A fi manager cultural înseamnă a ține în mâini nu doar măsurile care asigură prosperitatea instituției, ci, mai ales, destinul său artistic. Am vizitat recent Opera Brașov, instituție care este tot mai des în atenția oamenilor de cultură, și l-am invitat pe Managerul Ovidiu Lucian Mezei la un interviu despre prezentul acestei instituții care nu doar că are o datorie în fața tradiției dar contează enorm pentru imaginea României. Am descoperit un manager cultural care înțelege responsabilitatea funcției și care prețuiește artiștii. Vă veți mira, poate, că în interviu lipsește pronumele de politețe. Doar pronumele, nu și politețea! Este încă o nuanță în abordarea culturală a lui Ovidiu Mezei care mă duce cu gândul la eficiența Occidentului. Mi-a plăcut teribil cum a reușit să transforme acel „dumneavoastră” în internaționalul – și eficientul! – „you”, tradus într-o discuție plină de surprize despre prezentul și viitorul Operei Brașov.

 

– Ai început să lucrezi în Opera Brașov cu 25 de ani înainte de a-i deveni manager…
Lucrez aici chiar de mai bine de atât!… Lucrez în această instituție din 1992, iar dacă îmi aduc bine aminte, chiar din luna octombrie.

– Se poate spune că acum ești omul care cunoaște cel mai bine această instituție?
În prezent, cu siguranță, și prin prisma funcției pe care o am. Pot să spun că am făcut chiar și o statistică: în Operă mai sunt şase colegi cu o vechime mai mare decât a mea. Fiind student în anul al doilea la facultate, la Conservatorul din Braşov, am ales Opera. Sau Opera m-a ales pe mine… Nu pot spune exact!… După o lună de muncă în cadrul Operei – atunci încă Teatrul Muzical Braşov – am decis să renunţ la o posibilă carieră solistică. Am mers la facultate şi i-am spus profesoarei mele de pian, doamna Stela Drăgulin, că aceasta va fi meseria mea: pianist de operă.

– Ce s-a întâmplat în luna aceea? Ce te-a făcut să decizi astfel?
În luna aceea am ajuns la Operă, dintr-o întâmplare. Am fost invitat să mă alătur colectivului. Prima dată, am considerat că acest gând este o provocare în faţa unei noutăţi. Destinul a făcut ca, în acea perioadă în care Opera de astăzi era teatru liric, maestrul care se ocupa de vocile soliştilor să fie maestrul Octav Enigărescu. M-a luat sub aripa sa. Îmi spunea „Ovidică” sau „Copilul”. Și acum, unii prieteni și apropiați își amintesc că maestrul îmi spunea așa! Aveam 21 de ani și lucram lângă dumnealui, la pian, cu soliștii. Îmi explica tot felul de nuanțe și mi-a deschis o Lume!

– Dar cum se face că ai studiat muzica, încă de la începutul istoriei tale personale? Ești din familie de muzicieni?
Da, oarecum…

„ÎNCĂ DE LA 5 ANI ȘTIAM CĂ VREAU SĂ CÂNT LA PIAN”

– De ce ai ales pianul?
Încă de la 5 ani, știam că vreau să cânt la pian! Eu sunt născut la Sibiu. Tatăl meu a cântat la vioară, dar nu i-a plăcut. De ce la vioară?! Pentru că, la rândul lui, bunicul meu, deci tatăl tatălui meu, a fost artist instrumentist la Filarmonica din Sibiu. Bunicul și-a dorit ca tata să facă vioară, dar tata nu a vrut. A studiat vioara până în clasa a VIII-a, nu i-a plăcut și a ales trompeta. Dar nu spre universul clasic, ci spre cel al jazzului. Iar eu pot să spun că, dacă nu era tata să insiste ca eu să fac muzică, nu știu ce s-ar fi întâmplat. Tata mi-a insuflat pasiunea pentru muzică.

