Dan Capatos e genul de păcătos bun la casa omului! Cunoaşte tot ce mişcă în ţara asta şi îi ştie pe majoritatea celor care contează. Peste unii a trecut cu pixul, în anii în care făcea investigaţii în presa scrisă, pe ceilalţi îi ţine din poigne, în agenda iPhone-urilor pe care le verifică non-stop. Capatos e mai mult decât un jurnalist de tabloid. El e un golan! Un golan cu o istorie… mişto!
Titlul care l-a adus la EVZ
Pe vremea când era un puşti şi nu aflase nici de cifrele de audienţă şi nici de „boschetăriile” din presă, realizatorul „Show-ului păcătos” de la Antena 1 se visa „tata pop”. „Eu, de la patru ani, n-am vrut să mă mai fac nimic. Dar prima dată am zis că vreau să mă fac «tata pop», ca bunicul. După aia, mergeam cu mama prin oraş, era epoca de împliniri măreţe ale lui Ceauşescu, şi vedeam macaralele. Atunci voiam să mă fac «macaragist». Peste încă vreun an, începusem să înţeleg ce făcea maică-mea – asistentă medicală la Reanimare la Spitalul Judeţean de la Ploieşti. Începusem să mai merg pe la ea, când se ducea tata să o ia de la serviciu, mai intram prin secţii şi-i vedeam pe toţi loviţii de soartă, călcaţii de tren, spânzuraţii… Atunci am vrut să mă fac doctor chirurg.” Apoi, puştiul cu nume de grec şi străbunici din Kefalonia s-a dus la mate-fizică la Liceul Caragiale din Ploieşti. N-a fost un copil-problemă, pentru că a înţeles că ai lui îşi doreau să scoată din el un om „cu facultate”. Facultatea şi cei 19 ani de viaţă l-au adus în Bucureşti. „Am dat la TCM. Aş fi ajuns inginer într-o fabrică tăiată acum în bucăţi şi vândută cine ştie pe unde, la fier vechi… deci, dacă mă luam după mintea alor mei… mă ratau definitiv. Săracii, ei având intenţii bune…” A fost căminist. „Patru ani! Da” ştii cum?! Îţi povestesc patru reportofoane de-astea. Aia da viaţă! Viaţa mea de cămin înseamnă, pe scurt, celebra cameră 303 din căminul P18 din Regie, vizavi de Dumars.” După ce a ajuns în Capitală, a văzut un anunţ în Evenimentul Zilei. Îl citea de mult pe Cristoiu şi şi-a zis să-şi încerce norocul ca reporter la ziar, la cotidianul de prânz Bulina albastră. „Eu oricum îl citeam pe Cristoiu din ’90, aveam toată colecţia Expres Magazin, Zig Zag… tot ce făcuse el, EVZ-ul, că apăruse în iulie ’92. Nu ştiam dacă am sau nu condei, dar ştiam că vreau să fac presă.” La concurs se prezentaseră 600 de oameni dornici să-şi vadă semnătura în ziarul devenit fenomen. Cineva din redacţie a ieşit cu o cutie imensă, „ladă din aia de televizor”, în care erau bileţele cu diferite destinaţii din Bucureşti. Lui Dan Capatos i-a picat „Camera de Gardă, Spitalul de Urgenţă! Ce vorbeşti?! Nici nu ştiam să ajung acolo. Am plecat, aveam o foaie de hârtie semnată de Cristoiu, cu o ştampilă, cu sigla EVZ şi numele meu scris de mână. Era o acreditare pentru ziua în care avea loc concursul. Eu aveam 19 ani şi eram venit în Bucureşti de trei luni. Bani de taxi – nimic, n-aveam nici de-o merdenea. M-am dus în staţia de autobuz. Zic: bă, întreb eu pe cineva! Nu era nimeni! Cine dracu’ stătea sâmbăta, la ora zece, în staţia de autobuz de la Casa Scânteii?! Şi era un autobuz care avea o plăcuţă pe parbriz, se retrăgea la garaj.” Şoferul respectiv, de mila puştiului care i-a spus că vrea să se facă ziarist la ziarul lui Cristoiu, a deturnat traseul autobuzului şi l-a transformat în taxi, conducându-l pe Dan până aproape de spital. „Cine o fi