„IDOLUL ȘI ION ANAPODA” * Eveline Păuna

„IDOLUL ȘI ION ANAPODA” este o comedie tristă despre lume. În cele 120 de minute ale piesei, spectatorului îi sunt trecute prin față argumente prin care, acum și dintotdeauna, pare că, la întâlnirea cu ceilalți, normalitatea se preschimbă în… anormalitate.

Ion – acest nume simplu, românesc, dar care poate fi tradus cu ușurință în mai toate limbile pământului, este simbolul celui considerat „anapoda”. Mai mult, de-a lungul piesei, el este numit cu „dânsule”, ca și cum celelalte personaje nu l-ar putea atinge direct cu replicile lor. Ion crede că o iubește pe Mioara. Mioara este îndrăgostită de Valter. Valter și Ion sunt cei mai buni prieteni. Mioara este nepoata răsfățată a lui Madam Stavăr.

În desfășurarea acțiunii, „idolul” pare a fi când un covor cu Napoleon, de pe vremea căsniciei lui Madam Stavăr, pe care nimeni nu are voie să-l calce (în picioare), când o cană de cafea în care femeile încearcă să ghicească viitorul și să-l interpreteze după bunul lor plac.

Deși aparent captivă în lumea ei plină de fixisme, Madam Stavăr mustește de viață. Mioara pare când un alter ego al ei, când o rivală. Madam Stavăr este spectatorul fiecărui personaj, încercând fără succes să le determine acțiunile. Dorindu-și fie o vilă dobândită în urma unei căsătorii avantajoase a nepoatei, fie prezența lui Ion pe care, oricum, îl socotește anapoda, această femeie pare că este punctul de racordare al celorlalți și pentru că este cea care pare a se pricepe în deslușirea mesajelor complexe.

Neînțeles, în lumea lui, Ion, un funcționar cu orar previzibil, o va descoperi pe Frosa, o altă „invizibilă” a lumii celorlalți. Tocmai faptul că ei se pot „vedea”, în această lume orbită de „anapoda” îi aduce împreună.

Spectacolul se joacă la Arcub. Primul argument care v-ar aduce în sală este, probabil, numele Oanei Pellea pe afiș. Spectacolul nu vă scoate din spațiu și din timp, ci, dimpotrivă, vă ancorează. Veți zâmbi. Vă veți întrista. Și, la urmă, veți mai dori să îl vedeți o dată.