„Expoziția / Rampa vs. Orkeny” se joacă la The Ark.
Denumirea „codificată” înseamnă că piesa propune montarea scenică a romanului „Expoziția de trandafiri” al scriitorului Istvan Orkeny, în modul inedit, practicat de actorii de la Rampa și de regizorul lor, Mihai Alexandru Ion.
Piesa este o comedie neagră. Foarte neagră!
Aron – un asistent de regie, vrea să filmeze un documentar despre moarte. Crede că viziunea sa ar surpride adevăruri nespuse pe peliculă. Iar pentru asta, ajunge să-și aprere viziunea în fața celor mai puternici oameni din industrie.
Publicul este martorul filmărilor pentru acest documentar. Pentru că proiectul s-a aprobat cu întârziere, situația unora dintre cei pe care Aron i-a luat ca studiu de caz, se schimbă: unii au murit, alții s-au vindecat – nu au fost niciodată bolnavi, ci doar victime ale unor confuzii în acte medicale. Umorul negru răsare ori de câte ori lipsa perspectivei mortale își face apariția în planurile de filmare.
Rămân, totuși, trei cazuri. Cel al unei văduve care-și spune povestea trăită alături de soțul său. Rampa vede aceste momente din piesă punându-le în scenă întocmai cum sunt ele vizionate într-o cabină de montaj. Efectul este tulburător. Și, ca simbolurile să fie cât mai… triste, pe părțile cele mai pline de emoție, editorul de montaj adoarme, întocmai cum publicul „adoarme” atunci când nu e ținut în priză de vești cumplite.
Este prezentat și cazul florăresei Miko. Moare în urma unei boli năpraznice, iar situația sa este filmată, pas cu pas. De la aflarea diagnosticului – moment în care doctorul vorbește cu telespectatorii, oferindu-le spectacol, nicidecum cu pacienta – până la gestionarea „averii” tinerei femei. Este tulburătoare replica „Domnule Doctor, cum pot să fac să mă uit în ochii dumneavoastră?” – replică simbol pentru momentul în care Miko simte nevoia să fie o poveste, nu un caz prezentat la televizor. Ea nu se teme pentru situația ei, ci pentru cea a mamei sale – o bărtână absurdă lăsată „în grija” unei familii parvenite care s-a cazat în aceeași casă, pentru a ușura cheltuielile. Colocatarii par, uneori, mai umani decât mama care, totuși, suferă în felul ei resemnat de respecarea tradițiilor care au însoțit ultimul drum al fiicei ei. Miko se stinge din viață după ce își vede la televizor standul de la expoziția de trandafiri… iar dispariția ei este aproape condiționată (pentru a deveni un subiect) de ora de prime-time a televiziunii. Este singura care ajunge să-și privească publicul – la propriu, pentru că, mergând prin sală, asemuiește oamenii cu trandafirii.
Clownul Kiki joacă ceea ce crede a fi marele său rol – propriul final. El – un clovn depresiv în urma exilului mediatic printre emisiuni pentru copii – îl convinge pe regizor că povestea lui va fi atât de bine jucată, încât va ajuge să fie… trăită. Află târziu că din rațiuni economice, cazul său nu va fi pe ecran. Însă zbaterea sa pare a fi interesantă pentru filmare și pentru reprezentanta medicilor, care are o satisfacție nebănuită atunci când simte că-l aduce spre vindecare. O satisfacție pentru sine, pentru orgoliu, nu pentru Kiki. Clovnului i se cere mai mult, mai autentic! Abia târziu, echipa de filmare își dă seama că Kiki a plătit cu viața acest ultim rol indus.
„Expoziția / Rampa vs. Orkeny” vorbește despre mass-media. Vorbește despre consumul de media. Bulimic, așa cum operatorul surdo-mut hăplăie niște pâine pe care o-nghite nemestecată, în timp ce filmează. Pâine și circ!
„Expoziția / Rampa vs. Orkeny” este o piesă grea. O piesă care urlă știrile din buletinele de știri și care face din tragedii subiecte de presă! E un „spectacol” greu de urmărit, dar care vine ca răspuns producătorilor de emisiuni tabloide. Spune multe despre echilibrul între decență și audiență! E un spectacol de „Ferească Dumnezeu!” tocmai pentru că aparatul de filmat rămâne pe public. În REC.
Dar publicul deja și-a promis că nu va mai îmbogăți audiența grotească, că va ști să aleagă și să trăiască frumos! Uneori, venind la teatru!