omul ăla… Să-i dea Dumnezeu sănătate!” La spital, buluc! „Puhoi de amărâţi, tăiaţi, spânzuraţi, sfârtecaţi şi treizeci de d”ăştia cu foi în mână, ca mine. Doctorii, exasperaţi, ziceau: «Mai sunteţi, bă, mulţi? Ce e, mă, cu voi, s-a spart conducta de ziarişti?».” Toate pancreatitele acute erau date! La fel şi accidentele cu morţi şi cu răniţi. Capatos a ales să titreze materialul său „Ion Cristoiu e un pervers” – era opinia medicului de gardă al spitalului, care spunea despre Cristoiu că aduce ştiri bombastice pentru ca lumea să cumpere ziarul şi să-i citească editorialul. Paradoxal, acesta a fost titlul care l-a angajat pe Capatos la Evenimentul Zilei. „N-am stat decât două săptămâni pe noapte la Bulina Albastră, pentru că m-am remarcat şi m-au luat la Bulina Roşie. Am ajuns la Dan Andronic în secţie, la Politic. Ca nebunul citeam politică! Mă trimiteau pe la conferinţe de presă… asta nu prea îmi plăcea. M-a remarcat Sorin Bălan, care era şef la Investigaţii. Mi-a zis: «Vino, mă, Căpăţel, la mine, la secţia de boschetari!». Şi acolo am rămas.” Avea salariu de 100 de dolari, entuziasmul tinereţii şi o gaşcă extraordinară în redacţie.
Despre ştirile inventate de la EVZ
Recunoaşte şi îşi asumă parte din ştirile bombastice de la EVZ. „Eu am avut şansa să fiu şef de mic. În scurt timp, am ajuns adjunct de şef de secţie, apoi şef de secţie şi redactor-şef adjunct. Ştirile le făceam noi, ca golanii. Cristoiu m-a învăţat că nu trebuie să merg cu gloata. El a fost eminamente un profesor de presă tabloidă, şi în tabloid, dacă mergi cu gloata, te nenoroceşti.” Cea mai gogonată ştire? „Le numeam fonfleuri. Caii homosexuali de la Ploieşti, găina fără bilet din autobuzul de la Buzău. Noi dădeam numai ştiri de la Ploieşti şi de la Buzău, că eu eram din Ploieşti şi colegul meu de atunci era din Buzău. Femei gonflabile, tocite, la mâna a doua, tot în Obor la Ploieşti… Dacă dădeai cu personaje, era mai greu, că puteau fi verificate.”
Păcătosul a demis un ministru
Nu-l provoc să vorbim despre piţipoance şi băieţi de băieţi, ci despre cum a reuşit să demită un ministru şi să fie acuzat că atentează la siguranţa naţională. „Cu Sălcudeanu era un scandal sexual, l-am predat şi copiilor la şcoală (n.r. – Intact Media Academy), ca exemplu de presă tabloidă în România. Nici nu ştiu dacă mai trăieşte, dar îi urez sănătate şi încă o dată îl respect pentru gest. Cine crezi că şi-ar mai da demisia acum?” Mituindu-l cu sticle de whisky şi mese în oraş chiar pe şoferul ministrului, acesta l-a ajutat să organizeze un flagrant şi să-l prindă pe demnitar cu şliţul desfăcut în timp ce îi făcea avansuri secretarei. A doua zi, Sălcudeanu îşi prezenta demisia.
Scandalul cu Iliescu
Apoi, Capatos dezlănţuia un alt scandal politic. Publicase în EVZ numărul de telefon de la cabinetul Preşedinţiei, notând că este numărul la care oamenii îi pot adresa urări preşedintelui, de ziua lui. „Şi pe la ora unu ziua zic… ia, mă, să vedem, s-o fi blocat linia aia? O fi bună? Or fi scos-o din uz? Şi am sunat şi noi, din redacţie.” Şi linia a rămas deschisă… „Şi eu auzeam cum secretara sau şefa de cabinet, exasperată de prea mulţi oameni care sunau, începuse să înjure: «Iliescu ăsta zici că-i tâmpit, stă şi le dă nas la toţi amărâţii care îi cer butelie! Ce cred şi proştii ăştia?! Că ăsta mai are niţel şi moare, şi ei cred că îi ajută cu ceva. Nişte idioţi!».”
