ce am făcut cu gândul că o să îmi fac compania mea, să fiu „pe picioarele mele”. Nici nu prea îmi plac expresiile acestea, sincer. Chiar urăsc ideea că e compania ta și „muncești pentru tine”. Expresia aceasta ar trebui scoasă din uz. Mi se pare că muncești pentru tine în permanență, oriunde ai fi. Adică nu trebuie să ai compania ta ca să muncești pentru tine. Muncești pentru tine oriunde, absolut oriunde. În orice companie, muncești pentru tine. Muncești ca să înveți niște lucruri și să te dezvolți tu. Dacă printr-un anumit context ajungi în punctul în care îți faci compania ta, foarte bine, dar nu mi se pare că trebuie să faci din asta un țel în viață. Pentru că ajungi într-un punct în care îți dai seama că, de fapt, muncești de zece ori mai mult decât ai munci într-o altă companie, doar că e „pentru tine” și nu știu dacă rentează.

– Și, tutuși, tu ai compania ta.
Da.

– Pentru tine rentează.
Da. Dar nu a fost un țel în viață, nu a fost un obiectiv, nu mi-am propus asta. Dimpotrivă, să știi că mi-a fost foarte frică atunci când am făcut compania aceasta. Până la Canopy, deși eu luam deciziile, știam că am pe cineva pe care pot să îl întreb. Știam că oricând pot să cer un sfat cuiva. În momentul în care am deschis compania mea, nu mai aveam persoana asta. Și a fost un șoc. Adică efectiv e un șoc – îți dai seama că orice faci… e pe barba ta. Bine, poți să întrebi prieteni, amici, cunoștințe, dar nu e același lucru.

– Dar dacă lucrurile s-ar schimba, ai mai putea trece acum de la statutul de angajator, antreprenor, la angajat?
Să știi că da. În decursul timpului am primit destul de multe oferte să mă angajez de la companii foarte mari. Și mai degrabă contextul a fost astfel încât nu am putut să spun „da”. Dar nu aș avea deloc o problem cu asta. Nici cea mai mica problemă! Și, sincer, dimpotrivă. Pe la 50 de ani m-aș vedea un director de marketing într-o companie multinațională. Poate pe poziția de Global… Eu caut foarte mult locuri în care să simt că pot să învăț. Și atâta timp cât pot să învăț din poziția respectivă, sunt bine cu decizia. În momentul de față învăț foarte mult. Am învățat extreme de multe cu Canopy și acum, de vreo doi ani, am deschis o altă companie care se numește Agranda, unde facem roboți software. Și businessul acesta a fost ca un MBA plătit din banii mei. Pe stresul și pe nervii mei. E o experiență extraordinară Chiar înveți foarte mult!

– Explică-i buncii tale de la Botoșani ce face Canopy.
Canopy ajută o companie să vândă mai mult cu ajutorul internetului.

– Succesul este măsurat și predictibil? Mie asta mi se pare interesant la algoritmii care funcționează acum în online: că activitatea nu mai este foarte mult despre risc, cât e despre o „rețetă” sau mai multe, demonstrate.
Nu cred că există o rețetă care să funcționeze pentru că dacă era o rețetă se afla și cu toții ne plimbam prin Porsche-uri.

– …Prin simplul fapt că atunci când plasezi o reclamă poți să-ți segmentezi publicul. E… ceva.
Da. Online-ul și platformele online de advertising într-adevăr te ajută să targetezi foarte bine, să targetezi foarte eficient. Să ajungi într-un mod mult mai eficient decât alte medii la publicul tîu țintă. Acesta este un atu foarte mare pe care îl are onlineul. Și, mai mult decât atât, poți să măsori și poți să analizezi. Poți să investești 100 de euro într-o campanie și, la sfârșit, să tragi linie și să vezi ce s-a întâmplat cu banii tăi. Spre deosebire de cazul când pui un banner stradal – nu prea ai ce concluzii să tragi. Adică nu poți afla câți au văzut bannerul, câți s-au uitat la el, câți au citit mesajul, câți au intrat pe site sau câți au fost în magazin. E foarte greu să faci asta. Da, există niște sondaje care se fac… dar sunt sondaje. În online ai cifre.

