La fiecare 30 de secunde o melodie de-a lui este descărcată de pe internet. Are peste 40 de ani de carieră, timp în care pe muzica sa s-au scris cele mai intense poveşti de dragoste, s-au schimbat generaţii… Un interviu despre accidentul care era să-i curme viaţa, despre dragoste, despre ce-şi doreşte dar nu pot cumpara toţii banii lui…
EVELINE PĂUNA: Se spune că, la fiecare 30 de secunde, o piesă de-a dumneavoastră este descărcată de pe internet sau poate fi auzită la radio. Cum este să fii sigur că eşti unul dintre cei mai importanţi artişti ai lumii?
JULIO IGLESIAS: Este un privilegiu să vezi cum oameni din ţări diferite, din culturi atât de variate, îţi ascultă piesele şi se bucură de ele. Este o dovadă în plus a faptului că muzica nu are frontiere şi depăşeşte orice barieră lingvistică. Le sunt foarte recunoscător vieţii şi oamenilor care mă iubesc, pentru aceşti peste 40 de ani de carieră, în care am avut ocazia să cunosc atâtea popoare.
E.P.: Aveaţi numai 20 de ani când aţi fost implicat într-un accident de maşină. După acest moment aţi rămas paralizat timp de un an şi jumătate. Asistentul de la spital, care v-a îngrijit în acea perioadă, v-a făcut un cadou de suflet – o chitară, pentru a vă putea recăpăta dexteritatea mâinilor. Ce aţi simţit când aţi realizat că nu vă puteţi mişca?
J.I.: A fost o perioadă extrem de dificilă; medicii credeau că nu voi mai merge vreodată, însă viaţa a fost generoasă cu mine şi mi-a dat încă o şansă. Pot spune, totodată, că a fost o experienţă care m-a făcut mai puternic. Fiindcă adesea îţi dai seama de cât de important este să fii sănătos abia atunci când nu mai eşti.
E.P.: Spuneţi-ne despre accident… dumneavoastră eraţi la volan?
J.I.: Da, în noaptea accidentului eu eram la volan. Mă întorceam acasă cu nişte prieteni. S-a întâmplat exact cu o zi înainte să împlinesc 20 de ani.
E.P.: Aveţi o viaţă interesantă. Din câte ştiu, când aveaţi 61 de ani s-a născut unul dintre fraţii dumneavoastră. Va amintiţi cum v-a spus tatăl (pe atunci în vârstă de 90 de ani) că soţia lui e însărcinată?
J.I.: M-am bucurat mult pentru tata, când ne-a spus că el şi Ronna vor fi părinţi, pentru că am observat imediat că era fericit, iar pentru mine acest lucru era cel mai important. El şi soţia lui se adorau, iar copiii au făcut ca relaţia lor să fie şi mai solidă.
E.P.: Ce înseamnă „femeia” pentru Julio Iglesias? Vă amintiţi de câte ori aţi fost îndrăgostit?
J.I.: Femeile sunt şi au fost întotdeauna o parte deosebit de importantă din viaţa mea. Le iubesc, le respect şi am învăţat mult de la ele. De câte ori m-am îndrăgostit? Eu sunt un etern îndrăgostit!
E.P.: Aţi simţit vreodată că vreo femeie s-a folosit de numele dumneavoastră?
J.I.: Femeile sunt parte a succesului meu, fiindcă m-au ajutat să mă maturizez ca om şi ca artist. Nu, niciodată nu am avut senzaţia că au profitat de numele meu.
E.P.: Aveţi opt copii legitimi. Dar câţi în lume?
J.I.: Sunt oameni care îmi spun că fiii şi fiicele lor s-au născut pe ritmurile muzicii mele, aşa că în mod sigur am mulţi copii în toată lumea!
E.P.: Ştiu că aveţi fotografia copiilor dumneavoastră pe ecranul telefonului mobil. Cum este Julio Iglesias, ca tată?
J.I.: Îmi iubesc la nebunie copiii şi îi mulţumesc vieţii pentru că mi-a dat ocazia să fiu tată de opt ori. Enrique, Julio Jr. şi Chábeli, copiii mei mari, sunt nişte campioni şi sunt nespus de mândru de ei, fiindcă şi-au creat un drum în viaţă cu propriile eforturi. Cât despre cei cinci copii mici, ei cresc şi sunt la vârsta năzbâtiilor şi a jocurilor, iar soţia mea şi cu mine ne bucurăm la maximum de fiecare clipă petrecută cu ei.
E.P.: Aţi început ca fiind portar la Real Madrid. Dar ne puteţi spune câte goluri aţi încasat de la viaţă?
J.I.: Viaţa este făcută din momente fericite şi complicate, dar eu sunt deosebit de recunoscator pentru tot ce am trăit, pentru că sunt sănătos, am forţa necesară pentru a merge mai departe şi pentru familia cu care am fost binecuvântat. De aceea, nu ar fi corect să vorbesc despre golurile pe care le-am încasat de la viaţă. În cazul meu, recompensele au fost mult mai mari decât perioadele nefaste.
E.P.: „Cerbul de Aur” a însemnat prima participare importantă la un festival internaţional. A fost acest festival românesc rampa de lansare a carierei dumneavoastră?
J.I.: „Cerbul de Aur” a fost al doilea festival internaţional la care am participat, după Festivalul de la Viña del Mar, din Chile. Când eşti la început de drum, fiecare experienţă este esenţială şi te ajută să te maturizezi, motiv pentru care festivalul a marcat un moment important în cariera mea, deşi nu m-am numărat printre câştigători. În plus, am petrecut câteva zile deosebit de plăcute la Braşov, de care îmi amintesc cu drag şi acum, chiar dacă a fost un frig teribil.
