– Mamone, îmi faci și mie colarez?
Și, în cel mult jumătate de oră, o pastă cremoasă, aburindă, de ciocolată leneșă prin care se lăfăie stafide aurii, zemoase, curgea în cupe de yena. Am știut dintotdeauna că asta-i o rețetă de-a ei, iar denumirea – un mesaj codificat, să-l știm doar noi. După ce am învățat să citesc, am deslușit că, pe plicurile din care bunica mea turna praf magic de colarez, scria „Pudding”. Și-acum scrie la fel, dar cui îi pasă?! Oricum, rețeta ei e altfel, ea pune ceva în plus – iubire! Și știți de unde știu?! Știu pentru că, de fiecare dată când toarnă în micile boluri, porțiile dau pe dinafară, lava de ciocolată răsfrângându-se alene peste marginile vasului. Așa e și cu iubirea!
Caut Mari Întâlniri, confundându-le adesea cu destine celebre. Istoria lumii e înfrigurată de femei – Ioana D’arc, fecioara de șaisprezece ani, a stat în fruntea unei armate. Maica Tereza a învățat o lume întreagă ce înseamnă bunătatea. Marie Curie a revoluționat medicina. Coco Chanel a dictat moda. Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii nu coboară de pe tron, iar Oprah Winfrey inspiră femeile de astăzi. Toate aceste femei, și încă mult mai multe, sunt cuprinse în bunica mea.
La zece ani a rămas orfană de mamă și a fost nevoită să aibă grijă de familie și să țină toată gospodăria cu mâinile ei de copil. La șaisprezece ani și-a întâlnit marea dragoste, pe care a urmat-o, credincioasă. La puțin peste treizeci de ani, rămânea văduvă și singură în București, cu două fiice adolescente. S-a luptat să reziste, crescându-și copiii cu gândul că învățătura și cumințenia sunt singura lor avere. Nu s-a recăsătorit vreodată, păstrând ca o comoară imaginea bărbatului ei, frumos ca un luceafăr. Poartă clipsuri elegante și își asortează mereu hainele, accesorizându-le cu parfum, iar vara nu iese la plimbare fără pălărie. N-am văzut-o nici măcar o dată purtând pantaloni. Iar de curând mi-a spus: „Tu nu mai ai nevoie să demonstrezi cuiva vreun lucru! Ești pe picioarele tale. De acum, iubește pe cine vrei și fă copii!”. (Oprah Winfrey, watch and learn!). Ea e Mamone, bunica mea!
Datorită ei copilăria mea a alergat desculță prin Cișmigiu, iar eu m-am simțit în siguranță adormind legănată pe picioare. Ea mi-a dăruit cele mai bune prăjituri și m-a făcut să cred în povești cu zâne și oameni nemuritori! Cu ea am învățat să colind magazinele, să aștept poștașul și să-mi fac prieteni la joacă. Ea venea să mă ia de la grădiniță, de la școală, apoi ea stătea la geam să-mi facă cu mâna până când dispăream la colțul blocului. Ei îi aruncam ghemurile atunci când croșeta, ei îi dădeam peste ziar, ca să se joace cu mine. Ea ieșea la plimbare cu „trancanaua”, o paporniță turcoaz, mare cât toate zilele, în care încăpeau: păpuși, coardă, cretă, cărți, haine de schimb, apă, mere, banane, ciocolată, jocuri care mai de care, elasticul pentru sărit, albume cu decupaje. Ea îmi făcea codițe și-mi punea pampoane. Ea a fost prietena mea, complicele meu la trăsnăile dintâi. Ea avea grijă de puii galbeni de găină pe care îi furișam acasă, din Obor, în fiecare primăvară.
Ea m-a învățat să număr în franceză, explicându-mi că e important să fiu sofisticată. Ea mi-a croșetat primii „târlici”, care, în imaginația mea, au fost primele poante de balet și așa am învățat grația. Încă îmi mai tricotează mânuși și fulare. Ea se supără când mă tund, explicându-mi la nesfârșit ce podoabă e părul lung! Ea m-a învățat să cânt și mi-a dăruit păpușa de la Lună, culegând, într-o noapte, de pe pervaz o păpușă mică, pentru mine, pe care mi-a spus că mi-a dăruit-o luna, coborând-o printr-o rază. Ea mă târa prin magazine, cântărea cu atenție fiecare produs și, de fiecare dată, eram atentă cum achită; mereu am crezut că restul nu se obține prin vreo logică de calcul, ci în funcție de cât de cumsecade e vânzătoarea! Ea i-a cunoscut cel mai bine pe cei care mă „curtau” la grădiniță și a fost prima care m-a învățat să dansez vals cu un băiat. Tot ea a amânat, de fiecare dată, să mă-nvețe să deschid aragazul, făcând ea treaba în locul meu, pentru că, nu-i așa – „acum să te mai răsfeți și tu, că o să le faci pe toate, la casa ta”. M-am mutat de la ai mei și, totuși, n-am ajuns la aragaz. De câte ori revin acasă, tot ea îmi încălzește supa sau mă așteaptă cu masa așternută.
Am crescut și, acum, nu-i mai încap în brațe, ci doar în inimă. Dar asta nu mă oprește ca, din când în când, să mă cuibăresc în poala ei, de unde, ca din povești, scoate câte o ciocolată sau vreo „bunătate” pe care a pus-o de-o parte pentru mine. Mă întreabă cum îmi merge cu serviciul, pentru că mă știe mai tot timplul plecată. Apoi vorbim despre băieți și câte și mai câte. Uneori mă întreabă despre like-urile de pe Facebook.
Mamone, ca de altfel toate femeile puternice ale lumii, a creat o modă. Toate bunicile din cartier și-au luat supranumele de „Mamone”, după ea. La fel și mamele și soacrele colegelor mamei mele. Mamone, însă, e unică, iar asta e chestiune de atitudine și stil.
Astăzi e ziua ei!
La mulți ani, Mamone! Te iubesc!
P.S.: Îmi faci și mie colarez?
