Au trecut 7 ani fără Valeriu Lazarov. Eu n-am uitat și, din când în când, îi mai aprind în gând o Lumină!

Redau aici Ultimul Interviu:

 

„Din dragoste” pentru România a ales să ne facă „Surprize-Surprize”. Profesionistul care a trecut prin „Academia vedetelor” majoritatea persoanelor publice din România, multe dintre ele oameni „Geniali” ai ţării noastre, hotărăşte să vorbească despre el însuşi, fără ocolişuri, fără disimulări, fără artificii. Valeriu Lazarov a intrat în casele românilor prin producţiile de succes pe care le-a realizat. Acum intră şi în sufletele lor prin dezvăluiri emoţionante.

 

DESPRE GREUTĂȚILE ÎNCEPUTULUI

 

 

EVELINE PĂUNA: Numele pe care îl purtaţi are o rezonanţă deosebită. Care este povestea din spatele acestuia?
VALERIU LAZAROV: Nu stiu nicio poveste din spatele numelui. Ştiu doar că bunicul din partea tatălui era rus şi că, după Revoluţia din 1917, a fugit din Rusia şi s-a însurat în România.

E.P.: Ce amintiri din anii copilăriei v-au marcat pentru tot restul vietii?
V.L.: La 6 ani şi jumătate mi-a murit tatăl… După o operaţie de cancer la creier. Atunci ne-am mutat la bunicul din partea mamei, care avea o mică fabrică de cherestea. Odată cu acest moment, la 7 ani, am început să am o origine socială nesănătoasă.

E.P.: Care ar fi neîmplinirea copilăriei dumneavoastră?
V.L.: Mi-aş fi dorit să nu fiu singur la părinţi, mai bine zis, la un singur părinte.

E.P.: Ce vă amintiţi despre părinţii dumneavoastră?
V.L.: Mama nu a rămas în relaţii bune cu familia tatălui…

E.P.: Care a fost primul job şi cât a fost primul salariu?
V.L.: Primul job a fost la TVR, imediat după terminarea IATC-ului, în toamna anului 1957. Aveam salariul minim de atunci.

E.P.: Aţi avut modele în viaţă?
V.L.: Modele?!… Pe meserie a fost Jean Christophe Averty, iar ca personalitate şi şarm personal, a fost Tudor Vornicu. Dar, în cazul meu, elevul nu şi-a depăşit niciodată maestrul.

E.P.: Când a pornit pasiunea pentru televiziune?
V.L.: Când am terminat IATC-ul. Nu ştiam ce înseamnă televiziunea. Am ales-o pentru că, la Buftea, se făceau doar două filme pe an şi coada de regizori care aşteptau o ocazie era prea numeroasă.

E.P.: Dacă ne întoarcem în timp, la începutul carierei dumneavoastră, cu ce gânduri porneaţi la drum atunci?
V.L.: Mi-am propus să fiu serios, muncitor, modest, să am ochii deschişi şi urechile ciulite, să fur meserie şi să asimilez cât mai multe.

E.P.: Aţi avut vreodată certitudinea că faima şi siguranţa materială pot fi oferite de televiziune?
V.L.: Niciodată!

E.P.: Locuiţi în Spania, la Madrid. Când aţi ales să părăsiţi România şi ce v-a determinat să luaţi această hotărâre definitivă?
V.L.: Am părăsit România în 1969. Voiam să am mai mult spaţiu pentru ideile mele şi să am interlocutori mai descuiaţi, pe care să-i pot molipsi cu entuziasmul şi cu visele mele profesionale.

E.P.: Prin ce a devenit Valeriu Lazarov un brand, dincolo de graniţele României?
V.L.: În primul rând, cu o producţie pentru TVR, în România – „Omul şi camera”, care a avut patru premii internaţionale: Premiul pentru regie, la Praga, Marele Premiu la Festivalul Internaţional de TV de la Cairo, Menţiunea specială a juriului şi Premiul Criticii Internaţionale la Monte Carlo, în 1966. În 1968, cu o producţie pentru televiziunea publică spaniolă am câştigat Nimfa de Aur pentru regie, tot la Monte Carlo. Premiile acestea mi-au deschis multe uşi…

 

CELE MAI DRAGI EMISIUNI

 

E.P.: Majoritatea proiectelor marca Valeriu Lazarov au „prins” la publicul din România. „Surprize-Surprize”, „Din Dragoste”, „Ploaia steluţelor”, „Geniali”, „Soţ şi soţie”, „Academia Vedetelor”, „Ciao Darwin”, „Meciul serii”, sunt doar câteva dintre acestea. Care este secretul pentru succesul în televiziune?
V.L.: Dacă cineva cunoaşte, ca pe o reţetă culinară precisă, care este acest secret, să mi-l spună şi mie! Contra cost!
E.P.: Care a fost emisiunea cea mai apropiată sufletului dumneavoastră?
V.L.: În România mi-au fost dragi „Surprize-surprize”, „Din Dragoste”, „Ciao Darwin”, „Geniali”. Iar în Spania, serialul „Hostal Royal Manzanares”, care a „spart” audienţa, cu un record încă neegalat.

E.P.: Cât de important este prezentatorul pentru succesul unui format TV?
V.L.: Foarte important, pentru că un prezentator prost ales poate să distrugă un format bun. Însă e la fel de adevărat că un bun prezentator nu salvează un format prost.

E.P.: V-aţi gândit vreodată să prezentaţi o emisiune?
V.L.: Doamne fereşte!!!

