Da. Interviul e din 2020. Da, anul 2020, anul în care Cornel Ilie a divorțat și a lansat o piesă cu milioane de vizualizări. Pe noi ar trebui să ne intereseze ce îl mai inspiră ca artist, ce sunt, de fapt, sCornelile pe care le scrie pe blog, cum a traversat din punct de vedere profesional această perioadă fără precendent. L-am întrebat despre toate acestea. Și, da, l-am întrebat și despre Lidia Buble.

 

AM LUAT ZI CU ZI, MINUT CU MINUT, STARE CU STARE

 

– Ce mai faci tu, Cornel? E un du-te, vino printre știrile despre „Vino, du-te”…
Anul acesta – care a trecut incredibil de repede – am încercat și voit și nevoit să mă conectez sau mai bine spus să mă reconectez cu mine. Cred că a fost cel mai important an din viața mea, din punct de vedere personal, pentru că m-am transformat foarte mult, am găsit foarte multe alte uși noi în mine. Pe unele am fost forțat să le deschid, altele s-au deschis pentru că m-au adus acolo. Mi se pare fascinant cum a trecut anul acesta, cum toate schimbările acestea din lume au adus, de fapt, foarte multe schimbări importante în foarte mulți oameni. Mă simt printre cei norocoși, care au experimentat tot fenomenul acesta pe care nu-l pot cuprinde într-o denumire. Am tot încercat să-l încadrez într-o definiție, într-un titlu și nu am reușit, dar simt că este un an extrem de important pentru mine și cred că este anul de care o să îmi aduc cel mai bine aminte peste timp.

– Atunci când te-ai întors la… tine, la cine ești, la ce vrei, de ce a fost nevoie: de curaj, de înțelepciune, de nebunie?…
Nu știu exact. Nu e ca și cum până acum nu am fost bine. Nu încerc să șterg cu buretele ce mi s-a întâmplat până acum, cum m-am simțit până acum sau ce am făcut, ci pur și simplu mi-am dat seama că am ajuns într-un punct în care trebuie să fac lucrurile altfel. Și în care eu mă vedeam altfel, vedeam altfel lumea și viața. Nu este nimic greșit și nu-mi pare rău de absolut nimic din ce am făcut până acum, nimic nu a fost rău, doar că mi-am dat seama că simțeam că trebuie să fac o schimbare. O schimbare care să înceapă din mine. Și nu știu să spun… a fost și din nebunie, nu știu dacă din înțelepciune, cred că mai mult din atenție și din grija față de mine. Și, poate cel mai important, din și cu răbdare. Foarte multă răbdare! Am luat zi cu zi, minut cu minut, stare cu stare și am încercat să întăresc în mine ceva.

– Muzica a rămas la fel.
Da. Muzica rămâne la fel. Forma prin care mă exprim rămâne la fel, doar că eu cred că de acum încolo se va simți și mai mult printre rânduri toată intensitatea emoțiilor pe care le trăiesc eu. Cu timpul înveți, de fapt, să spui lucruri importante sau aparent complicate în cât mai puține cuvinte. Și cred că asta încerc să găsesc și eu acum: să spun în cât mai puține și cât mai simple cuvinte lucruri sau idei care să fie cât mai importante și care să aprindă cât mai multe întrebări în cei care le citesc sau le ascultă.

– Ce sunt sCornel-ile? Acum câțiva ani, într-un alt interviu, vorbeam despre zăpăcitul Pornel – așa cum te porecliseră prietenii.
În liceu, da.