E.P.: Ştiu că aţi fost prieten cu Valeriu Lazarov. Cum v-a influenţat viaţa acest producător român?
J.I.: Valeriu nu a fost doar un producător de primă clasă, ci şi un om excepţional, care a avut o influenţă aparte asupra carierei mele, fiindcă de la el am învăţat nenumărate lucruri. Mă simt norocos pentru că a fost prietenul meu şi am trăit împreună atâtea momente frumoase. Dispariţia sa timpurie este o mare pierdere pentru televiziune şi pentru toţi cei care l-am iubit.
E.P.: Există ceva în lume ce banii dumneavoastră nu pot cumpăra?
J.I.: Da. Timpul. Banii nu pot cumpăra totul. Sănătatea, dragostea, întemeierea unei familii… timpul sunt bogăţiile pe care nu le poţi cumpăra nici cu toţi banii din lume.
E.P.: Care sunt sentimentele pe care le aveţi la această vârstă?
J.I.: Sunt nespus de bucuros pentru că pot străbate în continuare Lumea, cântând pentru oameni din atâtea ţări, pentru că mă simt în putere, am alături familia şi simt afecţiunea publicului, căruia îi datorez aceste patru decenii de carieră. Dacă versurile cântecului spun că „33 de ani nu înseamnă nimic”, atunci nici 66 nu înseamnă nimic. Ceea ce contează cu adevărat nu este vârsta fizică, ci cea spirituală.
E.P.: Ce e dragostea?
J.I.: Viaţa însăşi.
E.P.: Dintre toate iubirile, care este Marea Dragoste, cum ştim că am găsit-o?
J.I.: Marea Dragoste este ceva relativ. Când ne îndrăgostim, gândim întotdeauna că avem înaintea noastră Marea Dragoste a vieții noastre. Apoi, circumstanțele, trecerea timpului, ne demonstrează uneori că nu este întocmai așa cum am crezut. De aceea, cel mai important nu este să te încăpățânezi să știi dacă aceea este cu adevărat Marea Dragoste – cea scrisă cu majuscule – ci să trăieşti fiecare relaţie cu speranţă, dăruire şi pasiune totală.
E.P.: Prin muzica pe care aţi dăruit-o lumii întregi se pare ca ştiţi întocmai ce înseamna Femeia pentru un Bărbat…
J.I.: Pot să vă spun ce înseamnă soţia mea pentru mine. Este viaţa mea toată! După 22 de ani împreună şi 5 copii, pur şi simplu n-aş mai putea respira fără ea. Miranda este dragostea mea, partenera mea, prietena mea, confidenta mea, ajutorul meu constant şi necondiţionat.
E.P.: De ce v-au meritat femeile pe care le-aţi avut la braţ? V-au schimbat în vreun fel?
J.I.: Când eşti alături de femeia pe care o iubeşti, viaţa ta capătă un sens special. Să-ţi împarţi fiecare zi cu persoana pe care o iubeşti şi te iubeşte, te umple, te face fericit şi dă sens vieţii tale. Mă simt norocos pentru că am avut în fiaţa mea femei deosebite, de la care am învăţat foarte mult.
E.P.: Tocmai pentru că aţi fost înconjurat de femei speciale, deosebite, cum aţi ştiut pe care dintre ele să o alegeţi pentru totdeauna?
J.I.: Nu este nicio formulă magică pentru a o întâlni, sunt circumstanţe ale vieţii. Viaţa a fost foarte generoasă cu mine, mi-a dat şansa extraordinară de a întâlni o femeie minunată. De asemenea este important să lupţi pentru a o cuceri, când îţi dai seama că, în sfârşit, o ai în faţa ochilor. Miranda şi cu mine ne-am cunoscut dintr-o pură întâmplare, în 1991, în aeroportul din Jakarta. Ea era model şi călătorea mult în vremea aceea. La fel şi eu, pentru concertele mele. Circumstanţele vieţii au făcut astfel încât drumurile noastre să se întâlnească. Când am văzut-o, am ştiut că era EA şi îmi aduc aminte că i-am spus acest lucru prietenului care era cu mine atunci. Aşa a început povestea noastră.
E.P.: Pe cine aţi iubit cel mai mult în toată viaţa?
J.I.: Dacă vorbim despre iubirea pentru o femeie, răspunsul este, fără îndoială, Miranda. Dacă vorbim despre familie, tatălui meu i-am declarat o dragoste imensă. Ne unea o mare complicitate şi prietenie, o capacitate neobişnuită de a ne spune totul printr-un singur gest sau o privire. Chiar şi astăzi îl simt alături de mine în fiecare zi, având grijă de mine, chiar dacă un mai este printre noi.
E.P.: Care este gestul suprem pe care, din iubire, un bărbat îl poate face pentru femeia inimii lui?
J.I.: În viaţă am învăţat că, mai mult decât un gest sau un cadou, ceea ce contează cu adevărat este să iubeşti necondiţionat. Să cunoşti persoana care-ţi este alături, să o mulţumeşti, să o faci fericită. De multe ori, un zâmbet, dimineaţa, când te trezeşti, valorează mai mult decât o mie de gesturi.
E.P.: Într-un cuplu se iubeşte egal?
J.I.: Femeile au tendinţa de a iubi şi se a se dărui mai mult, pentru că ele, pentru a fi mame, experimentează iubirea absolită, au o percepţie mai profundă a ceea ce este sentimentul.
E.P.: Femeile din România vă iubesc. Ce le spuneţi?
J.I.: Le mulţumesc mult pentru atâţia ani de dragoste. De câte ori am fost în România am simţit afecţiunea lor, care m-a făcut fericit peste măsură. În anul 1969, România a fost prima ţară din străinătate în care am cântat.
