Trebuie să-i cunoașteți pe actorii de la Rampa! Joacă la The Ark!
Eu i-am aplaudat prima dată în producția „Azilul de noapte” de Maxim Gorki, în regia lui Mihai Alexandru Ion. Piesa se juca atunci la Hanul Solacolu, iar experiența percepută de spectatori era totală, cu mult mai mult decât cele oferite chiar de sălile „atelier” ale teatrelor. Am înțeles, încă de la acel titlu – pe care l-am văzut acum câțiva ani -, că atât regizorul cât și actorii Companiei Rampa sunt curajoși, lipsiți de inhibiții și devotați teatrului, indiferent de câți spectatori au în „sală”. Îmi amintesc că, atunci, invitația solicita anume să primească o confirmare, întrucât fotoliile pentru spectatori erau destul de puține. Și asta pentru că Rampa nu joacă pentru cei mulți. Pare că această companie se concentrează pe experiența pe care o oferă „spectatorului”, ca individ, nu ca mulțime. Cred că acesta este primul motiv pentru care merită să mergeți la o piesă a lor! Vor juca… pentru voi. Pentru fiecare dintre voi!
I-am revăzut în piesa „Julie”. Văd sptămânal (cel puțin) spectacole de teatru și-mi plac provocările creatorilor. Tocmai de aceea, ineditul celor de la Rampa merită să fie povestit! Ei joacă la granița dintre teatru-film și realitate. Adică, în timpul piesei nu te simți la teatru, ci pe un platou de filmare. Sau ți se pare că ești martorul tăcut al unei realități. Și nu mă refer neapărat la modul în care e realizată scenografia, ci mai ales la interpretare. Totul e autentic, până la cel mai mic detaliu. Pare că regizorul are decenii de experiență, astfel încât să poată justifica artistic fiecare gest, fiecare obiect din scenă. Dar el, Mihai Alexandru Ion, e un tânăr creativ! Iar actorii se cunosc atât de bine, încât pare că trăiesc propria realitate.
La The Ark spațiul e absolut neconvențional, potrivit piesei – „Froken Julie”, o piesă scandaloasă, interzisă la premiera din 1889. În viziunea Rampa, acțiunea piesei „Julie” se desfășoară într-o bucătărie cu un spațiu de serviciu. Cele trei personaje care-și spun povestea sunt Christina (Maria Teodora Filip) – o tânără bucătărească, angajată la reședința unui Consulat; o femeie frumoasă, simplă dar cu principii, care știe că oamenii nu sunt egali, pe scara socială. Jean (Răzvan Nicolae Răduță) – șoferul chipeș al patronului bogat, un tânăr care se împarte între dragostea pentru Christina și atracția pentru fiica șefului său; un tânăr care ar vrea să urce pe scara socială, dar oscilează între principii și ispite. Și, desigur, Julie (Adela Bengescu), fiica familiei bogate, copilul de bani gata care-și cumpără admirația și prietenia celor din jur.
Piesa începe cu imagina cuplului Christina-Jean. Cei doi par de nedespărțit, cuminți în iubirea lor rutinată, care reiese din conformismul care răzbate din situații precum aceea în care Christina îl trimite să se servească singur din frigider, după ce Jean îi cere ceva de băut sau îi pregătește ceva de mâncare – orice – cu plictisul pe care-l cunoaște relația bătătorită dintre doi oameni… căsătoriți. În liniștea relației lor, apare Julie. Poate pentru a-și afirma feminitatea în fața Christinei, poate pentru a obține un trofeu sau, poate, chiar din ceea ce înțelege ea a fi dragoste, Julie îi face avansuri lui Jean.
La nivel de simboluri, este interesant cum tiparul androgin pe care-l expune Julie, la început – cu o „mască” de pudră albă afișând aproape… mustăți, se topește pe măsură ce-l tot sărută pe Jean-ul Christinei. Se consumă o noapte de amor, iar relația lor e bănuită de toți angajații. Pe parcurs, Julie își spune povestea: e copilul nedorit al unei femei cu o carieră încheiată în modelling, căsătorită cu un om de afaceri, dar amanta unui alt bărbat, pe care – culmea – îl susține chiar cu banii ei. O fată crescută ca un băiat, în care mocnește ura pentru bărbați ca unică moștenire de la mama. Julie își ilustrează amintirile, personificând două sticle-viciu: cea de bere blondă și… ieftină – mama, cea de vin vechi și scump – tata. Iar ea – paharul gol.
Este interesant, de asemenea, cum Julie și Christina fac schimb de haine, de parcă veșmintele le-ar purta atributele sufletești. În timp ce Christina trece de la sexy la trening, Julie evoluează de la trening la sexy. (Oricum, cu cei de la Rampa nu se știe niciodată când se dezbracă de tot!). La final, Julie poartă pe cap o coroniță din beteală – laurii victoriei femeii învingătoare în lupta cu o alta pentru bărbatul ei, dar și motivul irostit al unei bucurii sau excentricitate vestimentară.
Povestea crește în intensitate. Fiecare dintre cele două femei plănuiește să fugă cu Jean. Fiecare are argumentele ei. Și fiecare argument… se susține. Către finalul piesei, Julie îi spune lui Jean că este însăcinată și, deși bărbatul îi strigă să renunțe la copil, „motivul” acesta îl desparte pe Jean de Christina. Christina se constituie ea însăși în „ambasadorul” celor săraci și buni, care, în morala creștină, vor moșteni pământul. Tot ea dejoacă planul celor doi de a fugi cu o bună parte din banii familiei lui Julie.
Un alt moment de mare intensitate și plin de simboluri este scena în care Jean o omoară pe Frida, hamsterul lui Julie, pe care aceasta vrea să-l ia când vor evada, ca singură amintire din casa ei. Scena în care Jean omoară hamsterul, în plan simbolic, este momentul care-i derulează lui Julie, în fața ochilor, realitatea unui avort.
Jocul cu cuțitul însângerat este mărturisirea tulburătoare a unei tinere pe care banii și anturajul, dar mai ales lipsa de comunicare cu părinții ei, au transformat-o ireversibil într-un om fragil, ce poartă o armură de femeie ușoară.
Piesa „Julie” e… „Rampa vs. Strindberg” pentru că tinerii actori, alături de regizorul lor, propun o altă cheie de abordare. Într-o măsură… se opun timpului piesei originale. „Julie” e ancorată în prezent, merge la petreceri dezmățate, bea (și ea, ca noi toți) aceleași băuturi cu etichete din supermarket și se îmbracă casual.
Încercați să aflați mai multe detalii despre spectacolele Companiei Rampa. Cred cu tărie că darul cel mai de preț pe care îl putem oferi cuiva este timpul – doar el este ireversibil. Fiți în sală atunci când încep piesele lor. Pentru ei și pentru voi! Pentru că știu sigur că, oricât de mulți sau de puțini ați fi, ei tot se vor pregăti până la cel mai mic detaliu, vor cumpăra recuzita (probabil din banii lor) și vor interpreta ca și cum miza e Oscarul. Mă gândesc fie și doar la faptul că Răzvan Nicolae Răduță va avea întotdeauna cămașa călcată impecabil… Deci, efortul și talentul lor vă merită aplauzele.
Îi găsiți la The Ark. Și aici: https://www.facebook.com/companiarampa/
