De câțiva ani am tot văzut prin oraș tineri pe biciclete, cu niște cutii în spate. Mari și galbene. De câte ori reușeam să-mi intersectez privirea cu ei, îmi dădeam seama că mulți sunt studenți care câștigă un salariu cinstit dintr-o activitate destul de simplă. Livrează pentru Glovo. În 2020 i-am văzut pretutindeni! Am căutat să aflu cine e mintea briliantă din spatele lor și am aflat că Managerul General din România este Victor Răcariu, un tânăr de 32 de ani! Mi-a acceptat invitația la un interviu despre el și businessul pe care îl coordonează. Așa am aflat cât de serios e jobul de Glover, ce fel de destine a schimbat și cum poți ajunge să ai un asemenea… ghiozdan. Gloverii au… cutii galbene. Din ce în ce mai multe! Tocmai pentru că GM-ul lor, Victor Răcariu, gândește… outside the (yellow) box!
GENERAȚIA MEA VOIA SĂ CREASCĂ, SĂ SE DEZVOLTE, SĂ ÎNFLOREASCĂ PROFESIONAL
– Cum arată, din punctul tău de vedere, generația noastră, a oamenilor care avem astăzi în jur de 30 de ani? Eu am 31… tu?
Eu am 32. Generația noastră… Ei bine, eu cred că fiecare dintre noi, ca toată lumea, interacționăm într-o anumită bulă, așa că este foarte greu să generalizăm. Am avut diverse cercuri în care m-am format, în care am petrecut timp cu oameni din generația mea. Eu am văzut-o muncitoare! Generația mea, a noastră, voia să crească, să se dezvolte, să înflorească profesional. Și mai domol, cumva. Adică înțelegeam – și cei din generația noastră înțelegeau – că nu poți să câștigi fantastic de bine încă de când ai 22 de ani… Spre deosebire de cei puțin mai tineri decât noi, care încearcă să sară niște etape și care nu apucă să dobândească suficient de multă experiență nicăieri. Adică e ciudat acum când mă uit pe CV-uri și văd oameni la 25 de ani că au schimbat patru joburi. Serios???!!! Adică… Totuși, când ai avut timp să te duci la atâtea interviuri?! Eu, de exemplu, am stat la primul job foarte mulți ani. Am stat șapte ani în Fashion. Aproape opt. După care m-am mutat unde sunt și astăzi.
RAR GĂSESC OAMENI CARE ÎNTR-ADEVĂR AU PASIUNI ȘI CARE VOR SĂ URMEZE O CARIERĂ ÎN DOMENIUL CARE ÎI PASIONEAZĂ
– Dar crezi că oamenii își schimbă jobul pentru că vor ei sau pentru că, pur și simplu, îi obligă realitatea? Eu știu mulți tineri care s-au dus cu visurile în geantă și au fost nevoiți să-și schimbe palierul profesional tocmai pentru că a fost greu să rămână acolo unde își doreau…
Evident că e frumos să îți urmezi un vis sau să ai un plan cu ceea ce ai vrea să faci, dar realitatea e că este foarte mic procentul de oameni care au un vis, care chiar e… vis! Adică pentru mulți un vis e… să călătorească. Ok, fain, dar trebuie să produci ceva ca să poți să trăiești în stilul acela. Adică rar găsesc oameni care într-adevăr au pasiuni și care vor să urmeze o carieră în domeniul care îi fascinează – nu contează cât e plătit jobul acela, chiar nu are nicio legătură vocația cu asta. Și vocația nu contează în ce e – că poate să fie în IT, în muzică, în teatru… Nu știu… ești pasionat să fii barman. Fii asta și fă chestia asta, chiar nu are nicio legătură cu alte repere. Cred că mulți se mută pentru fix o sută de lei la celălat job. Adică nu e neapărat ceva ce fac din convingere, că pleacă practic pe același lucru, doar că angajatorul celălalt, de lângă, i-a dat puțin mai mult. Și un altul de lângă îi va da încă puțin mai mult. Și omul se mută așa, dintr-o motivație financiară superficială care nu îi lasă niciodată să apuce să lucreze serios și să poată să evolueze în carieră…
– Tu ce ai lucrat prima dată din entuziasm și fără bani?
