Parcă Ionela Năstase e dintotdeauna la televizor! O vreme, apărea în fiecare zi, ca reporter trimis pe teren. Și ce teren! Am avut impresia, la un moment dat, că Ionela era trimisă pentru cele mai dicificle relatări, din cele mai… provocatoare locuri pentru un jurnalist. Apoi, a urmat perioada „ în care ai toate rochiile lăsate de stilist în dulap, aliniate pe zile, machiaj, coafură”… – așa cum descrie Ionela activitatea de realizator de emisiuni. O vreme, a lipsit. Ce-a făcut cât a tăcut și, mai ales, ce și-a propus cu noua emisiune… am întrebat-o în acest interviu.
„Sunt Ionela Petreanu în cartea de identitate”
– Te cunoaște toată lumea. Sau, mă rog, România informată, România care te-a tot văzut la televizor. Cu toate acestea, internetul nu știe prea multe despre tine. Cine ești tu, Ionela?
Sunt o fată simplă, născută la Vaslui, crescută la Călărași, mutată în Capitală și ajunsă, într-un final, la țară, la Corbeanca. Sunt veselă, sociabilă, mai tânără în realitate decât în buletin, fotogenică, gurmandă, devreme acasă. 🙂
– De ce ești tot „Năstase”, de vreme ce de câțiva ani strălucești ca „Doamna Petreanu”?
Sunt Ionela Petreanu în cartea de identitate. Dar dacă mă întrebi de ce îmi zic tot „Năstase” la TV sau în online, păi… am fost „Ionela Năstase” 42 de ani, e greu să-mi schimb numele acum, la aproape 3 ani de la măritiș. Uite, am spus și câți ani am; mi-a scăpat în descrierea de mai devreme. 🙂
„Trăiești știrile acolo unde se întâmplă, pe teren”
– Cum și când te-ai îndrăgostit de Jurnalism?
Imediat ce am terminat liceul, în 1994. Urma să dau un examen ca să predau istorie, ca suplinitor, în comuna Ulmeni, din județul Călărași, când a apărut un ziar local, Opinia Publică, unde m-am angajat. A fost primul meu loc de muncă, acolo am avut prima legitimație și prima interacțiune cu munca de teren.
– Din anii de „teren” care este știrea pe care ți-o amintești cel mai bine? Cea mai importantă exclusivitate?
Ah, sunt atât de multe știri pe care mi le amintesc de pe teren… Un băiețel ținut în brațe, seară de seară la jurnal, până când s-au strâns banii ca el să plece în străinătate, pentru o intervenție chirurgicală dificilă, la un spital din Lyon, în Franța, unde l-am și însoțit, de altfel. Mama lui îmi trimite poze din când în când și ne amuzăm de cum trec anii. Îmi amintesc, de asemenea, casa care a căzut în fața mea la inundații, undeva în Teleorman, bătrânul mort în propria-i casă dintr-un sat de pe lângă Focșani – când apa a năvălit înăuntru și nu a mai avut timp să iasă, bebelușii salvați de mine, tot la inundații, în Ialomița, stand-up-ul cu un scorpion ținut în palmă… A, să nu uit: mi-a rămas în suflet emoția trăită la beatificarea Papei Ioan Paul al II-lea, în Piața San Pietro. Exclusivitate? Dialogul purtat cu Ion Țiriac Junior înainte să se urce într-un avion și să plece din țară, când era inculpat în Dosarul Cocaină pentru VIP-uri. Sau transmisiunile cu „Mariana, fetița din cușcă” – celebrul caz în care bunicii și-au ținut nepoata închisă într-o cușcă, pentru ca ei să poată să meargă la muncă sau la birt. Au fost multe… O gravidă care a născut într-un sat izolat, când Ambulanța sau un medic nu au reușit să ajungă la ea din cauza zăpezii, momentul în care cadavrul Larisei (fetiță ucisă în Iași, nu știu dacă vă amintiți) a fost găsit într-un tomberon din spatele blocului în care locuia, un interviu cu Luciano Beneton sau cu Giuseppe Stefanel… Pot descrie cu lux de amănunte fiecare astfel de moment. Mai vrei? Mai am!
– Ce ai iubit mai mult? Terenul sau platoul?
