Dragilor,
La ora la care scriu aceste rânduri trebuia să fiu în hotelul pe care l-am rezervat în Amsterdam. Dar sunt la București.
Vă spun, pe scurt, povestea mea, pentru a fi și voi atenți la ce se întâmplă la KLM în perioada aceasta. Eu voi evita această companie, de astăzi înainte!
La Amsterdam aveam programate, cu o lună în avans, șase interviuri cu personalități în ale căror agende mi-am făcut loc străbătând armate de PR. Hotelul (deloc ieftin) îl rezervasem înainte, prin booking.com.
Astăzi trebuia să plec spre Amsterdam, la ora 13.55, cu zborul FLIGHT KL 1374 – KLM ROYAL DUTCH AIRLINES.
Am ajuns devreme la cleck in, mi-am printat biletul cu self check-in. Când au fost afișate ghișeele de depunere bagaje, am fost anunțați că zborul are o întârziere de o oră. Asta mi-ar fi dat peste cap programul, însă am înțeles situația.
Ajunși la gate (Gate 11), îmbarcarea s-a facut cu o și mai mare întârziere, astefel încât, când am ajuns în avion, deja întârzierea ajunsese la 1h15 min. Nimeni nu ne-a spus nimic, am bănuit că pilotul va mai recupera pe drum.
Fiecare pasager și-a ocupat locul, bagajele de mână au fost puse în spațiile destinate lor și eram cu toții gata de decolare. Am ajuns pe pistă, s-au efectuat manevrele și, deodată, ne-am oprit… Așteptarea continuă.
La un moment dat, comandantul ne spune că aeronava are o problemă și că pare grav. Ne anunță că face tot posibilul să remedieze. Cu toții ne-am gândit că se va găsi o soluție. Între timp, comandantul anunță că problema este gravă, că nu o poate remedia și că nu putem decola, sub nicio formă. Mai spune că o echipă tehnică este în drum spre noi.
Echipa tehnică a sosit și, deși căpitanul ne-a spus că mai mult ca sigur acea aeronavă nu poate zbura, românii noștri s-au încăpățânat să o repare, românește, doar-doar zburăm. (Probabil doar dus!). Însoțitoarele de zbor ne anunță că aerul condiționat nu funcționează și că, până la deschiderea ușilor, ne roagă să coborâm parasolarele, ca să menținem o temperatură respirabilă. Menționez că în aeronavă erau bebluși și oameni în vârstă, cu probleme serioase de sănătate.
Din jumătate în jumătate de oră suntem anunțați că se va rezolva cumva, dar nimeni nu spune cum. Pilotul sugerează că ne vom întoarce la gate-uri. Cu toții sperăm că nu vom zbura cu o aeronavă cârpită, și că vom fi redistribuiți în alte curse. La un moment dat, pornește un fir de aer condiționat, cât să fie puțin mai respirabilă situația decât la saună.
Însoțitoarele de bord ne ajută cu câte un pahar de apă plată românească și un biscuite. Cum să-ți stingi setea cu câteva picături și să mulțumești foamea unor adulți cu un biscuite anemic?! Dar cui îi pasă?! Trecuse de ora 17.00 și noi nu ne mișcam din avion.
Suntem anunțați că vor veni niște bus-uri să ne ducă la terminalul Sosiri, de unde să luăm bagajele și apoi să ne îndreptăm către terminalul Plecări. Vin bus-urile, stau lângă avion, noi nu putem coborî. Angajații aeroportului Otopeni râd relaxați.
La un moment dat, comandantul ne anunță că legile românești (!!!!) prevăd că aceste bus-uri trebuie să se ducă la o altă aeronavă care a aterizat și că noi fom fi conduși pe jos către terminal, sub eticheta de cetățeni… neautorizați sau nerevendicați, ceva de genul acesta. Dar avionul tot nu ne lasă să coborâm.
Comandantul spune că problema tehnică e atât de mare încât avionul nu se va ridica de la sol ore/zile bune. Până la urmă vin niște bus-uri și suntem duși la bagaje, unde așteptăm o oră să ne vină valiza din avionul care nu plecase nicăieri. Apoi, cu valizele târâș și programul vraiște (Oamenii au pierdut legături pentru China, de exemplu. Iar cineva a venit din Canada pentru o întalnire la Amsterdam, în seara aceasta) așteptăm la niște cozi interminabile între ghișeele 14-17, unde se făcuse check in-ul la început.
Nimeni, în afară de comandant (olandez, cu adevărat), nu și-a cerut măcar scuze. Atât. Scuze! Nimeni nu ne-a ghidat în aeroport. În plus, zborul următor spre Amsterdam a avut și el întârziere consderabilă – cel de ora 18.00, plin ochi, fără noi! Am stat ore întregi, până după ora 20.00, purtați de la un ghișeu la altul. Reprezentanta româncă a KLM țipa la noi și ne spunea că nu-i problema ei, iar celelalte domnișoare de la ghișeu ne trimiteau la dumneaei ca la Oracol. Nu vă închipuiți cum ne-a tratat doamna! N-aveți cum! Toată lumea ridica din umeri și toți spuneau că nu au ce să facă. Primii norocoși au fost redirecționați către curse care ajungeau abia mâine spre prânz la Amsterdam.
Eu am ratat întâlniri importante și pentru că oricum m-aș fi întors miercuri, ce rost mai avea să ajung la Amsterdam marți seara ca să plec miercuri seara? Și cum să reprogramez atâtea întâlniri?
La Ticketing KLM a rămas un singur ghișeu deschis, pentru că una dintre cele două doamne și-a încheiat programul și ne-a spus că pleacă acasă. Așa, direct, în față!
Nimeni de la LKM, absolut nimeni nu a stat de vorbă cu noi, într-un mod care să ne ajute.
În cazul meu, am fost nevoită să renunț la zbor. Mi-au spus că nu se poate. Le-am explicat ca este ora 20.00 și că avionul lor e defect în hangar. Cum nu se poate?!?!?! Că eu eram cât se poate cu picioarele pe pământ.
Am pierdut și cazarea, care s-a facturat pentru că era plătită în avans, am pierdut și biletul de avion, ca să nu mai zic de interviuri. Iar KLM ridică din umeri.
Nimeni nu e absurd, iar o problemă tehnică este întotdeauna de înțeles. Însă atitudinea reprezentanților KLM a fost îngrozitoare. ÎNGROZITOARE!
Dacă era după români, avionul poate că ar fi zburat și cu eroare la bord. Poate ne ducea vântul, că tot bătea! Singurul căruia avem a-i mulțumi este comandantul, care a insistat să fim duși la gate-uri, lucru care nu s-a întâmplat. Și când s-a întâmplat a fost prea târziu.
Nu vă puteți închipui câtă lipsă de respect am îndurat cu toții astăzi de la echipa KLM. N-am cuvinte!
Ce fotografii să faci?! Că telefoanele ne-au lăsat de mult, pentru că fiecare încerca să-și rezolve agenda…
Concluzia doamnelor de la ghișeu, la explicația mea că nu mai pot zbura, pentru că propunerile lor de plecare erau aproape de momentul întoarcerii mele și atitudinea lor la rugămintea mea de a-mi spune cui trebuie să mă adresez pentru a-mi recupera banii risipiți pe cazarea la care nu ajung din cauza lor a fost: „Și care-i problema mea?!”
Am obosit. Mi-e silă de modul românesc în care ne batem joc de timpul și nervii oamenilor. Da, sunt recunoscătoare, până la urmă, că nu mi-am riscat viața din pricina neglijenței KLM.
Românio, încotro?!