– Companiile mari, cu bugete de marketing, au înțeles primele că e foarte important să apeleze la voi, însă companiile mici sau oamenii orgolioși încearcă să facă ei munca pe care ar trebui să o facă o agenție. E valabil principiul că suntem prea săraci ca să cumpărăm lucruri ieftine? Care e diferența între rezultatele pe care le are un profesionist și cele pe care le are cineva care… se descurcă singur?
E vorba de experiență și de niște cărări deja bătătorite. De un timp investit până s-a ajuns la performanță. Experiența își spune cuvântul. Efectiv, experiența. În advertising atunci când faci tu, fără experiență, probabil o să faci greșeli. Și nu prea își dai seama unde greșești. E foarte ușor să pierzi bani online: să investești un buget și să își dai seama că banii aceia nu aveau efectiv nicio șansă să se întoarcă în rezultat.

ÎN ORICE INDUSTRIE ESTE LOC PENTRU TOATĂ LUMEA

– Cât de… periculoși pentru acest domeniu sunt oamenii care au voie să facă orice în aceste platforme? Practic, oricine poate plasa o reclamă. La un moment dat, capătă experiență și vă pot lua clienții mici.
Cred că ține foarte mult de cum e mai eficient să îți investești timpul. Într-adevăr, un startup la început nu are bugetele foarte mari, are o mulțime de provocări și are și timpul necesar să învețe și Google Ads și Facebook Ads. Însă dacă mă întrebi pe mine, focusul unui antreprenor la început ar trebui să fie pe produsul sau serviciul pe care îl vinde el. Să se asigure că este extraordinar de bun în ceea ce face. Să devină relevant în nișa lui. Să aibă „o voce” – articole, invitați, concursuri. Ar trebui să se concentreze pe business și pe ceea ce știe cel mai bine să facă, nu pe lucrurile acestea care sunt adiacente. Pentru că, de cele mai multe ori, nici nu sunt domenii care îi plac – face asta  doar că trebuie și că nu își permite să lucreze cu o persoană externă, specializată. Dar mai bine ar lucre cu un freelancer, cu un student care are niște certificări.

– E destul loc în mediul online pentru toți cei care vor să se ocupe de această activitate?
Da. În orice industrie este loc pentru toată lumea.

CANOPY ÎNSEAMNĂ THE HIGHEST PLACE IN THE FOREST

– Ce înseamnă Canopy? Denumirea vine de la pisicile care sunt mascotele voastre sau a fost invers?
Canopy înseamnă „the highest place in the forest”/ cel mai înalt loc din pădure. Înseamnă zona de sus, care formează coroana pădurii. Mie îmi plac foarte mult poveștile și cred foarte mult în asocierea unui nume cu o poveste. Oamenii țin minte și ascultă poveștile. Chiar făcusem un exercițiu pe vremea când se făceau evenimente – făcusem un test: la anumite evenimente spuneam „Eu sunt Cristian Ignat de la Canopy”, la altele spuneam „Eu sunt Cristian Ignat de la Canopy. Canopy înseamnă the highest place in the forest…”. La sfârșit întrebam câți din sală știu numele companiei de unde sunt. Atunci când nu explicam povestea, procentul era considerabil mai mic. La Aggranda, celălalt business, la fel: Aggranda vine de la verbul „to aggrandize”. To aggrandize înseamnă to amplify, to magnify, to increase. Iar noi acolo creăm timp. Creăm timp în companii și în viețile oamenilor, cu ajutorul roboților software. Practic avem o poveste pe care e mult mai ușor să o ții minte decât efectiv numele, simplu.

COMPANIILE CARE MANAGERIAZĂ PLATFORMELE DE SOCIALIZARE VOR SĂ ÎȘI ȚINĂ COMUNITATEA ÎN INTERIORUL LOR

– Ce se va întâmpla după Facebook și Instagram? Către ce merge lumea? Căre TikTok?
Trendul așa arată – către Tik Tok. Dar apropo de asta, de întrebarea ta dacă mai e loc pentru advertising – acesta e un răspuns foarte bun: ți-ai fi imaginat acum 5 ani că o să apară o platformă care să fie și mai accesată, și mai folosită decât Instagram sau Facebook? Era greu să îți imaginezi…

– Ce s-ar mai putea inventa în viitor? Înțeleg că acum o să vină și Youtube Shorties – ceva asemănător cu TikTok…
Toți iși vor lansa… Instagram și-a lansat deja un produs similar. Mi s-a părut chiar haios că atunci când și-a lansat Instagram acest serviciu, cei de la TikTok au pus o postare cu primul filmuleț similar pe platform Tik Tok și spuneau că… „sounds familiar!”. Vor apărea destul de multe pentru că aceste companii vor să își țină comunitatea în interiorul lor.