Și am lucrat pe foarte puțini bani. Primul meu job a fost part-time, job de programator și câștigam în momentul acela 600 de lei pe lună. Și n-a fost acum 50 de ani! Ci acum vreo zece ani.
– Dar aveai și un vis în ghiozdan?
În momentul acela chiar mă vedeam IT-st și mă vedeam lucrând în domeniul respectiv. Între timp, viziunea mea s-a mai schimbat și m-am îndreptat către zona de business pentru că mi s-a părut mult mai provocatoare. Dar, da, în momentul acela chiar mi se părea foarte cool zona IT.
AM 32 DE ANI, SUNT ORIGINAR DIN SFÂNTU GHEORGHE – COVASNA
– Cine ești tu, Victor?
Ziceam că am 32 de ani, sunt originar din Sfântu Gheorghe, Covasna, am venit la facultate aici la București, am făcut Academia Tehnică Militară. Aș fi, teoretic, și ofițer, deși n-am practicat niciodată… Am terminat Academia și am zburat de acolo. Mă angajasem din anul al treilea de facultate și nu am vrut să rămân „în sistem” cum se zice. Apoi am continuat pe zona de IT, în FashionDays destul de mult, m-am mutat pe business și am ajuns aici, la Glovo, de doi ani și jumătate, făcând businessul acesta care funcționează bine și care a ajuns la o dimensiune remarcabilă. Sunt extrem de mândru de asta și de echipa din businessul Glovo.
CINE SUNT AZI PROFESIONAL E DIFERIT DE CINE ERAM ACUM UN AN
– Până la Glovo ai mai avut un alt post important, în care ai putut testa rețete de business, în care ai putut să te formezi și în care ai putut să te faci remarcat. Care este cea mai importantă lecție de business din perioada aceea? Ceva ce ai învățat și ai purtat cu tine acum. Pentru că, poate, dacă acesta de la Glovo ar fi fost primul job de asemenea anvergură, n-ai fi fost atât de bun…
Cred că ceea ce m-a dezvoltat cel mai mult în ultima vreme, din punct de vedere non-IT, a fost în momentul în care am făcut fuziunea cu e-Mag. Bine, în momentul acela deja eram într-o poziție destul de bună în fashion și am avut ocazia să lucrez direct cu Iulian Stanciu, pentru că au preluat Fashion Days și au concentrat foarte mult din timp în direcția respectivă. Și, stand cu el constant, câte trei ore pe zi, trei zile pe săptămână, am învățat foarte multe de la el. Este fantastic de bun în ce face și cred că asta m-a ajutat foarte, foarte mult. Dar e interesant cum… nu știu… când aveam 27 de ani aveam impresia că știu multe lucruri. Apoi, când aveam 29, aveam impresia că știu… și acum… de vreo doi ani, abia mi-am dat seama că trebuie să renunț la ideea că știu lucruri. Probabil pe la vreo 45 de ani o să spun că nu prea mai sunt lucruri noi pe care să le aflu. Adică cine sunt azi profesional e diferit față de cine eram acum un an, profesional. Chiar dacă și atunci businessul era foarte mare. Dar cum vezi lucrurile, cum le gestionezi, cum controlezi echipa, cum controlezi businessul overall e diferit. Evoluezi foarte mult în timp și cred că e foarte, foarte important… așa ca om să crești alături de compania în care ești. Mai ales în startup-uri.
– Cum ai ajuns la Glovo?
M-a recomandat un prieten. Louncherul care a venit pentru prima dată în România să vadă despre ce e vorba era ex-Uber. Un prieten foarte bun de-al meu lucra la Uber în momentul respectiv, în România. Ei au vorbit și Bogdan, amicul meu, l-a întrebat care e structura. I-a spus că există un General Manager local și prietenul meu i-a zis „am pe cineva pe care pot să ți-l recomand” și el m-a recomandat pe mine și așa am ajuns în discuții cu ei. Așa s-a întâmplat!