– Știm cu toții că nu sunt mereu ușoare zilele de studiu…
Da, uram uneori pianul!

– Care era visul de atunci pentru cariera de mai târziu? În contextul cultural al acelor ani, desigur… Voiai să fii solist? Și, venind dintr-un oraș care nu era capitală, care erau șansele să ajungi cineva în muzică?
Până în clasa a VIII-a, am studiat la Școala de Muzică, la Sibiu. În acea perioadă, a anilor 1984-1985, existau patru licee de muzică: în București, Cluj, Iași și Tîrgu Mureș, dacă îmi amintesc bine. De obicei, sibienii mergeau la liceu la Cluj, fiind mai aproape. Însă profesoara mea de pian de la Sibiu a dorit neapărat să merg să studiez la București. La Sibiu eram o vedetuță locală, la București am fost confruntat cu un examen extraordinar de greu. Pe vremea respectivă, erau foarte puține locuri și la Liceul de Muzică și la Conservator. Eu n-am conștientizat decât după ce am intrat în clasa a IX-a… Faptul că am fost admis la București m-a ancorat pe adevărata scară de valori, în plan național, departe de realitatea pe care o cunoșteam până atunci, doar din Sibiu. Nu pot să spun că mi-a fost ușor – Bucureștiul aducea diferențe față de ceea ce se întâmpla în provincie. Am avut parte de profesori extraordinari. Dumnezeu să o odihnească pe doamna Marta Paladi, prima profesoară de pian pe care am avut-o la Bucureşti. După ce dumneaei s-a retras, am studiat cu doamna Magda Stănescu. Am terminat liceul în prima promoţie de după 1990, deci am prins şi câteva luni de „altfel”.

– Și în lunile acelea „altfel”, începuse și gândul pentru o carieră cu episoade, măcar, în străinătate?
Atunci, da. Până atunci, era foarte greu să prinzi un concurs în străinătate. În anul 1990, am hotărât să mă întorc acasă, la Sibiu. Primul meu loc de muncă a fost la Liceul de Artă din Sibiu, timp în care m-am pregătit pentru admiterea la Conservator. Pentru că atunci s-a reînființat Conservatorul din Brașov și pentru că îmi petrecusem toate vacanțele la Brașov, unde aveam și rude, mi-am spus că voi urma facultatea „acasă”. Așa am ales Conservatorul din Brașov. Și, iată, de 27 de ani, sunt la Brașov!

– Cea mai pregnantă amintire din anii în care aveai legătură cu opera doar din punct de vedere artistic?
Primele și cele mai puternice amintiri cu opera, ca gen, le am de la București. Oricum, spun cu sinceritate că, niciodată, până la acea lună în care am stat alături de maestrul Octav Enigărescu, nu m-am gândit că voi lucra într-o operă. În schimb, mergeam des la Opera din București. Dar dorinţa mea pentru a lucra definitiv în acest univers s-a produs la Braşov, în primele zile de după ce m-am angajat. Am văzut, atunci, „Rigoletto”. Îmi aduc aminte de parcă se întâmplă acum: stăteam în lojă… actul întâi… scena de la curte… atunci am avut certitudinea că este o altă lume! Am avut parte de Oameni și Artiști care mi-au îndrumat primii pași: Maestrul Octav Enigărescu, maestrul Cornel Stavru, nu mai spun de dirijori!…

– Se poate spune că a fost destin?
Da!

– Că destinul tău este Opera Brașov?
Da, putem spune că Opera Brașov este sufletul meu!

„CRED CĂ, ÎN PREZENT, OPERA BRAŞOV ARE CEL MAI BOGAT REPERTORIU DIN ŢARĂ!”