– …De la momentul acela, am ajuns la cuvintele potrivite pe care le repostăm mulți dintre noi după ce le-am citit la tine. Când ai avut curaj să sCornești lucruri?
Ideea sCornel-ilor este din 2011, de când am început să pun la cale blogul cornelilie.ro , pe care începusem să scriu pur și simplu pentru că ideile pe care le aveam nu mai încăpeau doar într-un cântec, în două-trei strofe și un refren. Și voiam mai mult! Simțeam nevoia să spun mai multe, să mă exprim și altfel. La început erau niște povești de ficțiune, după care am început să scriu și niște gânduri și idei și poezii… Când înaintezi cu scrisul, îți dai seama că vrei să faci din ce în ce mai mult. Și găsești din ce în ce mai mult. Iar acum, în ultima perioadă, nu le-am descoperit ci doar le-am dat mai multă atenție acestor idei și m-am gândit să le împart mai repede cu lumea. Știi cum e?! Prima dată postezi ceva și… dacă nu ar fi funcționat de prima dată, dacă lumea nu ar fi reacționat de prima oară, poate nu aș fi avut așa de mare încredere să continui și să încerc să fiu consecvent în a propune tot felul de idei. Dar când am văzut că foarte multă lume se regăsește în ce scriu eu și în felul în care scriu, am prins curaj. Am căutat și mai multe gânduri, mă simțeam cumva provocat gândindu-mă ce aș mai putea să găsesc în mine în așa fel încât să întâlnesc oameni care să gândească așa ca mine. Dar și sCornel-ile, de fapt, sunt tot un mediu pe care am încercat să-l inventez, ca și cântecele, un mediu în care să pot să vorbesc despre mine, vorbind, de fapt, despre alții. Ca orice autor într-o carte: de fapt, își pune câte puțin din el în fiecare personaj. Face un puzzle și trebuie să se înțeleagă că oricine din acele personaje este autorul, într-un punct sau altul. Cred că asta încerc să fac și eu: să găsesc niște lumi prin care să pot să vorbesc despre mine. Simt nevoia să spun despre mine; poate nu am curajul să vorbesc direct sau poate nu este contextul potrivit să spun niște lucruri despre mine în așa fel încât să se înțeleagă foarte clar așa cum aș vrea eu să se înțeleagă. Poate că aceste gânduri, puse în gura unui blog, sau sub titlul „sCorneli” sunt înțelese mai bine, sunt crezute mai bine și nu sunt private doar ca niște idei pe care le trăiesc eu.

ÎN PIESELE NOASTRE, DE CELE MAI MULTE ORI, MUZICA ESTE DOAR COLOANA SONORĂ PENTRU MESAJ

– La tine muzica, de fapt, complimentează cuvintele. Versurile pieselor tale sunt foarte importante. Mă gândeam la ce muzică se ascultă astăzi, când cuvintele par că sunt pe ultimul loc. Cum îți explici cele peste 5 milioane de vizualizări pe care le are piesa „Vino, du-te” pe Youtube?  Încep oamenii să fie atenți și la versuri?
În piesele noastre cred că, de cele mai multe ori, muzica este doar coloana sonoră pentru mesaje. Eu nu înțeleg de ce oamenii care creează, care compun muzică nu-și dau seama cât de importante sunt cuvintele. Cei mai mulți pun cuvinte în piesă doar ca să nu fluiere cântecul. Pun acolo niște cuvinte care să iasă la număr de silabe și nu contează ce zic. Îmi e ciudă! Îmi e ciudă când văd că oamenii nu-și dau seama de puterea cuvintelor. Cuvintele fac ca o piesă să ajungă hit, nu muzica, nu ritmul, nu sound-ul. În primul rând sunt cuvintele! Un hit nu înseamnă o piesă care se difuzează foarte des, ci este o piesă pe care vrei să o fredonezi și tu, să o cânți și tu în momentul în care o auzi. Un hit este o piesă care îți rămâne în suflet orice ai face. Și acum, și peste 5 ani. Cred că cele 5 milioane de vizualizări au cuprins un moment foarte fericit pentru noi: colaborarea cu Lidia, melodia, și textul și poate și contextul în care am lansat acest cântec în care foarte multă lume s-a regăsit – o perioadă în care cu toții simțim, la un anumit nivel, că e loc de mai bine în viața noastră și apropo de persoana de lângă noi, și apropo de ce se întâmplă în jurul nostru. Cred că puterea cântecului stă în faptul că niște trăiri pe care le avem cu toții în orice fel de relație am reușit, nu știu cum, să le traduc în două cuvinte atât de simple: „vino, du-te”. Energia din sinceritatea acestor cuvinte a creat valul acesta care a dus la cele peste 5 milioane de vizualizări. Noi acum vorbim de 5 milioane ca de un număr foarte mare, dar este un număr foarte mare pentru un cântec… serios, care are destulă creație și din punct de vedere muzical și ca text. Dar dacă ne uităm care sunt cele de peste 5 milioane… cele de 10, de 20 de milioane, lansate în același timp, n-aș mai fi atât de încurajat. Dar e un semn bun, totuși. Pentru noi e o mare bucurie și e o ușoară senzație că am câștigat o luptă. Pentru că și noi, cu fiecare cântec, de fapt ducem câte o luptă. Mai întâi e lupta să scoți cântecul din tine, apoi e lupta ca acel cântec să ajungă la lume și după acestea, lupta ca acel cântec să își facă loc în lume. În ziua în care am lansat clipul, nu am vrut să mă uit la cifre absolut deloc. Nici după lansare nu am vrut să mă uit, dar aveam un grup de WhatsApp cu toată echipa de promovare și toți scriau acolo, numărând de la câteva sute de mii… la câteva milioane. De data aceasta nu m-a mai interest absolut deloc numărul vizualizărilor. Simțeam că ajunge la foarte mulți oameni, din mesajele pe care le primeam. Cele 5 milioane ne satisfac puțin orgoliul – am stat două-trei săptămâni în top 10 trending, dar nu acolo este satisfacția. Satisfacția e în poveștile pe care le primesc de la cei care ne ascultă, iar asta nu se regăsește în nicio statistică.

