Aseară, aglomerată într-o mulțime de întâlniri, am reușit să câștig lupta cu traficul și să ajung considerabil mai devreme la ultima dintre ele. Am găsit un supermarket în drum și am risipit câteva minute. Apoi, după ce am aruncat cumpărăturile în portbagaj, m-am suit în mașină. Dar nu pe locul șoferului, ci în spate. E un exercitiu interesant. Am fost extrem de rar „pasager” în mașina mea, (și doar pe mâini bune!) dar privind-o acum dintr-o altă perspectiva mi s-a părut mai mare. (Incredibil că am zgâriat-o atât de puțin la parcări!). Și mai frumoasă! În plus, locurile din spate „dorm” într-o ordine considerabil mai mare decât… situația din torpedou. Mai mult decât atât, stând așa comod, aproape întinsă în mașină, pe o stradă din centru, cu lumina stinsă, motorul oprit și un Facebook leneș pe telefon, am avut ocazia să mă uit la lume, fără să mă vadă. Am văzut îndrăgostiți ținându-se în brațe, oameni care se grăbeau spre casă. Unii se certau zgomotos, adresându-și cuvinte pe care nu le-ar folosi daca ar bănui măcar că sunt priviți. Pe alții foamea îi făcuse caraghioși în plescăitul vreunui croissant uitat în geantă de azi-dimineață. Ba chiar au trecut vreo două persoane care și-au lăsat câinii să folosească roțile mașinii mele drept… toaletă. (Credeți-mă, iubesc animalele, însă nu înțeleg de ce și-ar lăsa cineva câinele să… ude roata unei mașini… e… too much!!!).
Am scris toate acestea doar pentru a vă invita ca uneori să… schimbați perspectiva. E interesant să privești lucrurile din alt unghi… Iar oamenii sunt ei înșiși doar atunci când nu se simt priviți. Cred că am să ajung intenționat mai devreme la întâlniri, am sa parchez și-am să mă uit, cu drag, la lume.
P.S.: Poza e din drumuri lungi, străbătute cu viteză, la volan. 🙂 Scuze, dar aseară am fost atât de captivată uitându-ma la lume, încât am uitat s-o fotografiez!…