– Cum era instituția în anii de dinainte de a deveni operă?
După 1990, s-au deschis porțile operelor din toată țara. În primul rând, s-a deschis Opera din București. De bună seamă, în acele vremuri de dinainte de 1990, absolvenții de Conservator – soliști vocali și instrumentiști – primeau repartiție. La Brașov, de-a lungul timpului, au fost angajați soliști importanți. Amintesc doar câteva nume… Daniela Vlădescu, Anca Dămăceanu, Nelly Miricioiu, Felicia Filip, Leontina Văduva… Primul loc de muncă al Leontinei Văduva, prin 1984 sau 1985 a fost Teatrul Muzical Brașov! După 1990 s-au deschis granițele pentru străinătate dar și barierele, pe plan național. Fiecare și-a dorit o carieră pe scene din ce în ce mai importante. La venirea mea la Brașov, mai erau vreo șase soliști, iar spectatori – din ce în ce mai puțini. În 1993, s-a pus în discuție chiar desființarea Teatrului Muzical Brașov. Au fost niște vremuri tulburi… S-a apelat cu încredere la doamna Carmen Dobrescu, care a mai fost director și înainte de 1990, s-au adus soliști tineri și s-a făcut astfel un prim pas către viitorul instituției. Din anul 2000, vreme de unsprezece ani, directorul instituției a fost domnul Cristian Mihăilescu, cel care a mai însemnat un pas înainte…

– Fiind și managerul în mandatul căruia Teatrul Muzical Brașov a devenit Opera Brașov.
Da, în anul 2001.

– Titulatura de „Opera Brașov” schimba destinul Teatrului Muzical. Instituția l-a făcut la momentul potrivit?
Bineînțeles! Instituția a făcut acest pas la momentul potrivit. S-a schimbat, în primul rând, repertoriul. Sigur că, Brașovul fiind oraș turistic dar și cu multe minorități naționale, opereta… și opereta maghiară sunt importante. După anul 2001, balanţa s-a înclinat spre operă. Cred că, în prezent, avem repertoriul cel mai bogat din ţară!

 

„AM CONSIDERAT CĂ ESTE IMPORTANT SĂ PREȚUIM ARTIȘTII OPEREI”

– Când a venit gândul de a face pasul spre management?
A venit firesc, în timp. Până la această decizie, am fost, în două rânduri, șeful Studiilor Muzicale. Deci, mă ocupam de programările spectacolelor… În 2007 am avut o pauză de aproape doi ani din activitatea mea în Operă. În 2009 am revenit și am fost rugat de maestrul Mihăilescu să preiau, din nou, Studiile Muzicale. În această instituție, am trecut prin toate etapele. Ca pianist făceam studii la balet, repetiții cu artiștii din cor, nu mai vorbesc de soliști! Vreo patru ani, am fost singurul pianist din Operă. Așa a fost să fie! Mi-a prins foarte bine această perioadă, pentru că am învățat! Și, înainte de a fi manager, am fost Director Artistic.

– În momentul înscrierii la concursul de management…
La primul concurs de management, în 2015, nu m-am prezentat.

– De ce?
Sincer, nu știu. Eram Director Artistic, post pe care îl obținusem prin concurs…

– Orice exercițiu de anticipare a unor eventuale situații prin care trece un manager cultural par încurajatoare, înainte de concurs. Din momentul în care ai devenit manager, realitatea a fost așa cum ți-ai imaginat?
La mine, trecerea a fost lină. Fiind Director Artistic, mă ocupam deja de perspectivele instituției. Nu eram foarte implicat în cifre, însă construiam viziunea artistică. Eu cred că responsabilitatea pentru componenta artistică este cea mai importantă. Din 2011 m-am ocupat efectiv de dezvoltarea artistică. Au fost câteva promisiuni pe care mi le-am făcut și pe care le-am împărtășit și colegilor mei din toate compartimentele instituției: programul cu distribuții cu cel puțin un an în avans, colaboratori pentru rolurile pe care artiştii „casei” nu le pot încă acoperi. Festivalul de Operă, Operetă și Balet și Festivalul Mozart au un regim special și nu ne lipsesc invitații. Iar acum, de exemplu, programul este afișat până în martie, dar definitivat este până la sfârșitul stagiunii, urmează să îl afișăm pe tot. Și cântă artiștii Operei! Artiștii noștri! Așa am considerat: îi avem, să știm să-i prețuim și să-i oferim fiecăruia rolurile care i se potrivesc!

