„Mulţumesc mult, te pup şi eu” mă trezesc spunându-i vocii din telefon, apoi închid. Dacă mă gândesc mai bine… mi-aş lua sărutul înapoi! Nu-l cunosc pe interlocutorul meu. Nu ne-am întâlnit vreodată! Am schimbat doar câteva vorbe preţ de vreo două-trei convorbiri telefonice. Am numărul lui salvat în agenda telefonică. Înainte, salvam toate numerele cunoştinţelor mele noi. Acum salvez doar numerele persoanelor cu care ştiu că voi mai vorbi măcar o dată. Din interes (profesional), sau de drag. Revenind la discuţia telefonică pe care abia ce am încheiat-o… suntem doi oameni care lucrează în media. Nu ne ştim chipul şi dacă ne-am afla mâine amândoi, pe aceeaşi stradă, am trece unul pe lângă altul. În niciun caz nu ne-am pupa!
La mine în agendă e salvat X-ulescu de la… (compania pentru care lucrează). Şi, de fapt, nici nu aş avea de ce să-i mulțumesc, pentru că deal-ul dintre noi e… serviciu contra serviciu.
Dar, dacă mă gândesc mai bine, aşa închei majoritatea convorbirilor telefonice – cu oameni din PR, cu cei din presă, cu unii dintre invitaţii la emisiuni. Ba chiar şi cu fata de la manichiură, cu cea de la chioșcul de ziare, cu vecina, cu fosta colegă… Aşa mă despart telefonic şi de ai mei, şi de cea mai buna prietenă… Şi nu e drept!
Mi-aş lua săruturile înapoi şi aş strânge umil fiecare „mulţumesc” risipit, fiecare dintre vorbele acestea spuse cui nu merită cu adevărat. Sunt convinsă că şi voi, cei care citiţi aceste randuri, v-aţi lua înapoi unele vorbe. Vă daţi seama că… din acest punct de vedere, ne-am sărutat cu atâţia necunoscuţi? I-am pupat şi le-am mulţumit atâtor necunoscuţi de care, dacă i-am avea în faţa noastră, nu ne-am apropia… I-am pupat pe cei care ne sunt superiori, şi pe cei inferiori, pe cei care ştim că nu simt nimic pentru noi, pe cei care n-au nevoie şi nici n-aşteaptă dovezi de afecţiune din partea noastră. Pe aceeaşi cale le-am mulţumit oamenilor care ştim că au de câştigat din discuţia respectivă, le-am mulţumit şi celor care nu meritau, şi celor prefăcuţi, şi celor care ne vor fi trădat câteva minute mai târziu, în următoarea conversaţie care se încheie cu „mulţumesc mult, te pup şi eu!”. Şi nu le-am mulţumit oricum, ci MULT. Am uitat să punem suflet în cuvintele pe care le risipim pentru că… nu ne costă nimic. Şi ricoşăm la fiecare „mulţumesc, te pup”, cu un alt „multumesc, te pup şi eu”.
Dacă ar fi să confisc mâine toate telefoanele lumii, aş vedea că tastele cele mai uzate sunt cele care compun cuvântul „pup” şi traducerile lui în toate limbile Pământului. Încheiem fiecare sms cu „pup”, de parcă am spune „pa”. De multe ori nici nu avem un context plin de afecţiune…. „sunt în şedinţă. Pup” sau „te sun eu. Pup”… „n-am primit e-mailul. pup” şi aşa mai departe….
Ne-am…. „pupat” cu oameni frumoşi şi urâţi, cu bogaţi şi săraci, cu cei cu respiraţie plăcută sau urât-mirositoare, cu oameni de toate vârstele.
V-aţi gândit vreodată de chipul cui aţi fi vrut cu adevărat să vă atingeţi buzele?
Îmi propun ca de astăzi înainte să-mi… măsor cuvintele. Să închei conversaţiile cu „la revedere” şi să nu mai mulţumesc, sărutându-i pe toți necunoscuţii… Voi fi mai econoamă… şi-am să le păstrez doar pentru cei cărora ştiu că le-ar face ziua mai luminoasă.
Articol publicat în Catchy – martie 2012
