Urmăresc pagina de Facebook a Teatrului Național! Așa că, atunci când am primit invitația la premiera spectacolului „Romeo și Julieta” în regia lui Yuri Kordonsky, i-am dat curs bucuroasă, îmbrăcată într-o rochie de piele și bocanci.
Se spune că e nepotrivit să mergi la teatru în bocanci. Dar la fel se spune și că nu e bine să intri cu bocancii în sufletul unui om. Iar spectacolul acesta așa a intrat… cu bocancii. Și bine a făcut!
Încă din primele minute ale serii, îi observ în centrul sălii pe Mariana Mihuț și Victor Rebengiuc. Mi-am spus atunci că reacțiile dumnealor vor fi barometrul în funcție de care publicul va comenta montarea provocatoare a acestui spectacol.
Din decorul de garaj sau hală underground, cu fotolii aruncate și plastice revărsate, parcă îmi imaginez și mirosul pestilențial al unei clădiri din suburbii. La Verona am ajuns și cu trenul, noaptea, da’ parcă decorul e din Bronx (unde n-am ajuns până acum). Așa că bocancii mei se potrivesc, din ce în ce mai bine.
În timp ce bag mâna în geantă să-mi pipăi telefonul până amuțește (apropo… mă bucur că, la Național, nu se mai aud telefoane sunând în timpul spectacolelor), dau de cheia de la mașină. De ea stau agățate mai multe brelocuri, de parcă aș vrea să-mi amintesc de drumurile lungi… Două dintre brelocuri, din Verona. Unul e o reproducere a scenei balconului, altul e un lacăt ferecat, în formă de inimă. E lacăt-lacăt, așa că am și codul care îl deschide!!! Zâmbesc și-mi dau seama că mi-e dor de Verona!
Începe spectacolul!
Lorenzo (Răzvan Vasilescu) pare un homeless care vine dinspre spectatori și trasează spațiul acțiunii scriind cu spray de graffiti un C și, de partea cealaltă a scenei, un M. Capulet și Montague, desigur. Apoi își mânjește mâinile și fruntea de spray albastru… Mai târziu își va mânji mâinile. De sânge albastru!
Role, geci de piele, ținute all black (super costume, Dragoș Buhagiar și Ioana Popescu!), decolteuri, semne obscene, flegme (pe bune!!!), păruială între doamne care devin „gagici” și selfie-uri. E atâta gălăgie pe scenă, încât îmi duc mâinile la urechi. Așa cum istoria încă își acoperă și urechile, și ochii, ori de câte ori povestea dintre Romeo și Julieta se termină la fel, pe scenele lumii. Și, în timp ce am urechile acoperite, mă uit la actrițele pe care le știu din spectacole cuminți. Costina Cheyrouze face rolul Lady Capulet… E incredibilă și neașteptată transformarea față de săptămâna trecută când o văzusem în măritata Lily din „Două pe față, două pe dos”. De vreo stagiune încoace, trimit aplauze în gând și echipei de la machiaj și coafură. Se vede că Naționalul e Național și la acest capitol! 
Din haosul de pe scenă, se desprinde Tybalt. Da’ nu-i așa cum ați învățat voi la orele de literatură universală. Îl joacă Florentina Țilea și nu în travesti! Adică Tybalt e… o tipă mișto (scuzați-mi exprimarea, dar o asortez precum bocancii).
Din mulțime, remarc geaca lui Paris (Emilian Mârnea) – despre care încă nu știm că-i Paris. (Personajul, nu orașul!… Zic pentru cei care au chiulit de la orele de cultură generală, pentru școala vieții). Pe geaca lui, neagră, scrie cu litere albe: „Bad choices make good stories”. Acum… pentru cine mai are ochi să vadă… că toți cei din sală sunt ațintiți spre războiul dintre cele două familii, care nu se mai duce cu duel… săbii… ci cu degete din mijloc, sticle cu apă… Nici mânușile aruncate nu mai sunt la fel. Astea-s negre, din piele, cu ținte.
Și, ce credeți! (Că mie mare mi-a fost mirarea!). Doica (Rodica Ionescu), nu e doică. E Hero si e… cel puțin bi. Zic ca e bi și nu lesbi… pentru că, deși se sărută cu Julieta, mai are bucurii și la alte personaje. Adică, dacă traducem din limbajul tinerilor de astăzi, e ceva mai mult decât bff (best fucking friend). Acum chiar că toată sala e atentă. Apropo, voi mergeți la referendum?
Mercutio (Marius Manole) e bolnav de plămâni, ceea ce mă face să mă gândesc că e mai puțin ingrată misiunea lui Tybalt de a-l omorî – așa se întâmplă în toate spectacolele, mi-e greu să cred că-l cruță tocmai în ăsta!