– Cine te-a felicitat prima dată, după concursul de management?
Soția mea. Ea e prim-balerină a Operei, mă înțelege, este alături de mine. M-a ajutat Dumnezeu și în acest aspect al vieții mele!

– Cea mai bună decizie pe care ai luat-o în calitate de manager?
Mi-e greu să spun ceva pentru că nu vreau să sune a laudă de sine!… Aș aminti continuarea susținerii Studioului Experimental de Operă. Acesta a fost înființat în 2013, când eram Director Artistic. Atunci mi-am dorit mult să existe acest studio pentru că știi și tu foarte bine cât de greu se pătrunde în lumea operei. E greu și pentru dirijori, și pentru regizori, soliști… Am vrut ca acest studio să fie o mână întinsă celor talentați. Am invitat regizori la debut – Alexandru Nagy… Marian Pop…

– Câți dintre ei se mai întorc cu recunoștință acum, când numele le este cunoscut?
Se întorc! Le adresez și alte invitații, uneori mă solicită ei… Soliștii revin cu plăcere. Opera Brașov sprijină soliștii tineri – colaborăm foarte bine cu Universitățile din Brașov, București, Iași, Cluj, am făcut proiecte comune. Nu mai spun că, peste 65% din personalul artistic al Operei înseamnă absolvenții Conservatorului din Brașov! Din 1996, am fost invitat să predau și la Facultate, la clasa de Operă. Este extraordinar! Opera Brașov este deschisă pentru studenții care vor să o descopere! Anul acesta, cu studenții, începem „Povestirile lui Hoffmann”, având anul viitor Aniversare Offenbach. Am făcut „Suor Angelica” , „Giani Schicchi” – Puccini, „Flautul Fermecat” – Mozart. Studioul experimental de Operă este un proiect la care țin enorm!

– Ai schimba vreo decizie? Ai face altfel cândva?
Deocamdată, nu regret nici o decizie. Însă manager sunt din noiembrie 2017. Ceea ce am scris în lucrarea de management, în planul până în 2022, respect și împlinesc. Cunosc posibilitățile instituției, știu că avem o importantă garnitură de soliști cu care mă mândresc. Corul este foarte bun, orchestra, de asemenea, este la înălțime! La balet însă nu avem deocamdată numărul de posturi care să ne permită să oferim publicului un spectacol fără a apela la colaboratori de la Constanța, Sibiu sau Cluj. Sunt doar 21 de balerini, în acest moment.

– Este prima dorință pe care o ai pentru mai binele acestei instituții!
Da, compania de balet! Îmi doresc să mai primim câteva posturi și să ne putem dezvolta și cu spectacole de balet. În rest, cred că suntem pe un drum bun. Pentru evenimentele mai importante, care necesită colective mai mari, apelăm la colegii noștri de la Corul Radio. De trei ani, colaborăm foarte bine! Sigur, pe vocal-simfonic întotdeauna programăm, înainte de Paști, de exemplu, lucrări vocal-simfonice. Pot să îți spun că, pentru anul viitor, am programat și Oratoriul de Paști și Oratoriul de Crăciun, de Paul Constantinescu.

– Dacă facem o comparație între repertoriul Operei Brașov și repertoriul unui teatru de operă din peisajul internațional…
…Stăm bine!

– Ce înseamnă această performanță pentru Brașov și cât de recunoscătoare vă sunt autoritățile?
Cu autoritățile avem o relație bună. Drept dovadă faptul că Opera – clădirea – este renovată în totalitate.

