Opera Brașov a anunțat premiera spectacolului „Rigoletto” de Giuseppe Verdi, în cadrul Festivalului de Operă, Operetă și Balet, Ediția a XV-a. 2 noiembrie – o zi de vineri, m-a făcut să conduc pe drumul București-Brașov cu altă destinație decât cea care aglomerează DN1 la sfârșit de săptămână. Eu am ales Opera, nu muntele!
M-am bucurat să aflu că, asemenea mie, și alte sute de persoane au ales Opera, pentru că, la cele două reprezentații de „Rigoletto” – din 2 și 3 noiembrie – sala a fost plină!
Dacă nu ești din Brașov și ai rămas fără baterie la telefon, nu ai nevoie de niciun GPS! E de-ajuns să întrebi pe oricine, pe stradă, unde este Opera și vei fi îndrumat, semn că 65 de ani – câți a împlinit instituția, anul acesta, sunt suficienți să scrie o pagină de istorie într-un oraș turistic, cum e Brașovul. Și, din aceștia 65, doar 17 au trecut de când instituția s-a transformat în operă, din teatru muzical.
Eu am venit fără GPS, condusă de dorul de a revedea un spectacol Mare, într-o montare clasică și de curiozitatea de a descoperi viziunea regizorului Matteo Mazzoni. M-am bucurat că locul de parcare se anunța a fi o problemă pentru că acest lucru înseamnă, de fapt, că oamenii vin la Operă. Și vin la timp! Spectacolul a început fix la 18.30, „detaliu” cu atât mai prețios cu cât se găsește din ce în ce mai rar la instituțiile culturale din România.
Acțiunea spectacolului este plasată în Mantova, în secolul al XVI-lea (Cât de mult îmi plac montările clasice!!!). La petrecerea din palatul ducal, în aria „Questa o quella per me pari sono”, în care Ducele de Mantova (Liviu Iftene) își exprimă concepția despre iubire, simbolul feminin de pe scenă este Eva însăși (Emilia Mirea). O Evă care apare și cu simbolul șarpelui, într-un moment aproape coregrafic. Însă, de data aceasta, mărul este oferit de Ducele de Mantova, ca un gest suprem al ispitirii.
Apariția în scenă a lui Rigoletto (Lucian Petrean) este dublată de apariția unul alter-ego al acestui personaj, un pitic care, în distribuție, este notat la „figurație extraordinară” (Victor Panțuru). L-am întrebat pe Matteo Mazzoni despre acest artificiu al concepției sale regizorale și mi-a spus că și-a dorit să se apropie cât mai mult de autenticitatea personajului Rigoletto, care era, de fapt, pitic. Oricum, în dinamica acțiunii, acest personaj care nu este „reglementat” prin text, ci doar prin mișcări simbol rămâne notabilă și unică într-un spectacol de operă, cel puțin… în dimensiuni!
Baritonul Lucian Petrean a fost vedeta acestui spectacol nu numai pentru că „Rigoletto” este personajul principal al operei, ci mai ales pentru vocea sa. Prezența sa pe scenele instituțiilor din România este, desigur, o bucurie pentru noi, însă Lucian Petrean este o voce… de afară! E făcut pentru marile scene pe care sunt convinsă că o să ajungă, foarte curând. Și, cu atât mai mult, ne vom bucura când va cânta în țara noastră! Vocea sa cutremurătoare e coborâtă, parcă, din alte dimensiuni. După spectacol am aflat că, până în 2010, a fost preot și-am încercat să-mi imaginez vocea sa într-o catedrală!…
Revenind la spectacol, blestemul aruncat de Contele de Monterone (Marian Rește) este scena tulburătoare a primului act. Emoția este cu atât mai puternică cu cât Rigoletto pășește spășit, din calea blestemului, părăsind spațiul scenei, îndreptându-se către publicul din sală. Cortina cade, după primul act, și Rigoletto rămâne de partea noastră, a muritorilor din realitate. Este un apel cutremurător la imaginea condiției umane, mereu supusă ispitirii, pozelor sociale, blestemelor… Iar cuvintele sale continuă să curgă către spectatori: „E oribil să nu poți decât să râzi! Orice om își alină durerea în lacrimi”. În acest timp, Rigoletto își ține haina în mâini, ca pe un costum „fals-fericit” pe care ar vrea să-l lepede pentru șansa de a fi autentic în simțire. Ca-n viață!