CÂNTECELE CARE RĂMÂN CEL MAI MULT CRED CĂ SE SCRIU CEL MAI REPEDE

– Când ai compus piesa?
Piesa este compusă în martie. Cred că pot să-ți spun și ziua.

– Ai compus-o într-o zi?
Da. Cred că cele mai puternice cântece se compun nu într-o zi, ci într-o oră. În două minute. În cinci minute. Se scriu repede. Cântecele care rămân cel mai mult cred că se scriu cel mai repede. E un paradox. Când deja începi să te gândești prea mult la ce ai de spus, intervine mintea și dispare sufletul. Și cred că, de fapt, sufletul din cântec îl face să fie popular sau nu. Cântecul este scris în martie, deci nu are legătură cu ultima mea perioadă prin care am trecut, legată de divorț. Nu știu dacă mai contează când a fost scrisă. Dar ca să rămână, e scrisă pe 15 sau 16 martie 2020.

– Când ai și luat o decizie?
Nu am luat o decizie atunci, am început să-mi pun foarte multe întrebări.

NU AM CE SĂ ASCUND. ÎMI PARE RĂU CĂ LIDIA A PICAT LA MIJLOC

– Lidia Buble a declarat într-un interviu – și mi s-a părut cel mai frumos compliment – că piesa aceasta este cea mai importantă din cariera ei pentru că are impresia că va rămâne, că este maturitatea artistică la care își dorește să ajungă oricare artist. Femeilor din România li s-au topit genunchii când au citit știrea despre divorțul tău. Apoi li s-au mai topit o dată, curând după aceea, când au văzut videoclipul piesei „Vino, du-te”. Toată lumea a bănuit că videoclipul este, de fapt, o transcriere a realității. Nu te întreb, spune-mi tu!
Nu am ce să ascund. Mi se pare fascinant și distractiv faptul că oamenii chiar iau în serios ideea că eu și Lidia am putea să formăm un cuplu. Spun că este fascinant pentru că înseamnă că ne-am făcut treaba extraordinar de bine filmând clipul așa cum l-am filmat. Ceea ce este adevărat este că există o chimie foarte bună între noi, dar este chimia a doi oameni care, pur și simplu, sunt Gemeni nu doar ca zodie, dar parcă suntem gemeni ca frați. Parcă ne cunoaștem de o viață și ne-am conectat foarte ușor. Dar faptul că oamenii chiar încep să-și pună întrebări pornind de la clip, înseamnă că ne-am făcut treaba foarte bine. Iar asta mă bucură și mai tare pentru că nu este vorba doar că oamenii își pun întrebări în legătură cu asocierea muzicală, ci cu imaginile videoclipului. Înseamnă că am jucat bine și înseamnă că pot mai mult de atât în actorie.