– E așa cum ți-ai dorit?
Da! S-au reușit lucruri care nu s-au întâmplat de 50 de ani. Desigur, când este vorba de buget, am înțeles situațiile. Dar acum am reușit o performanță! Am schimbat până și mobilierul din cabine! Am mărit fosa orchestrei.

– Din punct de vedere al acusticii, cum este Opera Brașov?
Acum e perfect! În ceea ce privește acustica, întotdeauna Opera Brașov a stat bine – soliștii și dirijorii s-au mirat de cât de bine se aude la noi. Dar acum m-am temut, pentru că am avut în plan să mărim fosa orchestrei. Am apelat la specialiști, desigur, și suntem, cu toții, foarte mulțumiți de rezultat. Mi-au spus spectatorii, mi-au spus colegii din orchestră, dirijorii și soliștii. Lucrările au avut loc în vara aceasta și, recunosc, am avut o piatră pe inimă deoarece pentru un teatru de operă se lucrează diferit decât pentru o clădire obișnuită. Noi suntem în subordinea Primăriei și Consiliului Local al Municipiului Brașov. Mă cunosc cu toții, pentru că mă străduiesc să obțin cât mai mult pentru Operă și mă bucur că am găsit înțelegere. Am fost susținuți și ajutați, ca instituție, cât se poate în acest moment.

– Te gândești să aduci nume internaționale pe afișe?
Da. Este adevărat că îmi doresc și acest lucru dar gândul pentru acum e format dintr-o prioritate care are legătură cu ceea ce e dincolo de cuvinte când spun: „Cântă ai mei!”. De-a lungul anilor, la Opera Brașov au cântat și nume străine. Dar, când pun în balanță onorariul unui artist internațional – pentru care, desigur, am toată înțelegerea – și ideea de a face un eveniment cu artiștii casei… Desigur, onorariile artiștilor internaționali sunt justificate, nu le critic. Însă revenim la problema banilor, la chibzuirea lor atentă. Prefer să ofer artiștilor români ocazii de a cânta cât mai mult! În plus, știu că trebuie să mai cumpărăm instrumente, poante pentru balerine… Sau, din onorariul pe care l-aș putea da unui artist internațional, facem o premieră. Sincer îți spun că acum mă gândesc la toate aceste aspecte! Când le vom rezolva, peste un an, doi, trei… vom privi și mai departe! Încă sunt lucruri care trebuie bine puse la punct aici, pentru ca instituția să funcționeze fără probleme. Apoi, avem timp să ne gândim și la planuri mai mari!

 

„TOATE PRODUCȚIILE OPEREI BRAȘOV SUNT ACTUALE”

– Din ce în ce mai mulți artiști din România vorbesc despre Opera Brașov. Pentru unii e mai „acasă” decât instituția la care au contract de muncă. Proiectele de aici sunt din ce în ce mai vizibile. Te temi că notorietatea de acum îți va aduce și neprieteni?
Îi mulțumesc lui Dumnezeu că încă am prieteni! Este loc pentru toată lumea! Spun așa: dacă un lucru e bun, admiră-l! Sau încearcă să îl faci și tu! Eu nu am sentimentul invidiei și nu îl pot înțelege nici la ceilalți. Da, acum Opera Brașov trece printr-un moment bun.

– Și este vizibilă și în alte medii, nu doar în cel al Operelor. De pildă, anul acesta, Orchestra Operei Brașov a strălucit la Festivalul Cerbul de Aur.
Da, acolo a fost meritul colegilor mei din orchestră care, până apăreau seara la televizor, au muncit enorm.

– E și meritul tău, că i-ai lăsat!
Eu am intermediat această invitație de a ne alătura Cerbului de Aur. M-am bucurat foarte mult că s-a reluat acest eveniment important pentru Brașov, pentru România. Iar în ceea ce privește colaboratorii, eu țin mereu deschisă ușa biroului meu.