Capatos a apăsat REC pe reportofon şi, astfel, s-a iscat un scandal fără precedent. „A fost scandalul de vis. Şi ne-a anchetat cum că atentam la siguranţa naţională! A venit Nazat. Marian Nazat… acum a trecut în avocatură. Eram anchetaţi eu, responsabilul de număr – Radu Tudor, şeful nostru, Dan Andronic, şi Cristoiu. Mamă, ce a ieşit!” Scandalul l-a adus în atenţia lui Adrian Sârbu, chiar în perioada în care se creiona PRO TV-ul. L-ai refuzat pe Sârbu. De ce? „De tâmpit! Chiar de tâmpit! Nici nu am aşteptat să văd ce voia omul. Dar acum, pentru tot ce am în Antenă, nu-mi pare rău. Sârbu m-a chemat la întâlnire, pe mine şi pe un coleg cu care făcusem eu înregistrările alea, şi mi-a zis: «Vreau să lucraţi la mine, la Canal 31». Eu, arogantu’ lu’ peşte, am zis: «Canal 31! Păi, ăsta se prinde doar în Iancului… Ştiţi ce tiraj are EVZ, că e… televizor?!… avem un milion de exemplare… unde să vin la dumneavoastră?!». Mi-a zis că el o să facă cel mai tare canal de televiziune din România. «’Aide, nene, că am auzit la d’astea… lasă-ne, are tata podu’ plin, mănânc eu dimineaţa cu maioneză!». Mai auzisem eu despre nişte proiecte din astea care s-au născut talent şi au murit speranţă.” Sârbu i-a spus atunci că, dacă îl refuză, nu o să mai lucreze niciodată împreună. „Stătea pe scaun şi picior peste picior pe masă… şi vorbea el despre cai verzi pe pereţi. Îmi ziceam… «Cine o fi, mă, şi bărbosu’ ăsta?!». «Lasă, nene, zic, fii atent aici cum facem… faceţi dumneavoastră ăla, postu’, şi dacă o fi tare, venim noi!». Mi-a zis că o să vină şi Esca. Păi, eu pe Esca o ţinusem vreo două ore să-mi ia interviu, venise de la Soti să-mi ia interviu după scandalul cu Iliescu. Zic… «Andreea Esca!? Păi, face şi ăsta canalul lui peşte».” Dacă nu îl refuza atunci pe Sârbu, probabil că ar fi fost printre primii care ar fi trăit mirajul PRO-ului. „Dar eu am trăit visul PRO TV în Antenă. Sunt dovada că acest post tv a putut să facă o vedetă dintr-un anonim.” De la acel moment, Capatos nu a mai vorbit niciodată cu Sârbu…
„Audienţa mă ţine pe post”
Profesional, îi merge bine. Personal însă, şi mai bine. Este căsătorit cu femeia vieţii lui şi, împreună, îl au pe Andrei. Povestea de dragoste dintre el şi Monica, soţia lui, s-a petrecut fulgerător. Ea avea nunta planificată, el era într-o altă relaţie, dar destinul i-a vrut împreună. „Ani de-a rândul ne-am mutat sărăcia dintr-o chirie în alta, lovindu-ne de probleme cu proprietarii, care-şi imaginau că sunt Dumnezeu pe Pământ doar pentru că au moştenit nişte cutii de chibrituri de pe vremea lui Ceauşescu.” Acum are casa lui şi un credit la bancă. „Ştiu că doar cifrele de audienţă mă ţin pe post. Ultima oară când m-am uitat în buletin nu mă chema Voiculescu.” Ştie că trebuie să facă audienţă şi îi şi iese. Emisiunea lui este, de foarte multe sezoane, un succes. Un succes care, poate, va cântări greu pe umerii lui Andrei: „Dacă Ştefan Bănică jr şi Florin Piersic jr au simţit numele taţilor lor ca pe o povară, în condiţiile în care aceştia fuseseră icoane pentru români, îţi dai seama ce o să audă Andrei despre tatăl lui!”.
În străinătate, emisiunea-tabloid pe care o realizează Capatos, acest neliniştit al presei care a venit de la postul de redactor-şef al Playboy la secţia de monden a Antenei, ar avea şanse să reziste ani de-a rândul. Pentru că România este mereu surprinzătoare, dacă „Păcătosul” se va menţine în top, probabil că puştiul său nu va avea nevoie de explicaţii peste ani şi îi va spune, mândru: „Tati, eşti mişto”!
Mai 2011 – interviu publicat în revista Q Magazine