TOATĂ LUMEA MĂNÂNCĂ DE VREO 2-3 ORI PE ZI. WHY NOT FROM US?
– Eu am crezut că Glovo este o aplicație românească. Am văzut niște tineri pe biciclete, am văzut scris Glovo pe ghiozdanele din spatele lor și am crezut că cineva de la noi a avut superideea aceasta. Cine sunt principalii „vinovați” pentru care noi acum dăm un click și primim acasă orice?
Compania a fost fondată în Barcelona, în 2015, de un tip Oscar și un tip Sasha. Oscar e CEO-ul, Sasha se ocupă de Public Affairs acum. Totul a pornit de la o idee foarte simplă: să poți să comanzi orice din oraș. Că aceasta a fost prima „categorie”. Majoritatea business-urilor pornesc de la o categorie și apoi dezvoltă alte categorii, la noi a fost fix pe dos. Am pornit de la orice și ne-am specializat pe diverse verticale. Și aplicația a pornit de la ei într-un moment foarte propice, în care zona de food delivery era cumva la început. Existau niște jucători pe piață, dar erau ceea ce numim noi jucători clasici – cei care aveau listate în aplicație doar restaurantele care făceau livrarea proprie. Cum sunt la noi Pizza Hut, sau Presto… Doar aceia făceau livrare pe vremea aceea, cu livratorii proprii. Și cei doi spanioli au venit cu ideea aceasta, care începuse să crească destul de mult în State. Și în UK, prin Delivero. Au văzut modelul și li s-a părut interesant și de acolo au zis să încerce. După care și-au dat seama că, dacă te duci la un restaurant și-l întrebi pe chelner: „Ce aveți în meniu?” și el zice că poți să comanzi orice, n-o să știi ce să comanzi. Și e bine să afișezi produse. Au început să construiască verticale. Bineînțeles că partea de mâncare a fost și este încă cea mai mare și cea pe care este cel mai mare focus pentru că îți aduce cei mai mulți clienți și cea mai bună recurență, cea mai bună retenție și, cum toată lumea mănâncă de vreo 2-3 ori pe zi… why not from us?! Și de acolo s-a pornit. Au pornit în câteva orașe din Spania, după care s-au extins în Portugalia și tot așa. Au avut ideea să deschidă și în România în 2018, când am început și eu și am deschis România.
– Bunicii tăi trăiesc, sunt în viața ta?
Mai am o bunică.
– Explică-i bunicii ce înseamnă Glovo.
I-am explicat și cumva chiar a înțeles. E bine, am și noroc de o bunică care e destul de… open la lucrurile noi. Mă întrebi cum îi explici unei persoane….
– Nu, nu unei persoane oarecare, ci unei persoane care s-a născut și a trăit și într-o altă realitate. Pentru că nouă acum ni se pare ceva extrem de ușor și intuitiv. Dar cred că e important ca publicul vostru să fie din toate categoriile…
Eu consider că orice om… de la 14 ani la 65 poate să comande. Și poate chiar și mai în vârstă. Cum i-aș explica… în principiu, dacă nepotul i-a cumpărat un smartphone – un telefon cu touch, există o zonă în care poți să downloadezi aplicațiile. Să le… descarci în telefon. Și acolo dacă scrii Glovo îți apare aplicația noastră. Poți să downloadezi. Cu siguranță are și un e-mail bunica, i l-a făcut tot nepotul. Își creează un cont cu e-mailul respectiv, își pune o parolă pe care poate să o țină minte dar care să fie suficient de complexă încât să nu-i spargă cineva contul, și acolo o să înceapă să-i apară diverse magazine de la care poate să comande. Probabil că bunica nu mănâncă Mc Donald’s, dar are, de exemplu, zona de supermarket de unde poate să-și comande produse, ca să nu se mai ducă cu traista până la supermarket să care apă sau alte lucruri. Din câteva clickuri poate să-și comande fix ce are nevoie ca să gătească plăcintă pentru nepoți.
