
Dansul este una dintre marile mele pasiuni! Poate cea mai mare! De aceea, ori de câte ori mă implic într-un proiect cu și despre dans sunt mai mult decât entuziasmată.
Anul acesta am participat, pentru a doua oară consecutiv, la „Concorso Internazionale di Danza – Città di Udine”, un proiect ambițios realizat de Federica Comello.
Aproape 200 de dansatori din întreaga Italie, dar și din Slovenia, Croația, Cehia, Austria și România au concurat în fața unui juriu de prestigiu. Secțiunea “Balet” a fost jurizatã de Bella Ratchinskaia, Sania Nešković Peršin și Renato Zanella, iar secțiunea „Modern/Contemporan” de Macia del Prete, Naike Negretti și Michelle Pogliani. Premiul presei italiene a fost acordat de Teresita del Vecchio.
M-am bucurat să înmânez burse de studiu unor dansatori talentați pe care îi așteptăm în România. Trei dintre balerinii cei mai talentați din competiție au primit o bursă de studiu la Opera Românã Craiova, Opera alãturându-se astfel instituțiilor de gen din lume care aleg sã culeagã talente din peisajul internațional. Balerinii invitați la Craiova pentru bursele oferite de Managerul Antoniu Zamfir sunt Sofia Spehar, Matteo Moretto și Lorenzo Collatuzzo.
De asemenea, managerul Teatrului Excelsior din București, Adrian Găzdaru, a acordat două burse de studiu. Astfel, un grup de opt copii italieni sunt așteptați în Capitală pentru un proiect ambițios al acestui an: „Atelierele Excelsior – Dans”, proiect pe care am bucuria să îl coordonez.
Federica Comello, Directorul Artistic al „Concorso Internazionale di Danza – Città di Udine” a menționat cã „anul acesta, competiția din Italia a oferit nu doar un spectacol extraordinar prin momentele artistice înscrise, ci și șanse reale pentru ca dansul european sã depãșeascã orice granițã. Faptul cã balerini talentați din Italia vor dansa în România demonstreazã, o datã în plus, cã România este un partener cultural valoros”.
Mulți dintre balerinii care au participat la „Concorso Internazionale di Danza – Città di Udine” pot fi cu succes artiști ai oricărei scene din lume. Recomand acest concurs tocmai datorită nivelului calitativ pe care Federica Comello îl susține an de an, dar și pentru că juriul oferă deseori burse de studiu sau chiar invitații pentru a dansa în Companii ale Operelor.
Dincolo de a fi un concurs valoros, această competiție este și un regal al dansului, reunind pe aceeași scenă dansatori care, prin participarea lor, oferă publicului un spectacol… de ținut minte!
Foto: @Pierluigi Abbondanza