– Nu doar că oamenii și-au imaginat, dar au și judecat. Au judecat-o mai ales pe ea. Multe voci condamnau relația voastră, prea puține se bucurau și mai puține se abțineau. Tu când ai învățat să nu mai judeci oamenii și să trăiești așa cum simți?
Contextul în care noi am lansat cântecul – la o lună după ce eu am anunțat divorțul și la o perioadă după ce și Lidia anunțase că nu mai este într-o relație, poate că explică de ce s-a interpretat așa. Îmi pare rău că a picat ea la mijloc.

– Deci nu a fost o strategie de marketing.
Nu, absolut nu, în niciun caz! Niciodată nu mi-am implicat viața personală, alegerile personale sau apropiații în promovarea a ceva. Nu, clar nu! În niciun caz. Am bănuit la un moment dat că oamenii se vor gândi și la ideea aceasta dar, repet, îmi pare rău că a picat ea la mijloc, în ochii unora fiind cea care a cauzat divorțul meu – ceea ce este complet neadevărat. Eu nu știu când am învățat să nu mai judec oamenii… nu cred că i-am judecat vreodată. Nu cred că a fost un moment în care să-mi spun că nu e bine să judeci oamenii. Pur și simplu așa am fost crescut, așa am fost educat, așa mi s-a părut corect că nu e treaba mea să înțeleg ce se întâmplă în viața altui om mai mult decât să înțeleg ce se întâmplă în viața mea. Cu cât ești mai mult atent la alții, este clar că ai cu atât mai multe lucruri de rezolvat la tine, ți-e teamă să te uiți la tine în curte și atunci stai tot timpul să cauți la altcineva pentru că ți-e groază de ce ai putea găsi la tine. Nu m-am uitat la comentarii, dar am prieteni care îmi trimit link-uri. Este evident că oamenii care judecă în comentarii necunoscând adevărul sunt niște oameni foarte triști. Sunt niște oameni care suferă și care n-au unde să-și îndrepte toată suferința asta, nu au unde să-și îndrepte toată revolta lor și atunci caută să o facă… nici măcar față în față cu un om. Sunt convins că o parte din toți oamenii aceia care au comentat urât și la adresa mea și la adresa Lidiei, dacă am avea mâine concert ar veni în spatele scenei să facem poze și ar fi bucuroși că au o poză împreună cu noi.

ÎN CAZUL NOSTRU, IUBIREA NU S-A TERMINAT, S-A TRANSFORMAT

– Cornel, de obicei, când se termină dragostea?
Nu știu dacă se termină. E posibil să se transforme într-o altfel de iubire, așa cum s-a întâmplat în cazul meu cu Eliza – cu fosta mea soție. Acum avem o altfel de iubire între noi. Suntem doi oameni care am trecut prin niște momente fantastice împreună, avem doi copii împreună și este normal să ne iubim într-o altă formă. Avem nevoie unul de celălalt și știm asta. În mod normal, când se termină iubirea… poate nici nu a început, dacă îți pui întrebarea „dacă s-a terminat?” și poate e altceva. Poate nu e iubire, poate este o nevoie, poate este o dorință de a sta lângă cineva, o obișnuință. Dar dacă este iubire adevărată, nu prea are cum să se termine, oricât de multe momente grele ar fi între cei doi. În cazul nostru, nu s-a terminat, s-a transformat.

– Mai crezi în dragostea fără sfârșit? O mai cauți, o aștepți?
Întotdeauna! Mi se pare cea mai fascinantă întâmplare din lume. Abia o aștept! Cred foarte tare în ea și încurajez pe toată lumea să creadă. După ce am postat despre divorț, mulți mi-au scris să mă întrebe cum am făcut, cum am ajuns să ne înțelegem atât de bine și, totuși, să nu mai fim împreună. Părea foarte ciudat un lucru extrem de firesc: doi oameni să-și spună la revedere într-un mod calm. Ceea ce a devenit ceva exceptional pentru că toată lumea se așteaptă ca doi oameni, dacă nu mai sunt împreună, să se certe și să facă scandal. Încurajez pe toată lumea să aibă sufletul deschis, ochii deschiși, să meargă după semne și să se îndrepte către oamenii care sunt potriviți. Postasem ceva ce nu era spus de mine, dar care se potrivește acum, că este vorba despre persoana pe care vrei să o anunți prima și despre cea mai bună, și despre cea mai proastă veste. Cred că la asta se rezumă, foarte pe scurt. Altfel e de vorbit ani întregi!

– La tine muza este cineva în carne și oase sau este mai mult dragostea ta pentru dragoste?
De foarte multe ori a fost în carne și oase… de cele mai multe ori a fost în carne și oase! În alte dăți a fost găsind o emoție și empatizând cu o emoție sau cu o întâmplare a cuiva, ceva ce am încercat să duc mai departe.

– Mai crezi în verighete?
Da, cred. Dar mie nu mi se pare un eșec. Mi se pare că un eșec ar fi atunci când doi oameni refuză să fie sinceri cu ei înșiși, nu când își spun sincer că atât au putut, că atât a fost misiunea lor împreună, ca un cuplu. Dar e evident că ar trebui să întâlnim niște oameni cu care să ne potrivim și mai bine. Nu mi se pare o dezamăgire care să mă facă să spun că nu o să mă mai căsătoresc niciodată. Despărțirile se întâmplă, important e ce înveți din ele, nu să te blochezi într-o stare în care să dai verdicte negative pentru totdeauna. Alții simt chiar nevoia de răzbunare… Cred în familie, cred în căsătorie, cred în dragoste!

BĂNUIAM CĂ FOARTE MULTĂ LUME O SĂ MĂ JUDECE PE MINE

– Mulți au pus eticheta de „călător” pe tine pentru că ești artist, pentru că ai faimă…
Eu știam de la început… sau bănuiam că foarte multă lume o să mă judece pe mine. Și este firesc… și prin prisma meseriei și a pasiunii mele și prin prisma faptului că, totuși, de cealaltă parte, este o mamă cu doi copii. Sunt convins că foarte multă lume încă mă judecă, dar eu nu am remușcări față de ceea ce crede lumea despre mine.

– Dar acea „mamă cu doi copii” trăiește în adevăr. Eu știu destule „mame cu doi copii” care nu doar că sunt mințite, ci chiar se mint singure.
Culmea e că noi suntem foarte împăcați și suntem liniștiți. Știm că așa este mai bine și pentru noi, dar mai ales pentru copii. Acesta a fost unul dintre argumentele principale pentru care am ales această soluție: să nu-mi învăț copiii să se mintă și să mintă. Și, dacă simt la un moment dat că trebuie să facă altceva sau că un alt drum este mai bun pentru ei și că le satisfice mai mult sufletul să ia decizia, orice ar implica ea. Chemarea aceea trebuie să îi ducă undeva și tot o să-i cheme până se vor duce.

– Ce le spune un tată copiilor atunci când renunță la căsnicia în care se află?
Încă nu este momentul să le spun, pentru că Zara face 5 ani peste două săptămâni, iar Cezar are un an și 3 luni. Încă nu este momentul să vorbim cu ei despre asta.

– Dar nu îl mai văd pe Tati atât de des…
Noi am creat obișnuința aceasta începând din martie-aprilie. Atunci când a început pandemia, ei s-au mutat la bunici la țară, la aer curat, la liniște, sănătate. Nu i-am ținut în oraș unde oricum nu mai erau de niciunele și toată lumea era panicată. Ușor-ușor a devenit un mod de viață faptul că nu ne mai vedem zilnic.