Gilda (Nicoleta Chirilă), fiica pe care Rigoletto o protejează apare, împreună cu Giovanna, guvernanta (Sonia Hazarian), într-o casă a cărei perspectivă se schimbă (interior-exterior) cu ajutorul turnantei. Privită din interior, pare o casă modestă, cu atmosferă caldă. Văzută din exterior, clădirea este un turn în care este închisă prințesa inimii lui Rigoletto. Este remarcabil modul în care este folosit spațiul scenei. Deși scena Operei Brașov nu este foarte mare, acest spectacol are mijloace nebănuite de valorificare a spațiului. Light design-ul este foarte modern și este captivant să vezi, din sală, cum tehnica luminii urmărește fiecare nuanță a partiturii.
În acest spațiu sacru, Ducele i se prezintă Gildei ca fiind un student sărac și reușește să-i cucerească inima naivă. În tabloul al doilea al primului act, Borsa (Dan Ionescu) și Marullo (Nicolae Zaharia) o răpesc pe Gilda. Complice le este miniatura lui Rigoletto, ca un duh dezlănțuit. Când descoperă trădarea, tatăl disperat strigă: „Ah, blestemul!”.
În prima pauză a spectacolului, am avut vreme să citesc programul de sală. Cu emoție am descoperit că, alături de soliști și de realizatorii acestui spectacol, programul de sală notează toți membrii orchestrei precum și cei ale compartimentelor tehnice. E atât de prețios acest gest!
Actul al doilea, cel în care Bufonul Rigoletto jură să se răzbune pentru că Ducele i-a luat tot ce avea mai sfânt, pe Gilda, este tot sub emoția ariei pe care Lucian Petrean a interpretat-o magistral. „Îndurare, domnilor, ea e tot ce am”… aceste cuvinte asortate glasului baritonului Petrean au impresionat sala, până la lacrimi! Minutele în șir de aplauze, la scenă deschisă, au răsplătit acest moment care va rămâne multă vreme în amintirea celor care au văzut premiera spectacolului „Rigoletto” la Brașov.
Actul al treilea, în care destinul pedepsește planul de răzbunare al lui Rigoletto, a adus mult așteptata arie „La donna è mobile”, poate cel mai cunoscut moment al spectacolului, în rândul celor care merg doar ocazional la operă. Criminalul Spartafucile (Petru Burcă) este convins de sora lui Maddalena (Gabriela Hazarian) să nu-l ucidă pe Duce, așa cum a fost învoiala cu Rigoletto, ci pe primul om care va intra în hanul lor, la miezul nopții, pe furtună. Gilda află planul și hotărăște să se sacrifice, din dragoste. Astfel, când Rigoletto vine să arunce el însuți în apă cadavrul ducelui care l-a umbrit viața, descoperă că în sacul blestemat este chiar Gilda, fiica lui, care îi moare în brațe. Nimicit de durere, Rigoletto strigă: „Ah, blestemul!”.
Despre spectacolul de la Brașov, regizorul Matteo Mazzoni spune: „Mulțumită colaborării cu scenografa Rodica Garștea și apelând la descrierea istorică a lui Andrea Scarabotti, am încercat să ofer publicului, mai întâi de toate, o reconstrucție foarte aproape de cea originală a acestui secol de artă italiană: prin costume, prin desfășurarea scenelor și prin fiecare obiect pe care îl regăsim pe scenă. Astfel, am dezvăluit măreția și bogăția Palatului Ducal, de aceea am ales frescele din Sala dei Giganti din Palatul Te din Mantova, pictate de Giulio Romani, unul dintre elevii lui Raffaello. Acestea vorbesc deja în clasicism despre o societate aflată în decădere morală”.
Am plecat de la Opera Brașov cu sufletul plin și cu dorința de a reveni. Seara care a urmat a notat o premieră națională întrucât Rigoletto și Gilda, tată și fiică, au fost interpretați de Fülöp Marton și Fülöp-Gergely Marton de la Opera Maghiară Cluj-Napoca, tată și fiică și în viața reală…
Opera Brașov este, fără îndoială, un must-see pe lista turiștilor care vizitează acest oraș. Și bucuria este cu atât mai mare cu cât activitatea acestei instituții, a cărei manager este Ovidiu Lucian Mezei, depășește orice barieră, opera, opereta, baletul fiind genuri care fascinează publicul din întreaga lume! Și pentru că spectacolele sunt aduse la standarde internaționale, cred că turismul cultural ar putea fi, cu adevărat, o revelație a orașului care ne-a cucerit deja prin frumusețea lui.
*Regăsiți acest material și în numărul 4 al revistei Opera Story Magazine. Revista este disponibilă în toate Operele din țară, precum și prin comenzi la tel: 0762200975 sau la adresa de e-mail operastorymagazine@gmail.com
