În viață, drumurile cele mai prețioase sunt acelea spre care pleci cu speranță și din care te întorci cu inima plină! Am virat, cu roțile scrâșnind, spre cartierul Cumpătu din Sinaia și am turat motorul cât să pot urca drumul de munte cu mirarea de a vedea o zonă în care turiștii vin special, cu rezervări cu circuit închis.
Dintre hotelurile și casele de vacanță care se întorc după soare, apare una asupra căreia soarele însuși se oprește altfel: Vila Luminiș, locul preferat de odihnă și inspirație al marelui George Enescu.
Adresa Vilei Luminiș este Strada Yehudi Menuhin, Nr. 2. În 1927, timp de două luni, Yehudi Menuhin a luat lecții de vioară cu Enescu la Vila Luminiș. Și-mi amintesc de cuvintele despre Enescu pe care Menuhin le-a spus lumii întregi: „Pentru mine, Enescu va rămâne una dintre veritabilele minuni ale lumii. Caracterul său și figura sa sunt gravate în sufletul meu, ca un arbore sau un munte din Sinaia. Rădăcinile puternice și noblețea sufletului său sunt provenite din propria lui țară, o țară de o inegalabilă frumusețe”. Pe lume, sunt străzi pe care te rătăcești. Pe aceasta, te regăsești!
Mă întâmpină doamna Teodora Focșăneanu, directorul acestui muzeu care, alături de conacul din Tescani, Casa Memorială „George Enescu” din București și Palatul Cantacuzino înseamnă Muzeul Național „George Enescu”, unul dintre simbolurile cele mai pline de însemnătate ale românilor în peisajul cultural național și internațional.
Vila Luminiș a fost construită între anii 1923-1926, după planurile muzicianului, ajutat de arhitectul Radu Dudescu. Legătura dintre George Enescu și Casa Regală a României a început în 1898 după ce, la Paris, Enescu triumfa cu opusul nr.1 „Poema Română”, ce se încheie cu „Imnul regal”. Regina Elisabeta a recunoscut talentul tânărului Enescu și i-a oferit, ani de-a rândul, o cameră într-un colț al palatului Peleș. Enescu s-a îndrăgostit de Sinaia! Din banii câștigați în primul său turneu în America, a construit o casă în care să compună și să susțină recitaluri pentru prieteni. A numit-o… „Vila Luminiș”. În următoarele două decenii, până când a părăsit definitiv România, a revenit la Sinaia.
Sinaia a fost și locul unde Enescu a compus „Rapsodiile Române”, „Cvartetul pentru pian, vioară, violă și violoncel nr.1 în Re major, op.16”, „Sonata pentru pian în fa diez minor, op.24, nr.1”. Și tot la Sinaia a compus mare parte din opera „Oedip” – „Ceea ce pot afirma cu certitudine este că, dintre toate, îmi este cea mai dragă. În primul rând, pentru că m-a costat luni de muncă și ani de neliniște. Apoi, pentru că am pus în ea tot ce simțeam, ce gândeam, în așa fel încât mă contopeam cu eroul meu”.
Pășesc către prima încăpere. O încăpere spațioasă, o cameră de primire în care soții Enescu și oaspeții lor luau masa împreună. Mobilierul, în cea mai mare parte, a fost realizat în atelierele transilvănene, în stil Biedermeier. În cameră predomină culoarea roșie, iar cromatica se continuă cu spectacolul nuanțelor lemnului de stejar din care este făcută masa cea mare din mijlocul camerei. O înconjoară șase scaune cu spătar violonat.
Lângă ferestre așteaptă cuminți o masă de stejar pentru servirea ceaiului, o măsuță pentru cafea din lemn de tei și două lampadare Art Deco. Prin abajururile lor, lumina pare din altă dimensiune. De fapt, totul este așezat și păstrat de parcă Enescu ar putea intra oricând pe ușă și s-ar duce să se așeze pe unul dintre cele trei fotolii stil Biedermeier. S-au păstrat sobele din teracotă nesmălțuită, văruită. Șemineul cu plită îi amintea maestrului de casa părintească din comuna Liveni, din Botoșani, localitate care astăzi îi poartă numele. Abia pășesc pe covorul de lână, cu gândul că fiecare pas de vizitator calcă pe urmele lui Enescu. Și, în timp ce privesc covoarele persane și lambriurile românești care înconjoară ferestrele, muzica începe să se audă… Să pășești în tihnă, în Casa lui George Enescu, lăsându-te pătruns de muzica maestrului… este o bucurie a cărei emoție nu o poți anticipa!
Salonul… cea mai largă încăpere a casei și locul unde Enescu obișnuia să susţină recitaluri de vioară sau pian pentru oaspeţii familiei. Şi în această încăpere, stilul predominant este Biedermeier transilvănean. Pe vremea când Enescu locuia aici, încălzirea se făcea în soba de teracotă, cu lemne, şi la şemineu.
Din salon, scara în spirală te urcă spre capătul turnului belvedere și, de aici în mansardă. Tot din salon, se pătrunde în dormitorul soției lui George Enescu, Maria Cantacuzino-Enescu (născută Rosetti-Tescanu).
Ajung în dormitorul Marucăi – tot mobilier stil Biedermeier. Camera este impresionantă şi combină mai multe stiluri: persan, oriental, românesc şi olandez.
Maruca l-a cunoscut pe Enescu la Sinaia, în 1907. Toată viaţa, George Enescu a numit-o „la princesse aimee”, așa cum stă și semnat pe fotografia din dormitor.
Fac câţiva paşi pe holul Vilei Luminiş şi, deasupra unei uşi, văd scris: „Camera lui George Enescu”. Am închis ochii și am pășit, neputând să-mi imaginez cum ar arăta acest spațiu. Când i-am deschis, mi s-au umplut de lacrimi! Marele George Enescu, în Vila Luminiș, a făcut pentru sine cea mai mică odaie dintre toate. Camera sa mică, vegheată de o icoană a Sfântului Nicolae, îmi pare o chilie. Emoția din acest spațiu este asemenea stării dintr-o biserică. Uriașul, genialul, talentatul Enescu a vrut pentru sine doar un spațiu mic, în contrast cu restul casei, mobilat simplu: un dulap Biedermeier din lemn furniruit cu nuc, un fotoliu din stejar cu spătar sculptat, un scaun din stejar, un cufăr din lemn, datat 17 iulie 1718 și un pat îngust. E atâta modestie în camera aceasta încât vizitarea ei este o lecție de viață. Întorc privirea către fotoliul din stejar și regăsesc cuvintele Maestrului: „Simplitatea în viaţă este adevărata libertate!” – George Enescu.
Cobor în spațiul destinat evenimentelor pe care Vila Luminiș le organizează în date cu însemnătate enesciană. Acolo mă întâlnesc cu pianul lui George Enescu, un Ibach fabricat la Lausanne. M-am așezat pe o treaptă a salonului și-am privit minute în șir pianul, cu gândul că mâinile maestrului i-au atins clapele…
Plec din Vila Luminiș dorindu-mi ca fiecare dintre cei care aglomerează DN1 la sfârșit de săptămână să ajungă… în pelerinaj, măcar o dată, la Vila Luminiș, unul dintre locurile preferate ale lui George Enescu. Din strada pe care mașinile curg dinspre parcările hotelurilor îmi întorc privirea. Am avut dreptate! Soarele se oprește altfel asupra Vilei Luminiș!
