
Un om (tânăr) cu o chitară, cu umor și atenție la nuanțe.
Un actor „care joacă un chitarist care cântă actoricește”.
Un Alex Ștefănescu, dintre mulți Ale(cși) Ștefănescu. Poate, într-o zi, Alex ȘtefănescuL!
– Te numeşti Alex Ştefănescu. Românii mai cunosc un Alex Ştefănescu. Mare. La statut, la scris, la vârstă. Odată, în public la teatru, am zărit eticheta „Alex Ștefănescu” pe un fotoliu. Oamenii de alături m-au întrebat: „Vine… acela?”, iar eu am răspuns: „Nu, celălalt!”. Deci tu ești Celălalt Alex Ștefănescu?
Faptul că dintre atâtea sute de Alex Ștefănescu, doar noi doi ne-am remarcat, mă face să mă simt în companie selectă și mă onorează. De altfel, în afară de nume și pasiunea pentru scris, se pare că mai avem un lucru în comun: adresa de email. Au fost câțiva autori care mi-au cerut să le scriu o prefață și alteori am fost și criticat pentru activitatea mea de critic. Le-am răspuns că de treburile astea se ocupă Celălalt Alex Ștefănescu.
– Spui despre ține că ești chitarist. Eu credeam că eșți actor!
Sunt un actor care joacă un chitarist care cântă actoricește. Mă distrez destul de bine cu mine.
– Ai dat admiterea la Teatru pentru că o fată drăguță te-a dus la al doilea spectacol de teatru pe care ți-l aminteșți. (Apropo, de fată îți mai amintești?) Primul spectacol pe care l-ai văzut în viața ta a fost „Boabe de rouă pe frunză de lotus în bătaia lunii”. Oricum, al doilea spectacol te-a convins să faci carieră. De atunci, duci tu fetele la teatru?
Ți-ai suflecat mânecile și te-ai documentat, ceea ce mă bucură și mă face să respir o gură de aer proaspăt în acest codru indigo de interviuri. Ai o ghindă de la mine. Fata a avut rol principal în viața mea o vreme mai îndelungată deci mi-o amintesc foarte bine, iar acum suntem prieteni buni. O creditez ca fiind una dintre cele mai importante întâlniri din viața mea. Acum, de dus la teatru, le duc doar pe cele care îmi plac mai mult.
– Ai compus „9 piese remixate”, un „ghid teatral pentru inițiați”. Câți te înțeleg? De ce 9?
E și pentru profani, nu doar pentru inițiați. Aici te-ai documentat mai puțin. Se confiscă ghinda și se returnează atunci când vom schimba impresii, după spectacolul meu la care te vei prezenta. El e gândit să fie înțeles de oricine. Nu prea contează că nu știi cine era Trepelv, ce își dorea Iona de la viață sau de ce o luase razna Hamlet. Aduc eu lucrurile astea într-un fel în care și cei ce nu știu află povestea, iar inițiații se bucură de detalii și referințele la text. Totul pe comic, că să placă la toată lumea.
– Tu crezi că românii au talent?
Eu nu prea cred în talent. Cred în muncă… un lucru de care românii se cam feresc. Ăsta e talentul nostru. Dar sunt și români muncitori care își cultivă talentul. Pe ei vreau să-i văd la televizor dar din păcate nu prea au loc.
– În 2018 te-ai dus la show-ul Românii au Talent pentru că e nevoie de artişți în televiziune sau pentru că artiştii au nevoie de televiziune?
Apropo de răspunsul anterior, nu am televizor și nici nu doresc unul. Televiziunea are neovie de artișți că să facă bani. Artiștii au nevoie de televiziune ca să facă bani. E mai puțin vorba de artă pe acolo. Eu m-am dus că să spun niște lucruri în care cred și să-mi umplu buzunarele cu experiență.
– De ce ai umor și de ce iUmor?
Am umor pentru că el mă ține în viață… aceasta, la rândul ei, fiind o comedie. iUmor că să răspândesc un mesaj mișto și să bucur niște oameni.
– Ai 31 de ani. Cine te-a făcut om mare?
Mama și tatăl meu, cărora le datorez o bună și importantă parte din ceea ce sunt azi, cu calitățile și angoasele mele. Dar eu eram mare încă de când eram mic, să știi. Lumea mă întreaba cum de am crescut eu așa mare. Și eu răspundeam: „Mănânc coajă de la pâine”. Nu mâncăm nicodată miezul. Și era pâine din aia bună și caldă luată de la brutărie, la Brăila. Mă duceam să iau două și mă introrceam acasă cu una. Vremuri bune, Eve, vremuri bune și curate.
– Nu mai ai carte de muncă la teatru. Cum reușește un freelancer în artă în România?
Fiind diferit și relevant. Cântatul asta funny-filozofico-existențial nu-l prea mai face nimeni pe la noi. Mai e Ada Milea și Fără Zahăr dar suntem pe filme diferite. Așa că e bine. Pe partea de actorie, m-am descurcat mereu clasic, bătrânește, mers la castinguri, fără pile. Am prins proiecte frumoase de-a lungul timpului. Pe partea de film nu prea am intrat. Îmi doresc, dar acolo e mai greu… niște pile chiar nu strică. Știi pe cineva care știe pe cineva?