– Producția cea mai frumoasă pe care o are Opera Brașov?
„Tosca”. A fost o bucurie și o mândrie să îl avem alături de noi pe regizorul Matteo Mazzoni în 2014. Producția aceasta este pe sufletul meu! Asta nu înseamnă că toate celelalte producții sunt mai prejos. Pe 8 octombrie ne apucăm de montarea spectacolului „Rigoletto”, tot cu Matteo Mazzoni! Producția noastră de „Rigoletto” din anul 1982… nu mai era actuală. Premiera va fi pe 2 și 3 noiembrie – vom avea două distribuții. După ce vom avea această premieră, pot să afirm că toate producțiile Operei Brașov sunt actuale și sunt după anul 2000. Avem, de exemplu, „Nunta lui Figaro” și „ La Cenerentola” – spectacole montate de doamna Carmen Dobrescu – dar costumele și decorurile sunt noi. La fel „Traviata” – este regizată de Corneliu Tăbăcaru, tatăl doamnei Anda Tăbăcaru. Deci, o montare din anii ’70 dar cu decoruri și costume refăcute.

– Preferi montările clasice?
Da! Cunosc și publicul din Brașov, știu ce își doresc spectatorii noștri. Revin la Studioul Experimental de Operă. Unul dintre motivele care m-au făcut să îl propun a fost acela că, sub titulatura aceasta, ne putem permite anumite lucrări moderne… Să vedem cum sunt primite.

– Iei singur deciziile artistice?
Nu. Nu e cazul! Am alături de mine doi dirijori – Traian Ichim și Mircea Holiartoc. Ne sfătuim și cu soliștii… La anul facem premiera spectacolului „Contesa Maritza”, în regia lui Ion Caramitru. Peste doi ani facem premiera spectacolului „Evgheni Oneghin” – în acest moment, noi nu avem nici o lucrare din repertoriul rusesc. L-am invitat pe domnul Constantin Chiriac de la Sibiu. Pentru balet, l-am invitat pe Horațiu Cherecheș să monteze „Anna Karenina”.

– Publicul… îmi imaginez că aveți în public, seară de seară, foarte mulți turiști care vizitează orașul.
Sunt foarte mulți străini care vin la Opera Brașov. Cred că misiunea noastră este și să promovăm imaginea României ca destinație nu doar turistică ci și culturală! Iar oamenii din județele de lângă Brașov, vin la noi la spectacole de operă.

– Sala este plină, la fiecare spectacol?
Sala este plină, întotdeauna!

– Care este sentimentul atunci când se închide cortina, după un spectacol, și pleci acasă?
Eu plec întotdeauna ultimul. Aștept să plece artiștii, să le mulțumesc, apoi fumez o țigară și mă gândesc că sunt mândru de ei… Cea mai mare bucurie o am când văd pe chipurile spectatorilor ori o lacrimă, ori un zâmbet sau, cel mai adesea, o Lumină. Da, ne bucură pe toți cei de la Opera Brașov cuvintele de mulțumire ale oamenilor, dar uneori nu mai este nevoie de cuvinte. E de-ajuns să îi privim!

– Opera Brașov ți-a adus și marea dragoste!
Da! Eu și soția mea am venit la Operă, în același an. Soția mea a absolvit Liceul de Coregrafie de la Cluj.