Terenul! N-am nici cel mai mic dubiu. Este cea mai frumoasă perioadă… Nicio zi nu seamănă cu alta, cunoști oameni, vezi locuri, te întâlnești cu situații limită. Trăiești știrile acolo unde se întâmplă, pe teren. Și îți faci prieteni pe viață. În studio… da, ai toate rochiile lăsate de stilist în dulap, aliniate pe zile, machiaj, coafură, dar nu mai e același lucru. E o altă etapă, mult mai liniștită, în general, cu mai puțină adrenalină.
– Cea mai amuzantă bâlbă?
Eram la Clubul Diplomaților, transmiteam evenimentul pentru Observator, Antena 1. Era o ceremonie, ceva… Și am spus: „Sunt aici doi dintre foștii președinți ai României: Ion Iliescu și Mihai Constantinescu”. Nu am realizat ce am spus decât atunci când m-a sunat un prieten care râdea zgomotos. Nu, nici șefii nu au sesizat, atât de naturală și credibilă am fost.
Am mai spus, când transmiteam de pe pârtia din Predeal: „Este foarte multă lume în stațiunile de pe Litoral” și schiorii treceau în viteză pe lângă mine, spulberând zăpada. De asemenea, nu mi s-a mișcat niciun mușchi pe față. Cameramanul a fost cel care mi-a atras atenția la finalul transmisiunii. :)))) Râd și eu, de fiecare dată când îmi aduc aminte.
– În anii în care te vedeam zilnic la TV ai trăit exclusiv din Jurnalism?
Sunt etape diferite. În primii ani, am trăit din munca de reporter, dar și din cea de redactor-colaborator la câteva reviste. Mai scriam pe ici, pe colo, să-mi completez veniturile. Apoi, am devenit prezentator și nu m-am îmbogățit, dar am trăit decent din leafa de la TV.
„La un moment dat, mi-a lipsit becul roșu aprins la camera de filmat îndreptată spre mine”
– De ce ai plecat de la TV și ce ai făcut timp de 3 ani?
Mi-am dorit ceva mai multă liniște în viața mea. Obosisem și aveam în minte alte proiecte. Eram seară de seară la TV, moderând emisiuni sociale sau politice. Nu-i ușor să fie gălăgie în studio aproape în fiecare seară. Și m-am retras cuminte. Am făcut PR, campanii online, blogging, am moderat și am prezentat evenimente, am făcut reportaje online… Iată, ce activitate bogată! Dar, la un moment dat, mi-a lipsit becul roșu aprins la camera de filmat îndreptată spre mine. Mi-a lipsit lucrul in echipă… Televiziunea îți dă un soi de dependență greu de explicat.
– Ai revenit în 2020 cu o producție de interviuri-portret. Cum ai ajuns la concluzia că este formatul potrivit? Pentru că nu este un format care să necesite investiții mari sau pentru că, după atâta experiență, ai încredere că adresezi cele mai bune întrebări?
În urmă cu un an, am dat o mână de ajutor la promovarea unui festival de street food și mi-am dat seama că mâncarea vinde foarte bine. Toți reporterii care veneau la festival să facă o știre cereau să filmeze ingredientele și să arate la televizor cum se gătește. M-am gândit să pun un pahar cu vin și o poveste lângă aceasta imagine și, după ce l-am întrebat pe Adi dacă vrea să fim parteneri de emisiune, el fiind un chef foarte apreciat, nu doar nașul meu, s-a născut „La cină”! Masa de seara, este, în opinia mea, masa la care stai și la povești, pe îndelete, cu prietenii. De aceea, eu spun mereu că această emisiune nu este un interviu, ci o discuție relaxată la masa de seară. Masa de sâmbătă seara, când oamenii au nevoie și de ceva mai lejer la TV. Mâncăm ceva foarte bun gătit de Adi, bem un pahar cu vin sau o cafea și stăm de vorbă. Despre orice. De la gustul copilăriei la vremurile pe care le trăim. Și nu e puțin lucru sa-l vezi pe doctorul Raed Arafat râzând la televizor sau pe Gică Popescu povestind, în amănunt, despre perioada în care a fost la închisoare. Oamenii se mai așteaptă uneori la întrebări dure. Nu-l chemi pe un om la tine acasă, ca să-l pui în situații dificile, nu? Dacă e oaspete, îl tratezi ca pe un oaspete. Și noi asta facem.
– Ești foarte implicată în campanii din domeniul Sănătății. Ce te-a apropiat de aceste subiecte?
