…În păr și-n gânduri.
Am dat descrierea Fraților Grimm, pentru un regat de „ciocolata”. Fata „cu faţa albă ca zăpada, cu buzele roşii ca sângele şi cu părul negru ca abanosul!” a ieșit din poveste și e gata să-și scrie singură basmul.
După câțiva ani în care (re)venisem spre negru, convinsă fiind că negrul-abanos e culoarea potrivită pe care s-o port în păr pentru totdeauna, Martie m-a convins să vin cu picioarele pe pământ și să-i folosesc culorile, într-o simfonie atent calculată.
Domnilor, vă mulțumesc pentru ca îmi citiți blogul, însă acum vă invit să vă îndreptați atenția către alte postări. O să avem aici mărturisiri… ca pentru fete.
Dragelor,
Muncesc (cu mare drag) de la 15 ani. Aproape întotdeauna am avut mai multe joburi. Acum câtva timp mi-aș fi reproșat o oră în plus de somn, n-aș fi avut timp deloc pentru mine și cred că n-aș fi știut nici ce pasiuni am, în afară de profesie. M-a schimbat profund o călătorie (de multe ore) cu avionul. O călătorie în care… nu știam să stau. Desprinsă de la sol, fără telefoane conectate și avalanșă de e-mailuri, nu-mi găseam liniștea. Atunci am înțeles că lista lucrurilor pe care le aveam de făcut era impresionantă, dar incompletă. Lipseam chiar eu din ea. Și tocmai de aceea, balanța nu stătea în echilibru.
Treptat, am început să mă includ în listă. Pe ultimul loc. Cred că-i cel mai înțelept astfel – am resurse să progresez și nu risc autosuficiența. Așa că, de pe ultimul loc al listei mele, permiteți-mi să vă spun că este senzațional ca, din când în când, să îți faci bucurii.
Mergi la salon în timpul săptămânii! Tu oricum ți-ai făcut treaba, așa că o pauză din ritmul nebun al vieții tale te poate ajuta să susții o săptămână încărcată. Să închei ziua de miercuri la salon e… senzațional!
Sentimentul face parte din categoria aceea de „Când o să mă fac mare, o să fac ce vreau!”. Și m-a convins tocmai imaginea unei fetițe care m-a privit lung pe stradă, și-n ochii căreia am citit exact ce se citea și în privirea mea, atunci când, mică fiind, admiram femeile care se apropie de 30 de ani cu siguranța pașilor înfipți în asfalt de tocuri amețitoare.
Poate că știam prea bine povestea Albei ca Zăpada. Sau îmi era clar că poveștile încep cu „A fost odată…”
Acum vreau să știu cum se simte când… „au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”!
