Lumea spune despre mine că știu să potrivesc cuvintele frumos…
O fi de la poveștile pe care mi le-ai spus, când eram mică. Mai știi cum mă-ntorceam, mă răsuceam cu capul în jos și te priveam amuzată de cum „arată” cuvintele „întoarse”?! Obișnuiesc să fac asta și acum, când lumea-ntreagă pare uneori că se mai răstoarnă, iar noi două, în felul nostru, știm cum s-o privim ca să o înțelegem.
Sau o fi de mai târziu, de când m-ai învățat că bunătatea e balsam, că lucrurile vin, totuși, pe merit și că poveștile desăvârșite nu sunt cu prințese care primesc totul de-a gata, ci cu femei care aleargă spre visul lor, când pe tocuri, când în teniși.
Poate că am învățat să potrivesc cuvintele frumos atunci când am spus prima dată „Mama”. Pentru că, pe toate, de-atunci, le potrivesc cu tine, Mama, prietena mea cea mai bună!
Îmi amintesc și cum deschideam brațele, când eram mică, încercând să cuprind… cât de mult te iubesc. Atunci am înțeles că iubirea poate fi nemăsurată!
În fiecare an, urările de ziua ta sunt și despre mine! Toată lumea îți dorește mult și multe, și zâmbesc când aud că suprema urare e… să te bucuri de mine! Și astfel îmi dau seama câtă iubire îmi porți, de vreme ce mă pui în tot ce faci, în tot ce ești! Și eu știu asta, pentru că doar eu, din lumea întreagă, ți-am ascultat inima bătând pe dinăuntru, înainte să vin pe Lume.
Te iubesc, Mama! Nici măcar nu încerc să potrivesc cuvintele pentru tine, pentru că orice aș face și oricum le-aș asorta, iubirea mea pentru tine tot nu încape în ele!
E ziua ta, fii bucuroasă!
La mulți ani!