– Să mă corectezi dacă n-am înțeles bine: tu, în Canopy, te ocupi ca oamenii să rămână cât mai mult timp online, văzând reclamele, pentru ca să generezi acel consum – eu să cumpăr produsul pe care îl promovezi tu. În partea cealaltă, cu Aggranda, creezi timp. Dai mai mult timp pe care lumea să-l petreacă online?
Da, cele două businessuri sunt foarte diferite. Canopy face online marketing și ajută companiile să vândă mai mult prin intermediul onlineului – iar eu în Canopy nu mai sunt implicat operational de când m-am apucat de celălalt business -, iar Aggranda te ajută să nu îți mai petreci timpul pe taskuri foarte repetitive și pe procese care, efectiv, nu plac nimănui. Munca de copy-paste. Mulți funcționari publici de la noi, din păcate, au o muncă din aceasta de rutină: iau date de pe niște foi și le bagă într-o platformă. Și asta fac 8 ore pe zi. Ei, imaginează-ți cum ar fi să ai jobul ăsta! Sunt foarte mulți oameni, și nu doar în România, care fac asta. Ei bine, pentru asta poți să faci niște roboți software care automatizează acest proces. Și, practic, oamenii vor avea mai mult timp.

– Există încă posturi de liftieri, ba chiar la una dintre instituțiile din România o persoană era angajată doar ca să păzească registrul de condică – un caiet cu semnături. Pe de altă parte, văd ce se întâmplă la supermarketul de la parterul blocului meu, unde casele de marcat cu autoservire au înlocuit cele mai multe case de marcat cu casierițe. Eu n-aș vrea ca aceste persoane să își piardă serviciul, mai ales în vremuri precum acestea. Nu toți oamenii care ocupă astfel de posturi pot face un update vieții lor. O doamnă care toată viața a fost liftieră, nu va putea învăța ușor să facă altceva. Ce se va întâmpla cu acești oameni care rămân în urmă?
Eu nu cred că nu poți să îi pui să facă altceva ci, dimpotrivă, dacă ai un sistem prin care înveți oamenii respectivi să facă și altceva, atunci este în regulă. Într-adevăr, trebuie să recunosc că anumitor oameni le va fi mai greu, pentru că de la o anumită vârstă este mai greu să înveți ceva nou. Dar, gândește-te că sunt foarte multe etape în viață care au presupus niște schimbări radicale. Gândește-te că înainte de mașini erau căruțele. Căruțele cu boi. Și oamenii așa mergeau și arau și așa mai departe. Și au apărut tractoarele. Oamenii respectivi… unii mai sunt în continuare cu căruța cu boi și au preferat să rămână acolo, alții au fost împinși să învețe să conducă. În toate domeniile s-a întâmplat astfel. Asta presupune, de fapt, evoluția. Evoluția și adaptarea oamenilor. Dacă tu ca om ești confortabil cu a face chestia asta în fiecare zi… Adică jobul de liftieră: și mie mi se pare șocant că încă mai există. Mie mi se pare că prin astfel de activități distrugi oamenii respectivi. Nu-i ajuți în niciun fel: imaginează-ți doar o conversație între doamna sau domnul liftie, când ajunge acasă, la partenerul său, și primește întrebarea „Cum a fost ziua ta astăzi?”. Încearcă să-ți imaginezi ce răspuns i-ar da un om care toată ziua apasă butoanele liftului. E șocant. Companiile, în general, sunt preocupate de sistemele care să-i învețe pe oameni să să dezvolte. Adu-ți aminte când a fost trecerea de la casierii din bănci la ATM-uri. Înainte, noi ca să scoatem bani din contul bancar, trebuia să mergem, să stăm la coadă și să completăm ceva ca să putem avea acces la banii din contul nostru.

ÎMI PLACE TEATRUL. ȘI LEGO

 

– Care e viața ta dincolo de ecrane, de job?
Îmi place extrem de mult teatrul, din păcate nu prea mai avem cum să mergem la teatru în period aceasta. Dar îmi place foarte mult teatrul. Au fost perioade când mergeam și de patru-cinci ori pe săptămână la teatru. Sunt puțin obsedat de teatru! Poate și pentru că l-am descoperit destul de târziu în viață. În perioada aceasta fac Lego – am descoperit o pasiune destul de mare spre Lego. Și este unul dintre lucrurile care mă pot deconecta de la ceea ce fac. Dacă mă apuc să fac un lego mai sofisticat, stau acolo și bâjbâi, mormăi că nu-mi iese, caut piese… până reușesc.