ÎMI PLACE FOARTE MULT SĂ SCRIU

– Când apare cartea? Nu „dacă”, ci „când”?
Îmi place întrebarea aceasta pentru că ai pus presiune pe mine acum. Eu vreau să mai scriu, îmi place foarte mult să scriu. Am avut acel exercițiu cu cartea „Deja vu” care este o biografie și mi-a fost mai simplu să o dezvolt. Dar a fost un exercițiu fantastic și mi-am dat seama că nu era doar o dorință foarte mare de a mea de a scrie – pentru că nu am ambiția să scriu o carte -, ci era o nevoie. Îmi doresc foarte mult să pot să mai fac asta încă o dată, dar ambiția este și mai mare acum pentru că vreau să fie ficțiune. Iar asta implică o pregătire pe care eu încă nu o am. Îmi trebuie mai mult curaj.

-sCornelile puse cap la cap nu s-ar asorta într-o carte?
„Cartea” lor este pe Instagram. Nu cred că ar fi o idee bună, eu nu m-aș simți împăcat cu ea. Dacă nu le-aș fi publicat, aș fi înțeles, dar așa… nu mi se pare o variant elegantă. Mi s-ar părea că, undeva, încerc să păcălesc. Cel mult, poate, să scriu altceva și la final, ca un bonus să public și ceva din ce am pus pe Instagram. Dar nu mă văd făcând asta: să iau ceva ce am scris și am publicat, să pun cap la cap și să mă laud că am făcut o carte. Nu mă interesează palmaresul.

-sCornelile sunt poezii?
Sunt și poezii.

– Adică simți că faci poezie?
N-am înțeles niciodată ce este poezie și ce nu este poezie. Nu m-a învățat nimeni la școală să fac diferența între ce înseamnă poezie adevărată și ce nu este poezie adevărată. Pot să-mi dau seama ce-mi stârnește emoție și ce nu. Până la urmă, la asta se rezumă orice formă de artă. Dacă despre un film toate juriile din lume spun că este bun, dar mie nu-mi trezește nicio emoție, s-ar putea să nu-l consider un film bun, ci important. Deci, nu știu, pe undeva există o formă de poezie în ceea ce scriu. Multă lume crede că poezie înseamnă doar să faci rime. Dar nu este doar despre asta. Încerc să vorbesc în foarte multe imagini pe care le văd doar eu, dar să le înțeleagă și alții. Mă frusta mereu când citeam poezie și nu înțelegeam. O formă de artă care mă face să mă simt mai prost nu cred că îmi aduce emoție. Pot să pricep că trebuie să mă documentez mai mult pentru a înțelege niște creații, dar genul acela de artă care cu cât e mai complicată cu atât pare mai importantă…  nu mă fascinează.

– Ai trecut și prin stări de deznădejde, de disperare, de anxietate, de depresie? Vin odată cu sensibilitatea?
De foarte multe ori. Nu am trecut prin depresie. Încă nu am ajuns la acel stadiu și nu cred că aș putea ajunge vreodată pentru că nu sunt construit să mă victimizez sau să caut partea rea a lucrurilor. Evident că primul impact cu o stare proastă duce la dezamăgire, duce la neîncredere, descurajare… Dar mă ridic foarte repede. Toată viața eu singur am învățat să lupt cu mine și să lupt cu stările mele. Știu și din experiență acum, din ce în ce mai mult, că întotdeauna după un moment greu vine un moment frumos. Și invers. Și orice privești are cel puțin două fețe. Contează unghiul din care alegi să privești o situație sau un lucru. Asta mă face să merg înainte oricâte momente grele ar apărea. Și sunt multe de descurajare sau neîncredere, deznădejde.

– Pregătești un nou cântec? La cât timp după un succes trebuie lansată următoarea piesă?
Nu există nicio regulă. Avem deja înregistrate încă vreo două sau trei. Încă mai așteptăm…

– Cântece cu alte prezențe feminine? Ca să știm ce știri urmează…
Unul dintre ele s-ar putea. Dar încă nu știm. Nu știu dacă o să fie tot duet. Uite, apropo de „Vino, du-te”, piesa a fost scrisă în martie și până acum două luni nu m-aș fi gândit că ea ar suna mai bine în duet. Prima dată când am înregistrat piesa, am înregistrat-o singuri. Apoi mi-am dat seama că s-ar potrivi mult mai bine un dialog cu o voce feminină. Și atunci, din prima varianta care mi s-a părut potrivită a fost Lidia. Încercasem să mai facem o piesă împreună, îi mai scrisesem un cântec acum vreo doi ani. Dar pe acela nu am apucat să-l facem. Nu plec de la început cu ideea unei anumite colaborări. La un moment dat, piesa va cere acest lucru.