– Ai studiat marketing. Știi să te vinzi?
Da. Dar prefer prin arta mea, nu prin marketing.
– Care este cea mai bine plătită ramură a activitățîi tale? Știu că și traduci piese…
Muzică. 90% din asta trăiesc acum. Am tradus și 3 musical-uri. Am făcut mai multe meserii de-a lungul timpului. De curând, de nevoie, am învățat și niște zidărie. Am avut un meșter foarte prost care mi-a făcut reparațîi prin casă. După ce a terminat el de stricat, am refăcut o bună parte (pus gresie, toate cele). E o meserie cinstită. M-am plătit singur. Mi-am dat o bere.
– Cum ai prezentat tu Festivalul „Buzău Iubește Teatrul” după ce nu l-am mai prezentat eu?
Excelent. Ai pus ștacheta foarte sus. Acum a mai urcat un pic.
– Care este primul lucru pe care ar trebui să-l știe despre scenă cei care nu au urcat-o vreodată până acum?
E un loc al adevărului absolut. Poate să te înghită sau te poate face zeu pe pământ. Depinde de cât de sincer eșți cu tine și cât de mult te cunoșți. Te face mai tânăr, mai frumos și îți ia problemele de pe umeri. Ele te așteaptă cuminți la ieșirea din teatru, dar asta e altceva. Pe scenă trăirile sunt intense și amplificate. Asta o face un loc magic. Acum na… depinde și ce joci.
– Cum vezi tu peisajul cultural al României?
E un lac mic în care toți peștii se cunosc între ei. Poți să trăieșți dar te plângi mereu că lacul e mic și murdar și nu ai loc să înoți cum ai vrea tu. Cei care au succes devin peșți mai mari dar lacul rămâne la fel de mic. Lipsa de oportunitate îi oprește pe cei neinventivi dar cei care aduc valoare reală pot să prospere tocmai pentru că își inventează nișa. Eu am locuit la Londra un an și acolo e altă mâncare de pește. De o sută de ori mai multe oportunități și de o mie de ori mai multă concurență. Încearcă să fii cineva acolo. Te provoc.
– Ai studiat un an la Londra, apoi te-ai întors. Unde este locul tău?
Pe o insulă tropicală, unde fac surf toată ziua și dragoste toată noaptea.
– Spectacolul preferat?
Dintre cele pe care le-am văzut: „Moartea unui comis-voiajor” de la Bulandra, cu domnul Rebengiuc și doamna Mariana Mihuț. M-a emoționat atât de tare încât am avut un nod în gât jumătate de ora după ce s-a terminat. Îl simțeam fizic și nu puteam să vorbesc cu nimeni. Dintre cele în care am jucat: West Side Story care s-a jucat, din păcate, doar de vreo 4 ori la Odeon și de 2 ori la Sibiu în FITS. A fost combinația perfectă: distribuție, regie, muzică, universul care se materializa pe scenă, tot.
– Regizorul preferat?
Dintre cei cu care n-am lucrat, Silviu Purcărete. Dintre cei cu care am lucrat, Răzvan Mazilu.
– Eu cred că acum – poate și odată cu teatrul independent – sunt foarte multe evenimente cultural-artistice. În majoritatea văd tineri. Ți se pare că, în sfârșit, tinerii au reușit să-și facă vocea auzită în artă?
Tinerii au avut mereu o voce. Acum au și mijloace mai multe. Nu cred în „generația de aur”, ci cred că fiecare generație are actorii pe care îi merită. Acestea fiind zise, zona de teatru indendent crește ușor, ușor și cred că e absolut necesară în contextul peisajului cultural de care vorbeam mai devreme.
– Ieri ai fost actor. Astăzi ești muzician. Mâine?
E o nouă zi.
– Dacă ai putea avea o superputere, care ar fi aceea?
Teleportarea. Aș vedea întreagă lume…poate și niște locuri unde nu am voie să fiu.
– Dacă ai deveni personaj, cine te-ar juca?
Adrien Brody. E un super actor și are profilul necesar rolului.
– Când ești îndrăgostit, cânți mai frumos la chitară?
Când cant femeii de care sunt îndrăgostit și ea e acolo lângă mine, aievea… simfonie de îngeri iese din gâtlejul și chitara mea.
– Invită-ne la următoarele tale evenimente. Unde, când, cum?
Bucureșți 13 octombrie, Unteatru, 9 Piese Remixate
Sibiu 26 octombrie, Oldies Pub, Ziua Necunoștinței
Brașov 27 octombrie, Deane’s Pub, Ziua Necunoștinței
Bucureșți 1 noiembrie, Unteatru, Ziua Necunoștinței
Arad 16 noiemrie, Teatrul Clasic Ioan Slavici, 9 Piese Remixate
Bucureșți 13 și 14 noiembrie, Sala Palatului, We Will Rock You (musical în regia lui Răvan Mazilu)