–„Bunica” este foarte reticentă la a-și da datele de card online.
Poate să plătească și cu cash, fără niciun fel de problemă. Vine curierul, îi spune cât costă – oricum vede și ea în aplicație, când îi plasează comanda. În plus, pentru bunicii care n-au smartphone chiar avem o linie dedicată de telefon, împreună cu Kaufland. O linie pentru seniori. Pot să sune, să spună ce produse doresc și le livrăm acasă.
„CRED CĂ PARE CĂ NOI SUNTEM ACEI CÂȘTIGĂTORI AI PANDEMIEI PENTRU CĂ NOI NU AM PIERDUT BUSINESS-UL”
– Mi s-a părut important să vorbim despre categoria aceasta de public tocmai pentru că în perioada stării de urgență oamenii în vârstă au fost cei care au avut, poate, cele mai mari restricții – sunt în categoria de risc, au avut doar un intervar orar în care puteau ieși. Ce v-a adus vouă pandemia? V-a îmbogățit? Am înșeles că v-ați dezvoltat fantastic – într-o lună și jumătate 11 orașe noi! Sau v-a adus, dimpotrivă, dificultăți în a gestiona numărul mare de comezi?
Ne-a adus din toate… Să trecem la partea bună a lucrurilor – consider că pandemia ne-a dat un șut înainte vreo șase luni. Cam așa. Adică din planurile noastre de business am ajuns cam cu șase luni mai repede decât era programat pe la începutul anului. Dar nu înseamnă că suntem de zece ori mai mari decât eram la începutul anului. Am crescut, într-adevăr, businessul e mult mai mare decât la începutul anului, dar nu… infinit mai mare. Cred că pare că suntem acei câștigători ai pandemiei pentru că noi n-am pierdut. Și dacă compari cu cineva care a pierdut un business, evident că la noi pare mai bine. Dar, oricum, rezultatele sunt ok. Adică sunt normale – nu e ceva rupt din stele. Dar asta a venit la pachet cu un haos organizațional care ne-a apărut în momentul respectiv, în care lucram câte 15 ore pe zi în fiecare zi ca să putem să facem față la ce se întâmpla. Și nu era vorba neapărat de creștere – că pe aceea să zicem că puteam să o gestionăm, cât despre faptul că noi nu avem restaurante, nu avem curieri angajați, ci doar o platformă în care se leagă multe lucruri. Și, peste noapte ne-am trezit că doar jumătate din restaurantele listate mai erau deschise în București. Problema e cine a rămas deschis?! Și cum faci? Nu doar în București, ci la nivel național. Și, când ai câteva mii de restaurante, cine mai e online?! Care dintre ele au mai rămas? Și, evident că ultima problemă a restaurantelor care se scufundau în momentul acela era să închidă aplicația noastră sau să ne anunțe pe noi că nu mai lucrează. Că aveau cu sigurnață alte drame. Și noi chiar îi înțelegeam. Pur și simplu… a trebuit să îi sunăm pe toți, să vedem care mai e activ, care nu mai e activ…
– Drame care sunt departe de final…
Problema acum e că a venit frigul și nu mai e de stat la terase. Și totul e temporar. Chiar nu știu ce o să se întâmple. Și apropo de momentul acela când a început toată pandemia, și obiceiul de consum al clientului s-a schimbat foarte mult, a crescut foarte mult zona de supermarket. Că toată lumea s-a apucat să gătească acasă, oamenii și-au descoeprit această pasiune care a durat în principiu cam două-trei săptămâni, după care toată lumea a revenit la comanda de mâncare normală. Dar să livrezi produse din supermarket este mult mai complicat decât să livrezi mâncare. Sunt produse mult mai mari, comenzi foarte grele, timp de așteptare prin supermarketuri, zeci de curieri pe zona asta… Și până am aranjat-o – că noi nu eram obișnuiți cu astfel de volume pe supermarket… Și nu țineau nici sistemele tehnice, nu știam cum să le mai gestionăm, efectiv, nu aveam tool-uri să le gestionăm. Dar până la urmă am rezolvat.
