Acum mulți ani, a fost o vreme când mi se părea că lumea se vede mai frumos de pe podiumurile de fashion. Într-o zi dintre cele pline de noutate, așa cum sunt mai toate când ai 15 ani, m-am trezit la un casting, printre zeci de alte domnișoare care – am constat ulterior – și-au dorit lumea aceea sclipicioasă mai mult decât mi-am dorit-o eu.
N-aș fi ieșit cu orice preț în față deși, privind în jurul meu, îmi dădeam seama că meritam să prezint, la acel eveniment. Înconjurată fiind de multe prezențe stridente, de multe domnișoare al căror loc părea asigurat, mă resemnasem în a sta la locul meu. „N-am nicio șansă!”, îmi spuneam.
În agitația din jurul meu, mi-am auzit numele. Și am făcut un pas în față. Micul meu avantaj de jumătate de metru în fața unei linii imaginare care trasa prezențele admise de cele respinse a fost imediat anulat de celelalte domnișoare care mergeau tot mai în față. Unele de la sine putere, altele împinse din spate. (Înțelegeți metafora!)
Deodată, am simțit cum cineva mă prinde de mână și mă trage afară din rând. „Eu cu ea vreau să prezint!”. Flora Năstase voia să prezint pentru colecția sa și a avut determinarea de a-și face respectat punctul de vedere, în tot haosul din jur.
Mulți ani după acel moment m-am gândit la gestul acesta și l-am simțit aproape fizic, ori de câte ori am avut nevoie de impulsul interior pentru a merge mai departe în contexte în care credeam că nu am nicio șansă. Desigur, prezentarea acelei colecții a fost… unul dintre multele evenimente la care am participat amândouă… Însă simbolul acelui gest a rămas, peste timp.
Am întâlnit mulți oameni inspiraționali și am primit multe sfaturi. Însă intensitatea acelui moment, acelui gest simplu care mi-a rămas întipărit în minte și în suflet și astăzi, după aproape 15 ani, este incredibilă.
Împart cu voi această amintire sperând că, la rândul vostru, atunci când bucuria unui om va depinde de voi, îl veți lua de mână și îl veți duce înainte. E posibil să ajungă nesperat de departe!
În câteva zile va fi ziua ei de naștere! Flora Năstase rămâne un om deosebit, cu o aură învăluită în mister și în bucuria de a crea frumos în jurul ei. La mulți ani!