Am repetat mai mult schema de apărare de la handbal, pentru bac, decât am prins buchete la nunți. Poate, de aceea, la bac am luat nota 10, dar de măritat nu m-am măritat. Încă!
Pentru mine, sensul nunților este privirea aceea dintre EL și EA, din biserică. Restul e o mare petrecere și o ocazie perfectă de dans și voie bună alături de familie și prieteni. La nunți, îmi plac tradițiile și am zâmbit mereu la momentul aruncării buchetului. Când eram copil, îmi făceam culoar printre picioarele cocoțate pe tocuri ale domnișoarelor care ar cam fi fost cazul să prindă buchetul. Atunci mi s-a explicat că nu-i un obicei pentru vârsta mea și așa a rămas până acum câțiva ani când, la o nuntă, am fost invitată anume să mă poziționez în bătaia puștii. Aaa, pardon, a buchetului! N-am schițat vreo intenție de a-l prinde, așa că, după ce buchetul miresei a ajuns în brațele doritoarei, la masa mea a ajuns un altul, cu mesajul „Și ăsta are același efect”! Am pufnit în râs!
O vreme, m-am ferit din raza buchetelor aruncate la nunți. Superstiție, superstiție da’ dacă se prinde?! Mă așezam în marginea rândului de fete, unde probabilitatea de a mă lovi era mai mică.
Am primit, în schimb, buchete de flori cu cărți de vizită capsate și mesaje de „bravo” profesional. Unele mi-au fost aruncate de pe scenă. Și culmea, pe acelea le-am prins! Am primit buchete de peste mări și țări, de la eroii unor momente care au înțeles că eu cred în gesturi mari, care-ți taie respirația, făcute din dragoste.
Într-o discuție cu prietena mea, Ana, am convenit că la nunta oricăreia dintre noi se va mărita prima, cealaltă va face tot posibilul să prindă buchetul! Ba chiar am lăcrimat când am văzut pe internet un clip de la o nunta la care mireasa se preface că aruncă buchetul dar, de fapt, se întoarce și i-l oferă prietenei ei celei mai bune. Și fix în acel moment, iubitul acesteia vine cu inelul și…. o cere! Am zis să facem și noi așa, dar am mai adaptat puțin pentru că, între timp, s-a mai schimbat distribuția.
După kilometri de rochii de mireasă probate unele cu programare, altele cu disperare, decidem rochia, țipăm de fericire și vărsăm și câteva (multe) lacrimi de bucurie! Râdem de toți cei care ne spun că ziua Aceea durează puțin, că trece ca o părere…
Ei bine, a trecut cu viteza luminii! Nu vă așteptați să vă povestesc prea multe detalii pentru că, pe cât mi-e drag mie să împart cu voi câte și mai câte, pe atât de mult ține la discreție Ana.
La starea civilă viitoarea doamnă a domnului deținător de nume de familie trebuie deja să-și fi exersat semnătura. E ca la concursurile de talent, doar că ajung doi de „da” pentru a merge în etapa următoare.
Și cum acesta este un moment important în offline, trebuie să anunțăm și online!
Familia Voicu
La împodobitul miresei, n-am pierdut ocazia să-mi trec numele pe talpa pantofului ei. Se spune că fetele care vor să se mărite (hopa) își scriu numele pe talpa pantofului miresei și fata al cărei nume se șterge primul, se mărită.
După calcule precise, am scris numele pe zona care se uzează cel mai repede… 🙂
Dacă ești domnișoară de onoare, te ajută trena, la biserică. Eu am acoperit mașina în care stătea mireasa, astfel încât să nu se vadă miresele între ele. Când e sezon de nunți, se mai intersectează.
Și, în timp ce dirijam circulația mireselor, situația în mașină arăta așa:
Toată lumea e în biserică. Corul cântă „Vino, vino din Liban, Mireasă”. Eu aud tot „Vino, vino din livad’, Mireasă”, așa cum am reținut de prima dată când am auzit „uvertura” nunții. Și ea vine.
Cu nașii și cu mirele, emoționat și el.
