Îmi place să mă întorc în locuri pe care le-am vizitat cândva. Revăzându-le fără pojghița care uimește turiștii prima dată când ajung într-un loc de legendă, orașele îmi par și mai frumoase!

M-am reîntors la Verona.

De data aceasta, cufundându-mă fără hărți în orașul iubirii. În orașul celei mai triste povești de dragoste. Unii spun că „Romeo și Julieta” este cea mai frumoasă poveste de dragoste din lume… Mie mi se pare că ar fi fost cea mai frumoasă poveste, dacă se termina cu „au trăiți fericiți până la adânci bătrâneți”. Cu toate acestea, intensitatea iubirii pe care Shakespeare a tradus-o în cuvinte este copleșitoare! Și, dacă mă gândesc mai bine, poate că da, poate că „Romeo și Julieta” este cea mai frumoasă poveste de dragoste pentru că iubirile memorabile, iubirile care transformă lumea, pasiunile incredibile nu scriu povești ușoare!

Se spune că Romeo și Julieta n-au existat, cu adevărat, niciodată. Cine poate ști?! Eu cred că Romeo și Julieta renasc și mor din nou cu fiecare poveste de mare dragoste sacrificată de realități nepotrivite. Nu toți oamenii au curajul să-și schimbe realitatea comodă pentru o dragoste memorabilă!

De cum am trecut de Porta Nuova, mi-am imaginat că însăși Julieta mă conduce prin orașul ei. Mi-am imaginat-o în jeanși și cizme UGG și-am îmbrăcat-o cu un trench de lână.

Ne-am oprit prima dată în fața Arenei. Mi s-a părut chiar mai frumoasă decât dățile trecute. Dar Julieta a insistat să mergem direct la Casa ei din Via Cappello. Așa că ne-am îndreptat către Via Mazzini. Chiar la începutul străzii, o sculptură urbană în formă de inimă e escaladată de turiști care vor să facă fotografii cu Arena. „Vezi, deja au început cu inimi și inimioare!”, îmi spune Julieta. „Iar între mine și Romeo n-au existat dulcegăriile astea!”.

Îi fac semn să se uite la primul magazin. „Louis Vuitton?”, mă întreabă? „Nu, vizavi!, îi spun, poate că lui Romeo i-ar fi plăcut să vadă asta!”, și o înghiontesc să vadă magazinul Intimissimi, primul de pe celebra stradă cu magazine.

Apoi am ignorat magazinele și-am mers direct spre Via Cappello. Julieta mă smulge din mijlocul străzii, grăbită să intrăm. „Stai încet, că știu unde stai! Mă rog, unde se presupune că stătateai”, îi spun. De cum intrăm în curtea interioară, o văd că se înfurie! „Uită-te și tu ce-mi fac ăștia!”, îmi spune, roșind. Și de îndată văd un turist cu un zâmbet întins de la o ureche la alta, cu mâna pe sânul ei drept. „Ei, dar aici așa e tradiția, îi spun. Se zice că, dacă atingi sânul drept al statuii, ai noroc. Zi merci că n-ai circulat vreodată cu tramvaiul, la 16 ani, în zilele noastre! Să vezi acum ce se perpetuează tradiția asta, când e aglomerat!”. Strâmbă din nas, dar tace. Casa nu este încă deschisă, așa că intrăm în magazinul de suveniruri. Și acolo, printre inimi și inimioare, care mai de care mai însăgetate, mai sclipicioase și mai încătușate, găsim magneți și brelocuri cu sânul ei drept. „Of, dar oamenii ăștia nu știu că ești minoră… sau, mă rog, ai fost”, îi spun.

Intrăm în Casă. Urcăm în celebrul balcon.

„Aici te vedeai cu Romeo?”, o întreb. N-a vrut să-mi spună ce-i cânta, dar mi-a mărturisit că știa să fie romantic. „Normal, doar e…ra italian!”, remarc pe nerăsuflate. Casa are o cameră în care un panou te invită să-i scrii Julietei un mesaj folosind unul dintre computere. „Citești mailul?”, o întreb. „Nu, doar am o echipă foarte eficientă la PR”, îmi spune râzând.

Continuăm turul și ajungem în… dormitor. „Așa king-size bed zic și eu!”, îi spun de îndată ce vedem patul creat pentru celebrul film al lui Zeffirelli.

Și, într-o nișă a peretelui, vedem o etichetă Victoria’s Secret. Izbucnesc în râs și o întreb: „Tu ai lăsat asta aici?”.

Mai facem câteva fotografii, ne mai uităm prin albumele de artă în care Romeo și Julieta sunt imaginați de diferiți artiști, apoi străbatem gangul plin de grafitti. „Fiecare își scrie povestea cum poate, îmi spune Julieta, pentru unii rămâne doar un nume scrijelit pe pereții din curtea casei mele, alții reușesc mult mai mult”, îmi spunea ea, îngândurată.

Văd lăcățelele cu nume de îndrăgostiți, agățate la ieșire. „Apropo de lacățele… știi că acum e la modă filmul «Fifty Shades of Grey»? S-a lansat de Valentine’s Day!”, o întreb. Pare nedumerită… „Hai, trebuie să luăm o gură de aer și să vedem totul de la înălțime”, continuă Julieta. Între timp, un grup de copii se apropie de statuia ei. Oare cum ar fi fost povestea dacă Julieta ar fi avut copii și ar fi spălat scutece? Bine, le spăla doica… da’ vreau să spun… Oare o căsnicie ar fi plafonat pasiunea?

Facem un selfie și plecăm!

Urcăm în Torre dei Lamberti! Facem câteva poze cu Verona văzută de sus, apoi privirea ni se îndreaptă către Castelvecchio.

În câteva minute de mers am ajuns la castelul muzeu. Julieta îmi înmânează un ghid-audio: „L-am luat în italiană, ca să înțeleg și eu! Povestea asta cu Romeo m-a captivat atât de tare încât am chiulit de la orele de istorie!”.

De la Castelvecchio plecăm la Arena di Verona. „Poate că singura alinare pentru sfârșitul tragic al poveștii voastre e faptul că a dat lumii capodopere, îi spun. Povestea voastră pe scena Arenei capătă dimensiuni incredibile! Arena e unul dintre cele mai frumoase locuri în care poți vedea spectacole!”, încerc eu să deschid subiectul. „Îmi place să vin aici, uneori, spune Julieta. Intru în cabina solistelor și le văd cum se machiază. Toate vor să-mi semene… e și ăsta un compliment”, spune Julieta. „Dar nu era mai bine să te fi gândit puțin mai mult înainte să… Adică sigur se găsea o soluție!”, încerc eu să rescriu istoria… „Nu vreau să vorbesc despre asta!”, mă repede ea. Apoi ne așezăm central în Arena și ne imaginăm cum ar fi să ne lase să facem un spectacol acolo.

Plecăm către Tomba di Giulietta. Mormântul Julietei.

La intrare, o sculptură donată acum câțiva ani de Primăria orașului Ningno îi înfățișează pe Liang Shanbo și Zhu Yingtai, una dintre cele mai frumoase legende ale Chinei. Cei doi îndrăgostiți sunt considerați „Romeo și Julieta ai Orientului”. „Ia uite! Și ăștia au făcut la fel ca voi”, spun eu, indignată!

Peste câțiva pași, lângă statuia lui Shakespeare, pe o placă de marmură stau scrise cuvinte din Actul V, Scena III: „Occhi, guardatela per l’ultima volta! Braccia, cingetela con l’ultimo abbracio! E voi, labbra, porte del respiro, sigillate con un casto bacio un contratto senza data”. Îmi dau lacrimile! „De ce Shakespeare nu v-a făcut fericiți? Orice scriitor poate să decidă asupra destinului personajelor lui!”, îi strig în față. Julieta tace. Acum… prinde vinovatul, scoate-i ochii… vorba zicalei. Se spune că nici Shakespeare n-a existat…

Ajungem aproape de criptă. Citim un anunț cum că există un salon chiar în cealaltă curte interioară, unde se organizează petreceri de nuntă. „Aici?! Tocmai aici? Înfricoșător!”, spun eu și grăbesc pasul.

Cripta e rece. În camera dinainte parcă-i văd pe cei dragi ai lor, plângându-și copiii.

Mormântul Julietei e mic, abia încăpând pe catafalcul rece trupul unei fetișcane. Doamne, îngrozitor! Un trandafir roșu stă împietrit, lângă un balon în formă de inimioară, lăsat probabil de turiști emoționați. „Vreau să plecăm!”, îi spun, și-o trag de mână afară!

Vizavi vedem un liceu. Traversăm. Clădirea adăpostește și Muzeul Radio. O duc pe Julieta să vadă și ea istoria aparatelor care au strigat în întreaga lume și povestea lor. Deși, recunosc, am dus-o mai mult să vadă tinerii de vârsta ei. „Ăștia stau pe Instagram și își dau întâlniri pe Tinder! Nu mai strigă nimeni către balcoane, chiar de când clădirile au început să aibă interfoane!”, îi explic eu noutățile.

„Hai să trecem pe la Romeo!”, propun eu. „Nu, e cam târziu și cred că au închis. În plus, am spus că mergem în oraș, ca fetele, răspunde Julieta. Lasă că, la Romeo, mergem data viitoare, când vii cu iubitul tău, să vorbească și ei ca între băieți”, mă convinge ea.

Ne îndreptăm din nou către Arenă. Străbatem Via Mazzini, intrând din magazin în magazin. În fața magazinului Zara, îi arăt un indicator. „Uite, indicatorul acesta arată drumul către Casa ta. Și contrastează puternic cu vitrina în care pe manechine atârnă colecția nouă… Ce face Timpul!”, spun eu.

Înainte să intrăm, îi spun: „Știi, dacă feministele din ziua de azi existau pe vremea ta, povestea voastră s-ar fi numit «Julieta și Romeo»!”. „Acum lăsăm așa, că așa ne știe lumea”, răspunde Julieta convinsă.

Câteva minute mai târziu, ne rătăcim printre poșete și pantofi. Am intrat în cabina de probă și, în câteva minute, Julieta a dispărut.

Poate că, da, n-a existat niciodată. Sau poate m-a însoțit pe mine așa cum îi însoțește pe toți cei care continuă să creadă în iubire, deși se pare că nici măcar povestea dintre Romeo și Julieta n-a existat vreodată! Pe de-o parte, mă liniștește să știu că Shakespeare a făcut doar un îngrozitor exercițiu de imaginație și Julieta e bine merci, probând haine pe Via Mazzini, iar Romeo o așteaptă plictisit în fața cabinei de probă, așa cum fac toți bărbații.