– Ce îi spui Lidiei într-o scrisoare sCornită pe care să o citim toți? După aceste valuri care au tot apărut… Dacă acum îți tastez numele pe Google, prima imagine este când ai dat mâna de despărțire cu soția ta și a doua – o imagine cu Lidia din videoclip. Ca să ajungi a doua fotografie ca relevanță în căutarea pentru Cornel Ilie… e ceva!
Atunci cred că trebuie să-mi scrie ea mie o scrisoare. Noi am vorbit foarte mult și ne-am și întâlnit foarte mult să stăm de vorbă, fix ca doi prieteni, ca doi artiști care, la vârste diferite, suntem în continuare doi copii la joacă. Mă bucur să văd că și ea este construită la fel. Nu luăm în serios ce spune lumea pentru că, acum la modul cel mai serios, de ce ai sta să asculți ce spun alții, care nici nu te cunosc, nici măcar nu au stat o secundă lângă tine. De ce ar conta ce spun niște oameni care dacă mă văd ar vrea să dea mâna cu mine sau n-ar avea curajul să-mi spună în față ceea ce pun în online.

– Există prietenie între femei și bărbați?
Da. Eu am mai multe prietene femei decât prieteni bărbați. Fără să existe vreodată vreo implicare sexuală. Știu că există o teorie care spune că nu poate exista o pietenie între un bărbat și o femeie.

– E și teoria mea. Eu nu cred că există.
Eh, uite că există!

CRIZA ÎN CARE A INTRAT O LUME ÎNTREAGĂ VA CERNE OAMENII CARE SUNT PASIONAȚI

– Cum ai resimțit profesional, pragmatic, pandemia?
Noi în perioada aceasta, până acum o lună, de bine de rău, am reușit să facem niște concerte într-o formulă acustică – se numea „Numai la doi”. Eram eu la pian și Gabi la chitară acustică. Am reușit să mergem în opt-nouă orașe. Da, nu mai există acea fascinație a spectacolelor mari în acest moment. Pragmatic… din nou o să văd partea bună: toată pandemia aceasta și toată criza în care a intrat o lume întreagă va cerne oamenii care sunt pasionați de domeniul lor de cei care nu sunt. În fiecare domeniu, dar mai ales în cel artistic, au apărut foarte mulți oameni și foarte multe firme și furnizori care n-au nicio treabă cu domeniul dar pentru că e o atracție specială a industriei artistice – fie că este cinema, fie că este muzică sau TV -, au apărut mulți dintre cei care nu se pricep să facă lucrurile profesionist. Din perioada aceasta vor rămâne în picioare cei care sunt cu adevărat pasionați, care știu domeniul, care își doresc să facă asta în continuare, în orice condiții, fie că sunt bani mulți sau puțini. Ca să nu fiu subiectiv, îți dau un exemplu din tenis. Recent s-a jucat un turneu cu jucători din primii zece la nivel mondial, iar premiul întâi a ajuns undeva la 13.000 de euro. Înainte de situația aceasta, suma ar fi fost de neconceput… Banii aceștia se duc la echipa jucătorului… și gata. Dar, jucătorii aceia, campioni, joacă. Pentru că nu joacă pentru bani.

– Ce le-ai spune oamenilor care te ascultă? Măcar celor 5 milioane…
Eu sunt convins că aceste 5 milioane de oameni nu sunt 5 milioane ale mele. Câteva milioane de acolo sunt ale Lidiei. Suma oamenilor e a cântecului. Aș vrea să le spun oamenilor care sunt atenți la mine să aibă încredere în mine în continuare pentru că o să încerc să nu dezamăgesc așteptările și voi fi mereu la fel de sincer și de firesc, oricât de neînțeles va fi asta pentru mulți. Eu cred foarte mult în ceea ce spun, în ceea ce fac, în ceea ce simt.