DEDICAȚIILE MUZICALE LA SEMAFOR, NOUA MODĂ ÎN TRAFIC

Iubesc să conduc. (Mașina!)

Știți deja că îmi plac drumurile lungi, în viteză… Drumurile acelea în care devii totuna cu mașina și, în funcție de muzica pe care o alegi să răzbată din difuzoare, ba valsezi printre benzi, ba depășești ca într-un blues sau… accelerezi pe acute.
Petrec destul de mult timp la volan așa încât am timp să mă pun la curent cu noile tendințe din trafic. Nu mă fascinează conducătorii auto care-și iau mașini puternice doar pentru a epata și, cu siguranță, nu răspund la flash-uri decât mulțumind în cazul în care mă avertizează în legătură cu vreun radar. (Mai „old school” așa, de pe vremea când nu exista Waze-ul).
Pentru că acum câteva zile m-am amuzat minute în șir de o întâmplare, m-am gândit să împart cu voi câteva tendințe pe care le-am observat în trafic.

– Tehnica „Îți tai fața ca să te privesc în oglinda retrovizoare”
Cei care folosesc această „tehnică” sunt acei participanți la trafic (și femei și bărbați) care rup ritmul monoton al circulației previzibile și, de îndată ce ți-au captat atenția, se opresc la semafor înaintea mașinii tale și te privesc luuuung și cu înțeles din oglinda retrovizoare. Ca și cum însăși „mâna destinului” a făcut ca ochii voștri să se întâlnească în luciul oglinzii. De regulă, în acel moment fie ești deranjat(ă) de faptul că ți-a tăiat fața, deci răspunsul privirii tale e cam încruntat, fie te stânjenesc ochii pironiți în oglindă așa că începi să te uiți în dreapta sau în stânga. Și, ca la rândul tău să nu te holbezi la alții, hotărăști în final să verifici apelurile pierdute în telefonul mobil.

– Tehnica „Portieră lângă portieră până când verdele de la semafor ne va despărți”
Insistenții sunt cei care folosesc această „tehnică”. Și tooot merg cu tine în paralel. Pentru un efect sporit al abordării, țin o singură mână pe volan. Aceea cu ceasul. Care (ceas) trebuie să fie musai lucios și aurit. Iar dacă e soare afara, sucesc mâna de atâta mândrie încât îți bagă-n ochi toate razele soarelui! Dacă nu… răspunzi provocării, de cum se face verde la semafor…. țâșnesc ca din pușcă spre următoarea… oprire. De unde și vorba „până când verdele de la semafor ne va despărți!”

– Tehnica „Vezi că ai făcut pană!”
E o „tehnică” de-a dreptul stupidă: în timp ce stai la semafor, șoferul de alături face semne să-ți atragă atenția, apoi arată spre roată… Și, îi citești pe chip cuvântul „pană” schimonosit de silabisirea lui prin geamul gros al mașinii! Apoi, când pari preocupată pentru că tu cu siguranță ai față de femeie care nu știe unde e cricul în mașină, fața lui își schimbă expresia într-un zâmbet tâmp și-n silabisirea altor cuvinte: „A M G L U M I T!”. Horror!

– Tehnica „Mai e mult până departe?”
Fără a subestima capacitatea de orientare a femeii, vă spun că, dacă o doamnă vă întreabă despre o adresa și are o hartă în mână, e foarte posibil să nu vă mintă. Femeile chiar se orientează mai greu în spațiu! Dar atunci când un domn care are navigația pornită la bord vă face semn să coborâți geamul și vă întreabă unde e strada…. Ei bine, atunci chiar vrea doar să se bage în seamă!

– Tehnica „Ia-o înainte! Vreau să-ți privesc stopurile”
E situația inversă a momentului cu oglinda retrovizoare. Se întâmplă atunci când încerci să pătrunzi într-un bulevard dintr-o străduță neînsemnată. Chiar în momentul în care ți-ai pierdut orice speranță… Apare EL! El, cel care îți face semn că te poți încadra liniștită! Protectorul! Și, după ce-i mulțumești amical cu „avariile”, începe să-ți facă semne… calde. De parcă te-a lăsat înainte doar ca să-ți privească… stopurile.

– Tehnica „Îți cumpăr flori fără bon fiscal!”
Vă scriam acum ceva timp despre cum am primit flori, în trafic. Stăteam la semafor. Aglomeraţie mare! La un moment dat, în stânga mea, apare dintr-o maşină un căţeluş alb şi simpatic. Zâmbesc! El se agită! Stăpânul zâmbeşte şi el şi coboară geamul. Îmi mulţumeste pentru că i-am zis că e simpatic caţeluşul. Verde. Plecăm! Roşu! Se mai pune un semafor. Printre maşini, copii amărâți vând flori. Fac un semn că nu cumpăr de data asta. Băieţelul cu florile insistă şi tot vorbeşte „pe mute”. Cobor geamul să-l aud: „Florile sunt din partea domnului din maşina roşie, el mi-a spus să ţi le dau”. Am rămas fără cuvinte! A fost un om care a dispărut odată cu verdele semaforului – un om care a făcut un gest frumos… Aşa… Pur şi simplu! Gestul a avut valoare tocmai pentru că n-a fost anunțat. Adică omul n-a spus „dacă-mi dai numarul de telefon, îți cumpăr flori”. A fost un gest frumos și-atât! Dar gesturile acestea sunt atât de rare!

– Tehnica „O melodie pentru dumneavoastră”
Recunosc, aceasta este cea mai nouă! Poate din acest motiv mă amuză cel mai tare! Zilele trecute, un domn care purta ochelari de soare deși afară se-nghesuiau norii pe cer, a oprit scârțâind roțile mașinii chiar în dreptul meu, la semafor. Se uita lung. Eu încercam să-mi păstrez privirea înainte. „Rapsodul” coboară geamul: „Ce melodie să-ți dedic?”. Așa ceva?! Știți programele acelea vechi de radio în care se făceau dedicații muzicale? „O melodie pentru dumneavoastră”… Ei bine, au revenit! În trafic! Geamul meu a rămas neclintit și-am dat eu muzica mai tare!…

Când conduc, n-am deloc nasul pe sus! Încerc să fiu politicoasă și cooperantă. Însă nu sunt genul care să creadă că aceia care sunt „cuceritori” în trafic merită să devină idolii din poveștile pe care le-ai spune cândva nepoților, răspunzându-le la întrebarea „Voi cum v-ați întâlnit?”

Top