– La voi acasă se vorbește și altceva în afară de subiectele artistice?
Îmi aduc aminte că, în anul întâi de facultate, îi spuneam doamnei Stela Drăgulin: „Doamnă, iubesc pianul dar nu doar pianul”. Nu sunt omul cu… ochelari de cal. Am cântat și cânt diferite genuri muzicale, șase ani am fost manechin, am prezentat modă. Sunt pasionat de vinuri, deși nu șofez sunt pasionat de motoare de mașini, de Formula 1. Și eu, și soția mea, avem și alte pasiuni. Sigur, mediul nostru, prietenii noștri și lumea în care ne învârtim au, toate, legătură cu arta. Avem o mulțime de cunoștințe, dar prieteniile adevărate le-am legat tot cu „de-ai noștri”. Artiștii sunt, uneori, greu de înțeles. Noi trebuie să mergem mereu mai departe, cu zâmbetul pe buze. Îmi amintesc că, în 2001, a murit tatăl meu. Eu eram în turneu cu „Nunta lui Figaro”, cu maestrul Galați, acompaniam recitativele. A trebuit să merg mai departe. Am dat exemplul meu, dar sunt atâtea altele, poate și mai răvășitoare…

– Cât de des studiezi acum la pian? Ai pian acasă?
Am pian, dar nu mai studiez foarte des. Buna mea prietenă și colegă, Mădălina Pașol, pianistă, îmi propune cam de doi ani să facem un recital la patru mâni sau la două piane. Nu știu dacă aș mai fi la înălțimea unui astfel de proiect. Pe repertoriul de operă nu am probleme. Mi-am spus că, în ziua în care o să-mi dau seama că mă așez la pian și nu-l mai stăpânesc, o să mă ridic singur. Eu cânt și alte genuri de muzică. Jazz-ul, de exemplu, îmi place foarte mult.

– Când ai cântat la pian, ultima dată?
Azi dimineață am avut repetiție. Repetițiile de săptămâna viitoare, eu le fac! Dacă sunt acum și în postul de manager, nu înseamnă că renunț la a mai lucra alături de colegii mei. Eu am o vorbă: pe mine mama și tata – Dumnezeu să-i odihnească pe amândoi – m-au făcut pianist. Asta este meseria mea! Că acum sunt manager… sincer îți spun, e un moment. Poate mâine nu mai sunt manager. Pianul însă nu mi-l ia nimeni!

– În situația în care nu ai mai fi managerul acestei instituții, ai putea să păstrezi legătura cu Opera Brașov?
Îmi doresc ca atunci când nu voi mai fi manager să rămân în continuare alături de Opera Brașov.

– Atitudinea oamenilor s-a schimbat, în ceea ce te privește? Artiștii ți se adresează altfel?
Nu. Le-am spus că eu rămân colegul lor. Suntem la fel și pot să spun cu mâna pe inimă că avem o atmosferă bună. Eu am pornit din mijlocul lor și mă raportez mereu la acest lucru! Sunt cu ei și pentru ei. Funcția de acum mă face să le rezolv anumite cerințe, să găsesc soluții…

– Pentru stagiunea aceasta, Opera Brașov are audiții deschise?
Sigur că da. Primesc aproape săptămânal mesaje de la artiști care doresc să colaboreze cu noi. Îi așteptăm! Nu vreau să amăgesc pe nimeni, răspuns în funcție de posibilitățile instituției. Dar organizăm și evenimente speciale – Gala tinerelor talente, Spectacolele de Crăciun… Anul acesta, în Anul Centenar, Opera Brașov împlinește 65 de ani și marcăm acest eveniment în Festival. Am început Festivalul cu „Crai Nou”. Iar în Gala Festivalului ne-am propus ca, anul acesta, să invităm artiști care au scris în istoria personală o pagină importantă la Opera Brașov fiind angajați aici.

– Ce ai vrea să spună despre tine fiul tău, când va împlini 18 ani?
Ce spune și acum! Deocamdată are 13 ani. El este mândru. Acum câteva zile, mă pregăteam să plec spre Operă. Mi-a spus: „Tati, e greu pentru tine și pentru noi, dar merită!”. Nu am apucat să-l întreb ce a vrut să spună cu acest „merită”, ce a înțeles el. Desigur, eu i-am explicat că postul de manager presupune să stau chiar mai mult timp în Operă decât stăteam înainte, dar m-au surprins cuvintele lui!