– De la cine ai primit cel mai important sfat pentru viață?
Greu de spus. Cred că am învățat destul de multe lucruri pe propria-mi piele. Am avut, la un moment dat, un accident destul de grav, în anul întâi de facultate. Eram la început cu mașina și în urma accidentului, la mașină am avut daună de 90 sau 95%. Din experiența respectivă mi-am creat și un motto în viață: smile, no matter what / zâmbește, indiferent de ce s-ar întâmpla. Mi-am da seama efectiv cât de scurtă e viața. Și trebuie să te bucuri de ea! Chiar trebuie să te bucuri. Trăiesc foarte mult cu ideea asta. Cred că este foarte important ca în viață să faci ceea ce îți place. Dacă te face fericit cariera și ești foarte concentrate la acest aspect, go for it! Dacă te face fericit mult mai mult familia sau călătoriile sau orice altceva, urmează acele căi. Fă tot posibilul să-ți placă ceea ce faci!

– Cea mai frumoasă călătorie?
Cea mai frumoasă călătorie cred că a fost în Thailanda. Ambele călătorii acolo mi-au plăcut. Mi se pare că acolo e vis! Îmi place foarte mult Thailanda pentru că are un cumul de factori, nu neapărat că sunt cele mai frumoase peisaje pe care le poți vedea în lume. Poți să mergi și pe Coasta Amalfi și s-ar putea să găsești zone mult mai frumoase decât în Thanilanda și e mai aproape! Dar în Thailanda ai de toate: oamenii sunt foarte faini, sunt foarte diferiți, sunt simpli și chiar sunt fericiți. Primul lucru pe care îl observe când ajungi în Thailanda e expresia oamenilor. E un sentiment foarte puternic să vezi că oamenii sunt fericiți indiferent ce fac, chiar dacă stau și cioplesc nuci de cocos toată ziua. Și transmit autentic fericirea lor. Mâncarea thailandeză îmi place foarte mult, de departe mi se pare cea mai bună mâncare. Peisajele, locurile pe care le poți vedea sunt spectaculoase, cultural or, religia lor… toți acești factori.

– Dacă ai putea ieși la un prânz de afaceri cu oricine, cu cine ți-ar plăcea să ieși?
Cu Elon Musk de dincolo de granițele României. Deși nu știu dacă ar fi neapărat prânz – am văzut că are și alte activități J. Din România, cu Iulian Stanciu de la eMag.

– Pentru că știi să ne convingi să luăm decizia de cumpărare, deci nu doar să admirăm ce faci tu ci să și dăm bani pentru asta, te-ai gândit să intri și în politică?
M-am gândit, dar răspunsul este că nu vreau să intru în politică. Prefer să mă implic în zona civică. Încurajez oamenii să iasă la vot și să voteze indiferent de cum decid să pună ștampila.

– Acum mai mult ca oricând e important și cine numără voturile. Cred că oamenii ar trebui să urmărească până la capăt ce se întâmplă cu votul lor…
Da. Acesta este un pas următor al simțului civic. Pentru că pe lângă a merge la vot și a-i încuraja pe cei din jurul tău să meargă și ei să-și exprime opțiunea politică, poți să mergi și să stai o zi la secția de votare și să participi la numărarea voturilor. Desigur, în perioada aceasta este mai dificil.

– Ai putea coordona campanii ale unor politicieni?
Categoric da.

– Dacă tu de acum te-ai întoarce cu o mașină a timpului la Cristi – puștiul din Botoșani, care nu avea un computer pe măsura determinării lui, ce i-ai spune? Ce ți-ai spune? Ce ai vrea să știe el despre Cristian Ignat din 2020?
Cred că i-aș spune: e foarte important să te implicit în proiecte în care crezi, să faci ceea ce îți place, să nu renunți ușor la proiectele la care lucrezi și viața e foarte scurtă, folosește-ți înțelept timpul.

– I-ai spune și că în 2020 are computerul pe care și-l dorește?
Nu i-aș spune asta pentru că poate s-ar liniști și nu ar mai fi determinat.