Spectacolul continuă cu joint-uri și cu un Tybalt DJ. Adevărul e că, în piesă, la un moment dat, dă ritmul… Acum, Florentina Țilea e MC: „Good evening, Verona, let’s get ready!”. Și, deodată, de unde credeam că suntem… underground, personajele trag de niște scripeți și dau impresia că ajungem și mai… underground. La un party în casa Capulet, unde Lord Capulet (Ioan Andrei Ionescu) e travestit… și strânge pastilele invitaților, pe care le înghit apoi toți, cu alcool. El e… pe tocuri, în boxeri și cu ciorapi plasă… și cu un corset cu ghidoane de motocicletă și dansează pe piesa „Bad Romace” cântată de Lady Gaga. Desigur, un simbol al dezmățului oamenilor cu bani, al mafiei… Apropo, mergeți la referendum? A… da’ parcă v-am mai întrebat.
Lorenzo apare din nou… Nu-mi pare nici acum călugăr franciscan, ci tot homeless. Scrie, tot cu spray de graffiti, „R&J” și scrijelește o inimioară cu aură… cam cum vezi mai încolo de Național, pe Magheru, pe zidurile de la blocuri.
Spectacolul continuă. Nici balconul nu mai e ce era. Adică nu mai e vorba de balconul Julietei, ci de „balcoanele” Julietei, care e îmbrăcată cu niște jeanși scuuuurți, scurți de toți. Vedem, o dată în plus că Julieta (Crina Semciuc) e frumoasă… da’ tot mică. 20 de ani. Nici măcar nu împlinește 21… ca să fie măcar băutura legală în toate țările… Iar gândul la „balcoanele ” Julietei mă duce pe dată la Verona, unde am văzut și brelocuri în acest sens:
Romeo (Ionuț Toader), nu-i deloc romantic. E încă necopt… Scena dintre el și Julieta se petrece inhalând heliu din baloane și apoi vorbind pe ton pițigăiat… apoi fac un selfie. Iar acum, de când cu Insta story, nici fotografiile nu mai sunt nemuritoare! Dispar după 24 de ore…
„Iubește cu măsură și iubirea are să reziste”, spune, la un moment dat, Lorenzo. E ideea pe care am luat-o în minte, să-mi mai tempereze inima. Altfel, cuvintele din spectacol au rămas în urma imaginilor, în urma mișcărilor. Coregrafia lui Florin Fieroiu este epuizantă, deși actorii o fac să nu pară așa.
Rochia de mireasă a Julietei este o geacă albă de piele. Verighetele mirilor – niște sfori pe care se fac noduri. La un moment dat, Lorenzo vrea să scuture praful de pe imaginea celor doi, cu o mătură. N-o fi aflat că noi avem superstiția cu măturatul – fetele se feresc să fie măturate, că nu se mai mărită…
După noaptea de dragoste, o imagine graffiti sugerează că Julieta ar fi însărcinată, ceea ce face povestea și mai tristă! La fel cum mesajul ei de „help” pe un caiet studențesc e prima încercare de a sfârși povestea altfel…
Destinul lui Tybalt e cruțat de frumusețea Florentinei Țilea, așa că Mercuțio mai mult se înfige în cuțit decât este înjunghiat…Dar genul programului rămâne tot thriller… deși am fi vrut să fie romance…
După ce Julieta le explică părinților ei dragostea pentru Romeo – cu proba cearceafului (da… veche și în tradiția românească, înțelegeți la ce mă refer), înghite otrava adormitoare de la Lorenzo. Iar în timp ce toate personajele o cred moartă, Paris (care va fi, mai târziu ucis de Romeo) dă play pe telefon la
„Sonata lunii”.
Romeo nu mai zice, așa cum stă scris la Verona, la Tomba di Giulietta: „Occhi, guardatela per l’ultima volta! Braccia, cingetela con l’ultimo abbracio! E voi, labbra, porte del respiro, sigillate con un casto bacio un contratto senza data”, ci se grăbește să ia un tub de pastile. De îndată ce Julieta se trezește, îl trage pe Romeo într-o cadă cu apă și, cu un ciob de pahar, îți atinge venele. Dar lumina cade, și nu vedem mai mult. Se termină spectacolul. Oare Julieta și drogată e mai… lucidă decât a putut să fie în capodopera lui Shakespeare? Oare povestea lor a scăpat de data aceasta?
Spectacolul „Romeo și Julieta” este un spectacol modern, dinamic, ancorat în prezent și aliniat scenelor internaționale. Și mi-a plăcut, deși a fost departe de Shakespeare și aproape de millenials. E, practic, o traducere a „ce a vrut să spună Shakespeare”, pe limba „millenială”, adică a generației de acum. Și, dacă la Shakespeare am plâns, trecând de curând prin Verona și găsind o etichetă de la Victoria’s Secret la Casa di Giulietta, am înțeles că mergem cu viteză spre lumea în care oamenii se iubesc… altfel.
Dar atunci când aplauzele s-au oprit și oamenii și-au reluat viața, mi-am dat seama, o dată-n plus, că totuși adevăratele povești de Mare Dragoste sunt acelea care rezistă probei Timpului. Povești precum cea dintre Mariana Mihuț și Victor Rebengiuc…
