
Astãzi, 4 octombrie 2016, Melek ar fi împlinit 56 de ani…
A fost musulmanã, dar a avut curaj sã iubeascã un creştin. Melek Amet femeia cu nume de înger, şi-a scris povestea cu o disperatã poftã de viață, având parcã presentimentul cã va pleca prea curând. Melek s-a rugat la Allah sau la Dumnezeu, fiind convinsã cã este unul şi acelaşi, dorindu-şi sã existe o minune care sã o salveze… În fiecare an, luna mai e tristã fãrã ea – pe 22 mai 2008 Melek s-a stins, în brațele mamei sale.
Melek Amet s-a nãscut pe 4 octombrie 1960, în Bucureşti. A fost singura fiicã a pãrinților sãi, Gevercan şi Gemal Amet, care au iubit-o fãrã margini. În limba turcã, „Melek” înseamnã „înger”… Pãrinții sãi au plecat din Constanța, mutându-se la Bucureşti, fiind siliți de politica vremii – sperau ca astfel sã scape de persecuțiile securitãții. Gemal Amet, tatãl lui Melek fusese, pânã la instalarea regimului stalinist, unul dintre cei mai bogați oameni din oraş, având case atât în Constanța cât şi la Istanbul, iar pãmântul pe care-l deținea la malul mãrii se întindea pe 100 de hectare. Din cauza regimului politic, a fost închis la Canal. Dupã perioada de detenție, a luat totul de la capãt, atunci când a întâlnit-o pe frumoasa Gevercan, mama lui Melek, care avea sã-i devinã soție.
Lui Melek i-a plãcut scena încã din copilãrie, neştiind cã destinul îi pregãtea o carierã în lumina reflectoarelor. Atunci când a hotãrât cã va fi model, deşi dogmele musulmanilor sunt foarte stricte, pãrinții nu s-au opus. Prima dragoste a lui Melek Amet a fost cea de la terminarea liceului. Avea 19 ani când, fiind în vacanțã la mare, cu pãrinții, l-a întâlnit pe Mircea Trofin, fiul ministrului Virgil Trofin. Ceauşescu însuşi avea sã-i reclame lui Mircea Trofin cã, din 20 şi ceva de milioane de români, s-a gãsit sã se însoare tocmai cu o turcoaicã. Pãrinții lui Melek nu au fost impresionați de familia nomenclaturistã, iar la scurt timp au simțitit cã, deşi Melek, musulmanã fiind, a avut curaj sã iubeascã un creştin, cãsnicia lor se stingea. S-au despãrțit dupã doi ani. A urmat o iubire nãvalnicã pentru un musulman, apoi o cãsãtorie cu un bãrbat pe care-l ştia de o viațã, fiind colegi încã din scoalã, din clasa a patra. Melek Amet obişnuia sã spunã cã a avut douã cãsnicii minunate şi cã toate relațiile în care a împins-o inima au fost frumoase. Pentru ea, iubirea a înfrânt barierele religiilor.
Melek s-a fãcut remarcatã ca fiind unul dintre cele mai frumoase manechine ale României anilor ’80. A strãlucit în prezentãrile de modã ale Zinei Dumitrescu, iar mai apoi, în ultimii ani de viațã, a înființat agenția de manechine şi fotomodele Blu Models, se ocupa de show room-ul lui Ingrid Vlasov, era Preşedintele Comisiei de Femei a Uniunii Democratice Turce în România şi avea propria emisiune de televiziune.
Melek s-a stins pe 22 mai 2008, dupã o luptã cu cancerul. Cea mai mare dorințã a ei a fost ca Neni, aşa cum îi spunea mamei sale, sã poatã sã recupereze pãmântul lui Babai (tatãl sãu), de la Constanța, şi sã ridice acolo un spital care sã-i poarte numele. Deşi Babai – Gemal Amet a revendicat proprietãțile în anul 1990, obținând acte pentru 75 din cele 100 de ha, familia Amet nu a primit niciodatã pamântul înapoi. Dreptatea rãmâne visul la care Neni, mama lui Melek, sperã şi acum, dupã ce viața i-a luat tot ce-a avut mai scump pe lume, lãsându-i copilul sã-i moarã în brațe. Pentru foarte mulți, poate cã Melek Amet nu este decât o poveste emoționantã, care-i urmãreşte câteva minute dupã ce vor fi citit aceste rânduri. Timpul aduce uitarea… Şi-o mai amintesc puținii prieteni care-i mai rãmãseserã în ultimele clipe. Pentru mine, Melek Amet a fost o Întalnire Esențialã. Ne-au unit visele mele şi sprijinul ei, încercãrile mele şi sfaturile ei.
Redau, mai jos, câteva gânduri din jurnalul lui Melek din ultimele clipe, pagini pe care Neni le pãstreazã, rãsfoindu-le cu dor…
„Paturile spitalului, în numãr de cinci, din inox, cu mobilierul din fier vopsit în albastru deschis dau o atmosferã rigidã încãperii. Stau într-un aşternut de diftinã albastru spãlãcit şi în jurul meu… îngeri cu aripile rupte…
Am primit o veste tristã. Mi-au luat sânge, iar analizele mi-au ieşit prost. Vreau sã trãiesc ca sã pot ajunge peste 6 luni la medic dar… sã vedem. Pe de altã parte, mã gândesc cã boala a crescut de 20 de ori. Un an de chinuri şi de chimioterapie nu a avut niciun efect…
Formațiunile canceroase ies ca ciupercile dupã ploaie şi nimic nu pare sã le facã sã disparã. Oare mã voi face bine vreodatã?! Cinci ani de viațã s-au transformat în trei la mine, spun medicii. Exact când ar trebui sã termin facultatea. Mã duc în mormânt cu ea, asta e. Viața este scurtã, foarte scurtã.
Stau la spitalul Colțea, iar printr-un fir îmi e picuratã sãnãtatea. Sau moartea?! Granița e subțire şi se trece repede din una în alta. Trei icoane stau în fața mea şi mã ajutã sã mã gândesc cã Dumnezeu mã iubeşte şi cã mã va salva.
Aici, la spital, toatã lumea este slãbitã, fãra pãr, dar cu încrederea cã nu vor muri. Tuturor ne este mai dragã viața decât lãsãm sã se vadã. Oare ce am fãcut sã fim pedepsiți asa?! Unde am greşit, Doamne? Mãcar dacã am mai avea timp sã le cerem iertare tuturor oamenilor pe care i-am rãnit.
Deşi tot anul m-am luptat cu cancerul, am reuşit sã termin un an de facultate şi sã fac o emisiune estivalã, exact aşa cum am visat. Mai am câteva fire de pãr, iar în curând va cãdea tot. Aş vrea sã mã lumineze Allah şi sã îmi dea putere sã suport ceea ce va urma, ştiu cã nu mai am mult. Acum am venit în rezervã şi sunt tristã. Îmi doresc şi eu din tot sufletul un copil, aşa cum au toate mamele de aici”.
Mãcar astãzi, de ziua ei, cei care au cunoscut-o cum era ea, râzând cu poftã, sã-i aprindã în gând o Luminã!