Am fost reporter de Social și am tot intrat prin spitale pentru știri și transmisiuni, dar au contat foarte mult și experiențele personale. Am găzduit, la mine acasă, o prietenă care avea cancer, am luptat ani buni cu infertilitatea și am vrut să înțeleg mai multe despre această boală, am cunoscut copii bolnavi de diabet… Îmi place să cred că, prin campaniile pe care le-am făcut, au fost sensibilizate autorități și au fost schimbate legi, de-ar fi să mă refer doar la alergicii la ambrozie sau la femeile care suferă de infertilitate.
– Cum e Ionela când nu e la TV? Ce pasiuni ai?
Nu-s foarte diferită, eu așa cred. Doar că atunci când nu sunt la TV, râd mult mai mult. De fapt… am avut și la TV crize de râs, unele în direct, care au devenit greu de controlat. A, și dansez cu soțul atunci când mă scoate în oraș în sufrageria noastră. Citesc, mă uit la seriale, fac sport, fac shopping și mă dau în vânt după călătorii! Îmi e atât de dor să călătoresc… Sper să se termine cât mai repede perioada asta incertă și să putem să ne urcăm din nou în avion, relaxați, pentru vacanțe minunate.
– Nemachiată și în jeanși, treci ușor drept o puștoaică. Mai ai vreme să… copilărești?
Crezi că m-am oprit vreodată? :)) Ei, ești tu tare drăguță și mă complimentezi, dar eu mă mai uit în buletin din când în când și știu că am ajuns la mijlocul vieții.
– Cum e acasă, la părinții tăi? Se mândresc cu tine?
Părinții mei n-au ratat o secundă din aparițiile mele, îți dai seama… Vaaaaaai, ce mândri au fost când am apărut prima dată la TV! Dacă nu ei, atunci cine? 🙂 Dacă aveau de cumpărat trei lucruri, ieșeau de trei ori din casă, doar-doar se vor mai întâlni cu niște vecini care să le spună că le-au văzut fata la TV. :))
– Când apari la TV ai mai mulți prieteni decât atunci când trăiești departe de notorietate?
Dacă vorbim despre prieteni adevărați, nu. Dar mai apar prieteni de conjunctură care îmi trimit flori de ziua mea sau îmi trimit SMS de Crăciun și de Paște.
„Eu și gătitul nu ne întâlnim foarte des, dar avem o relație stabilă!”
– Care a fost cel mai frumos compliment profesional pe care l-ai primit?
Când soțul meu, care e destul de exigent când vine vorba despre job, mi-a spus că e foarte mândru de mine după ce a văzut primul episod din emisiunea pe care o fac online, „În numele pacientului”.
– Cum a fost pentru tine 2020? Cum ai traversat această perioadă?
Pentru mine, n-a fost un an foarte greu. Câtă vreme n-am avut voie să ies deloc, n-am stat departe de filmări. Am inventat un mini-jurnal de știri pozitive: „Vești bune de acasă” și am făcut asta aproape două luni. Zilnic, am muncit 3 sau 4 ore la această rubrică de pe Facebook. Am fost mai ocupată decât atunci când ieșeam din casă. Aveam de căutat știri, de documentat, le ceream declarații oamenlior implicați în știri, mă fardam, mă coafam, îmi puneam sacoul de știristă și mă filmam singură în sufragerie. Apoi… puneam titluri, montam, publicam. Eu făceam absolut totul. Nu a fost deloc ușor… Dar prefer să cred că erau oameni care își luau doza zilnică de speranță din știrile mele. Apoi, am început aceste două proiecte mari – „La cină” și „În numele pacientului”, am citit mai mult, am văzut o grămadă de filme, am gătit mai mult. Ei, da, eu și gătitul nu ne întâlnim foarte des, dar avem o relație stabilă! Sunt „mama ciorbelor”! Gătesc niște ciorbe senzaționale și chiar mă laud cu asta. Mai fac și o tocăniță bună, o placinta cu iaurt… În rest, așa cum zic eu în fiecare emisiune, „mă gătesc și ies la cină”!
– Ce îți dorești de la 2021?
Sănătate! Și, am mai spus-o, o repet: mi-ar plăcea să vină „La cină” și președintele Klaus Iohannis! De altfel, e singurul politician care a mi-a refuzat un interviu! M-am întors la tv și ca să rezolv asta! :))