E.P.: Andreea Marin sau Mihaela Rădulescu?
V.L.: Amândoua au un public câştigat. Într-o ţară în care trăim o criză de vedete adevărate, de ce sa excludem pe cineva?

E.P.: Dan Negru sau Mircea Radu?
V.L.: Am lucrat cu amândoi. Vor îmbătrâni în faţa camerelor de luat vederi. Sănătate să aibă!

E.P.: Televiziunea Naţională sau televiziuni particulare?
V.L.: O televiziune naţională pe mâini bune, ambiţioasă şi conştientă de importanţa ei în societate. Însă, la televiziunile private din Italia, Spania şi România, cu care am colaborat, orgoliul profesional este un obiectiv permanent…

E.P.: Construiţi grila de programe pe o zi a televiziunii la care este proprietar Valeriu Lazarov! Apoi, a televiziunii la care este telespectator Valeriu Lazarov!
V.L.: Vă rog să mă scuzaţi, dar nu fac exerciţii utopice…

E.P.: Multe dintre producţiile pe care le-aţi adus în România sunt preluate după modele de succes din străinătate. Totuşi, care sunt elementele originale pe care le-au adus variantele româneşti?
V.L.: Formatele de succes din străinătate au succes în România numai dacă cine le adaptează cunoaşte ţara, obiceiurile, tradiţiile, gusturile telespectatorilor români. Cumpărarea unui format este o chestiune de disponibilitate financiară. Adaptarea lui este marele secret. Şi-l voi păstra!

E.P.: Mai este ceva de inventat pe piaţa media din România?
V.L.: Echilibrul între decenţă şi audienţă.

E.P.: Ce aţi scoate de pe „sticla” românilor, dacă vi s-ar da această posibilitate?
V.L.: Nimic! Ar fi un gest dictatorial… Oamenii sunt liberi să aleagă şi să consume în acord cu gusturile şi nevoile lor de informare şi divertisment.

E.P.: Unii spun că „televizorul spală creierul”… Aţi fost vreodată acuzat de acest lucru?
V.L.: Nu ştiu exact dacă televizorul îl spală sau îl murdăreşte. Din fericire, n-am fost acuzat nici de spălarea creierelor, nici a banilor.

E.P.: Aţi adus în România şi ideea emisiunii „Dansez pentru tine”. Cum se face că telespectatorii cunosc doar aportul dlui. Sârbu în acest proiect?
V.L.: Eu nu vând formate, ci produc emisiuni. În România nimeni nu cumpără emisiuni scumpe. Toate televiziunile vor chilipiruri! Dl. Sârbu a înţeles mai bine decât alţi responsabili de grile forţa formatului!…

E.P.: Ce vă displace în colaborările cu românii?
V.L.: Aceleaşi lucruri care le displac românilor în colaborările cu mine…

E.P.: Ce vă mai leagă, pe plan personal, de România?
V.L.: Prietenii, amintirile şi câţiva colaboratori excepţionali.

 

BRANDUL CU NEPOȚEI

 

 

E.P.: Cum este familia dumneavoastră în prezent, definită în două cuvinte?
V.L.: Numeroasă şi frumoasă!

E.P.: Sunteţi căsătorit cu Augusta Lazarov. Soţia dumneavoastră a devenit cunoscută în România cu emisiunea „Babilonia”, o producţie marca Valeriu Lazarov. A fost acest proiect cel care v-a adus împreună?
V.L.: Da, acolo am cunoscut-o, am apreciat-o ca persoană şi pe plan profesional şi am încercat s-o conving de sentimentele mele.

E.P.: De ce nu mai apare pe „sticla” românilor?
V.L.: Suntem în căutarea unui format care să-i vină ca o mânuşă…

E.P.: Înainte de nuntă afirmaţi: „Augusta este cea mai importantă femeie din viaţa mea”. Dar… aţi simţit vreodată că vreo femeie s-a folosit de imaginea dumneavoastră?
V.L.: Nu am nicio îndoială că Augusta este aleasa. Am avut întotdeauna grijă ca planul profesional să nu se amestece cu cel sentimental. Femeile importante din viaţa mea rămân în zona privată… Unele mi-au dat nişte copii frumoşi, destepţi şi talentaţi cu care mă mândresc.

E.P.: Aveţi cinci copii. Românii ştiu atât de puţine lucruri despre ei… Vă rugăm să îi prezentaţi, în câteva cuvinte…V.L.: Valentina are 18 ani şi este elevă, Andrea – 20 de ani, student la Arte plastice în Firenze, Italia, Roberto, 28 ani, businessman – locuieşte la Bucureşti de un an de zile, Sergio, regizor de televiziune la Madrid şi Valerio jr., pilot la compania Iberia. El m-a făcut bunic. Am doi nepoţei, de 7 şi 4 ani!

E.P.: Profesionistul Valeriu Lazarov are o carte de vizită impecabilă. Cum este el ca tată, ca bunic?
V.L.: Înţelegător, exigent, prietenos, generos…

E.P.: Aveţi o familie frumoasă şi o carieră deosebită. Cu toate acestea, care este cel mai umilitor eşec suferit de Valeriu Lazarov?
V.L.: Eşecurile sunt momente, lecţii de viaţă… Dacă ştii să tragi concluzii pozitive, nu văd nimic umilitor la un eşec. Poate cele în pat. Sunt într-adevăr umilitoare, dar nu-mi amintesc. Condica de reclamaţii e goală!

Interviu publicat în Revista Q magazine – Ianuarie 2009