PRODUSELE PE CARE POȚI SĂ LE MĂNÂNCI CEL MAI UȘOR, CHIAR CU O MÂNĂ, SE VÂND CEL MAI BINE
– Mie mi s-a părut foarte interesantă o informație pe care am aflat-o chiar la început de la un medic. Că virusul nu se transmite pe cale digestivă. Deci mâncarea de la restaurant (nu statul în restaurant) nu reprezintă un pericol. Cred că dacă oamenii ar fi știut asta, dacă li s-ar fi spus răspicat de la început, nu ar fi existat sincopele din prima perioadă… Spuneai că ai oferit și consultanță pentru cei care au busienss-uri cu restaurante și nu știau să-și adapteze meniul pentru comenzi. Ați făcut-o pentru ei sau pentru voi?
Nu eu personal, echipa. De fapt, de unde a pornit problema: în momentul în care s-au închis, toate restaurantele au devenit ceea ce numim noi dark kitchen – adică aveau doar locația, fără oameni înăuntru. În momentul în care ai un loc de genul, toate veniturile și costurile unui restaurant arată foarte diferit față de momentul în care ai oameni pe care să îi servești în locație. Și, în același timp, nu orice produs se pretează pentru delivery. Ca general rule sau ca regulă semigenerală așa pe delivery sau ce se vinde de departe cel mai mult… sunt produsele pe care poți să le mănânci foarte ușor. Și, în general, să mănânci un produs ușor înseamnă că poți să-l mănânci cu ambele mâini sau chiar cu o mână. Și cu un singur instrument de mâncat. Și aici ai, de exemplu… burger – îl mănânci cu mâna. Pizza – cu mâna, paste – le iei dintr-o cutie și mai iei o furculiță. Salate – la fel. Supe… Acestea sunt produse care se pretează pentru livrare. Nu un stake foarte complicat sau cine știe ce… În momentul în care pui două tacâmuri… și cuțit și furculiță, începe să devină complicat. În general, oamenii nu mai comandă atât de mult în special dacă e nevoie de cuțit, pentru că de multe ori îți vin niște ambalaje… Ele nu-s rele, numai că nu te îmbie. Îți intră cuțitul prin ele, se rup, e ceva incomod… Și în sensul acesta ziceam: „Ok, puneți-vă în meniu doar produse care au și margine suficientă – adică voi generați suficient de mult profit din produsul respectiv astfel încât să puteți să vă acoperiți costurile, nu lăsați tot meniul, că nu tot meniul se pretează”. Adică dacă îți vine o comandă în care tu, restaurant, pe produsul respectiv ai 5 la sută margine și îl ai acolo doar pentru că și-l doresc oamenii dar tu nu faci bani din el, cel puțin temporar scoate-l pentru că o să pierzi bani. Și cam asta încercam foarte mult să le explicăm restaurantelor. Pentru cine asculta sau voia să sculte… Nu înseamnă că toată lumea a făcut-o.
CURIERII CARE AU ÎN SPATE CUTII GLOVO SUNT 20% DINTRE CEI PE CARE ÎI AVEM. PE 80% DINTRE EI NU ÎI VEZI, PENTRU CĂ LIVREAZĂ CU MAȘINA
– Văd pe stradă din ce în ce mai mulți livratori… Chiar, cum se numesc cei care livrează de la Glovo?
Curieri, Gloveri.
– Gloveri! Cum poți să ajungi glover? Trebuie să ai un anumit timp pe care să îl dedici acestei ocupații, trebuie să ai peste 18 ani, trebuie să ai bicicletă?
Trebuie să ai peste 18 ani, trebuie să ai un vehicul – nu contează ce: bicicletă, scuter, trotinetă, mașină, ce vrei tu…
– Role?
E mai greu pe role… Trebuie să urci trepte… nu prea merge… Dacă ești profesionist poate reușești, dar altfel nu cred. Apropo de curierii pe care i-ai văzut, în general pe stradă, ei sunt doar 20% din curierii pe care îi avem noi, de fapt live. Pentru că 80% dintre curieri sunt cu mașina. Și pe aceia nu prea îi vezi. Adică toate bicicletele sunt o mică parte din toți curierii care sunt într-un moment pe stradă. Și probabil dacă mergi acum de undeva până undeva trec vreo trei curieri pe lângă tine cu mașina.
– A fi Glover înseamnă să ai un second job sau pentru unii activitatea aceasta a devenit o sursă de venit de bază, prin care reușesc să își întrețină familia?
Noi considerăm un second-job dacă faci sub 20 de ore pe săptămână Și aceștia sunt cam 30% din curieri. Restul fac peste – și atunci începe să devină un part-time sau poate chiar un full-time job. Sunt curieri care lucrează full-time, 5 zile pe săptămână, poate chiar 6 zile pe săptămână.
CÂND EȘTI GLOVER AI CONTRACT DE MUNCĂ, AI CAS-UL PLĂTIT
– Vorbeam mai devreme de siguranța jobului și de stabilitate –a fi Glover e un job pe care te poți baza? Ai CAS-ul plătit, contract de muncă?
Ei nu sunt angajații noștri, dar lucrează prin niște parteneri externi. Condiția primordială în momentul în care ei încep la noi este să aibă un contract de muncă cu acea companie. Asta e primul lucru pe care putem să îl verificăm noi. Apoi ei nu sunt angajații noștri și din motive de GDPR și din alte asemenea considerente nu putem să luăm la validat… Dar cu siguranță orice curier ar trebui să își verifice statutul de angajat cu angajatorul lui.
– Câte joburi ați oferit în România?
De când am deschis, curierii înscriși pe platformă sunt undeva pe la vreo 25.000. Activi pe lună sunt cam 5.000 de curieri. Fiind atât de mulți și fiind un volum foarte mare de comenzi, noi anul acesta estimăm că o să închidem undeva pe la 150 milioane de euro vânzări și asta se traduce bine și cu un cost de curier de câteva zeci de milioane de euro.
– Gloverul poate munci oricât peste cele 8 ore pe zi?
Maximum pe care poate să îl lucreze un curier pe zi este de 10 ore. Mai mult nu lăsăm loc. De siguranță… în momentul în care ai un cont la noi și lucrezi, noi ce facem e să deschidem într-un anumit moment număr limitat de locuri astfel încât toți curierii care sunt pe stradă să aibă cerere. Toți au ce să livreze. Adică nu lăsăm nelimitat să intre câtă lumea vrea pentru că după aceea o să stea degeaba. Și așa noi încercăm mereu să echilibrăm câte locuri deschidem în aplicație și câți oameni au aplicația. Câți curieri au efectiv aplicația, câte comenzi avem, astfel încât și numărul de sloturi să fie aproximativ egal cu numărul de curieri pe care îi avem activi în aplicație la acel moment. Sau într-o anumită lună. Și în momentul în care sunt pe stradă, în principiu primesc comandă după comandă.
– Mie mi se pare extrem de important pentru România că asigurați aceste locuri de muncă, mai ales în perioada aceasta în care efortul e uriaș. Cunoști povești de viață ale Gloverilor? Sunt studenți care visează poate să ajungă, de pildă, medici importanți dar câștigă bani livrând pentru voi? Sau oameni în vârstă care își completează venitul datorită vouă?
Avem 5000 de Gloveri – ai toate poveștile, mai tragice sau mai puțin tragice. Îmi povestea un curier că până să apărem noi avea vreo 8000 de lei datorie la întreținere, nu-și pemitea nimic, n-avea bani de medicamente – el fiind la pensie. Nu avea bani de nimic, în principiu! Și avea o pensie de 1.500 de lei sau așa ceva. Să stea în București era puțin complicat… Între timp, lucrând cu noi și-a închis toate datoriile la întreținere, se îmbracă mai normal, chiar și-a schimbat și mașina. Chiar trăiește ok. Avem un curier care livrează și nu are mâini. Efectiv. Și totuși livrează… Nu-i chiar cel mai angajabil om… așa în general. Și poate să lucreze cu noi și câștigă niște bani. Avem curieri care lucrează, de exemplu, câteva ore pe zi și acesta este singurul lui job pentru că nu poate să stea mai mult întrucât are grijă de bunica lui care are foarte mari probleme și trebuie să se ducă la ea acasă. Și, de fapt, din banii pe care îi câștigă o și întreține pe ea. Și câte și mai câte! Avem foarte mulți oameni care sunt în vârstă și le e foarte greu să se mai angajeze în altă parte și vin să colabreze cu noi. Foarte, foarte mulți!
– Ai comandat cu siguranță și tu de la Glovo de sute de ori. Nu?
De vreo 800 de ori.
– Tu ai livrat vreo comandă?
Și a fost o experiență plăcută.
– Oamenii s-au uitat la tine altfel?
Mă prezentam eu, ziceam cine sunt. În momentul în care livram le și ceream un feedback despre noi. Și erau clienți la prima comandă sau care comandau în fiecare zi. Și, de exemplu, dacă aveau o comandă cash le-o lăsam gratis. Nu era foarte bine pentru business (n.r. Râde), dar dacă era plătit cu cardul nu, că n-aveam ce să fac. Dar niciodată nu luam tips – mai voiau să-mi lase și le ziceam că nu e cazul. Dar e foarte interesant să livrezi.
– Se schimba privirea oamenilor de la momentul când deschideau ușa și până la clipa în care te prezentai cu funcția?
Da, se schimba puțin. Adică spuneau: „Wow, ce tare!”. În momentul în care decshideau ușa erau normali… adică nu făceau niciun gest: „Mulțumesc! O zi bună!” Cam acolo se termina discuția. Nu prea cred că stau oamenii neapărat la povești cu livratorii. Nu-i ca mersul cu Uberul.
– Cum vă asigurați că sunt respectate standardele? Că acele cutii sunt mereu curate?
Avem două moduri în care încercăm să gestionăm: pe de o parte clienții, când au o problemă sau văd ceva care e în neregulă, sau restaurantele sau oricine ar fi… ne contactează. Atunci luăm legptura cu angajatorul lui și îi spunem ce problemă s-a semnalat și îi solicităm să îl cheme și să îl instruiască din nou. Noi le trimitem tuturor Gloverilor notificări în fiecare zi: „Aveți grijă! Purtați mască, aveți grijă de geantă, curățați-o…” Și apoi, legal, obligăm partenerul cu care lucrăm noi, unde este angajat curierul, să aibă grijă de angajații lui. Partenerii respectivi comunică cu flotele lor. Sunt 5000 de livratori… nu pot fi cu toți impecabili, ca în orice domeniu. Dra tratăm cu responsabilitate fiecare comentariu negativ.
– De ce sunteți mai buni decât concurența? De ce, dintre toate aplicațiile, ar trebui să o folosim pe a voastră?
În momentul acesta suntem importanți în piață. Suntem noi și Food Panda. Glovo și Food Panda sunt de departe cei mai mari jucători din piață. Și cred că ceea ce ne recomandă pe noi este zona de content: câte restaurante avem în aplicație. Apoi extinderea noastră în foarte multe orașe… În unele doar pe noi ne găsești. Livrăm repede, avem multe restaurante, avem un suport care se îmbunătățește destul de mult și găsești de toate: supermarket fain, cadouri interesante, mâncare și ce mai vrei tu. Asta ne recomandă!