Privirea „Aceea”
Slujba de la biserică a fost DIVINĂ!
Familiile reunite
Cu părinții mei 🙂
În tot acest timp, domnișoara de onoare, adică eu, a fixat ținta:
(Doresc, pe această cale, să-i mulțumesc nașului care, auzind că am pus ochii pe buchet, mi-a aruncat unul dintre cele multe primite de mireasă, chiar pe scările bisericii! L-am prins! Semn bun!)
Au urmat fotografiile de înrămat pe perete!
Apoi… a început petercerea! Iar nunta Anei și a lui Gabriel a fost spectacol!
După cum v-am scris mai sus, la biserică am prins buchetul pe care mi l-a aruncat nașul. Tot atunci am calculat numărul competitoarelor pentru buchet și mi-am dat seama că am șanse 🙂 Până când a venit o domnișoară de câțiva anișori, simpatică tare și gimnastă de performanță, care m-a provocat, spunându-mi că ea o să prindă buchetul. Mi-am și imaginat: flick-flack, triplu tulup și paaaac. Ratez buchetul… Trebuia alt plan.
Așa că am furat mireasa. Am înștiințat nașa și apoi m-am întors printre invitați, spunând: „Sunt domnișoara de onoare și am furat mireasa! Sunt dispusă să negociez!”.
– Deci, Gabi, mireasa e la mine. Am dovada!
– Iar eu știu ce-ți dorești!
„Acum e acum!”, mi-am spus. Puteam să cer buchetul! Să-l cer, pur și simplu. Aș fi adus mireasa, aș fi primit buchetul… Dar dacă tradiția nu mai avea efect?! Tradiția spune că buchetul trebuie prins!
Așa că am negociat ca buchetul să fie aruncat, dar să fiu singura care stă să-l prindă!
Mirele a acceptat și, astfel, și-a răscumpărat mireasa!
Inițial, învoiala s-a ținut!
Apoi micuța gimnastă a apărut!
Ce nu știa ea e că și eu am făcut 20 de ani de dans!!!
Am prins buchetul! La nunta Anei am prins buchetul!!!
Apoi, a urmat „învăluirea”.
„Și eu trebuie să mă feresc?” Am întrebat, la momentul schimbului de voal, știind că mireasa trebuie să se ferească de îmbrobodirea de după voal. „Nu, tu nu!”, mi-a răspuns nașa!
Și, poate nu întâmplător, nașa Anei și a lui Gabi este nașa prieteniei mele cu Ana. Prietenie de aproape un deceniu!!!
Dincolo de zâmbetul cu care am scris aceste gânduri și dincolo de emoția pe care încă o am gândindu-mă la ziua în care buna mea prietenă și-a urmat dragostea pentru Gabi, am vrut să vă trimit acest mesaj pe care vă rog să-l extrageți dintre simboluri:
Clipele potrivite sunt rânduite de Dumnezeu și vin atunci când trebuie! Însă tradițiile trebuie, uneori, adaptate.
Da, cred că o femeie deșteaptă își negociază buchetul pentru că ea știe că nu vrea să prindă toate „buchetele” pe care i le aruncă viața! Ea știe că nu-i trebuie doar o relație, ea merită o iubire! O femeie deșteaptă va lupta pentru dragostea ei, dar nu va concura cu alte femei. Ea nu va da din coate, riscând să rănească o alta, care își dorește același „buchet”. O femeie deșteaptă își negociază buchetul pentru că ea nu știe să se alinieze. Ea iese din rând și se duce să ia ce e al ei! O femeie deșteaptă negociază buchetul pentru că ea știe exact ce caută într-o relație, ce merită și ce poate oferi.
M-am întors acasă cu buchetul și cu voalul. Voal pe care am vrut să-l înapoiez miresei, să-l păstreze alături de rochie, așa cum se face. „E al tău! Mi-am făcut voalul pe din două, bucata aceasta e a ta!”, mi-a spus Ana. N-am să uit vreodată gestul ei.
M-am privit în oglindă și-am zâmbit…
„Ce-ar fi dacă…?!”
Vă las aici și video: