Primul cadou pe care mi l-ai cumpărat a fost o păturică roz. Nu mă născusem încă. Atunci nu știai dacă o să fiu băiat sau fată, dar cred că ai simțit tu ceva…
Când m-am născut, mi-ai cumpărat un pian. Apoi ai stat mereu cu grijă să cresc, să mă înalț dincolo de colțul pianului, ca să nu mă lovesc în virajele primilor pași. Când am ajuns la clape, ai vrut să mă-nveți să cânt. Începeam la patru mâni, iar momentul artistic se termina la… două: tu cântai, iar eu dansam.
M-ai împrietenit cu toate instrumentele muzicale. Mi-ai pus în muzică cele mai frumoase povești. Iarna mă aduceai „în cârcă” de la concerte și spectacole, iar eu îți adormeam pe căciulă, știind că acolo sus, pe umerii tăi, sunt prințesă. De fapt, tu, tata, mi-ai dăruit muzica, deschizându-mi o lume! O lume în care și acum mă las dusă de mână, pentru că nu-ți mai încap în brațe.
Tu m-ai învățat să-mi leg șireturile, am făcut împreună bricege din cuie călcate de tren și bețe. Tu m-ai învățat să mă cațăr în pom și tot tu mi-ai cumpărat primii blugi și atâtea păpuși Barbie!
Cu tine am înotat de fiecare dată dincolo de geamandură! Și asta se aplică și-n viață!
Știi, când eram mică, eram convinsă că, dacă vreau, tu mi-ai putea culege stelele de pe cer. N-am știut că, de fapt, prin tot ce m-ai învățat dincolo de cuvinte, tu făceai deja asta! De câte ori privesc Luceafărul, îmi amintesc cum ne uitam la cer minute-n șir, cum tu îmi inventai povești, alintându-mă. Acum știu să găsesc Carul Mare, dar mai avem atâtea constelații, galaxii și stele de inventariat!
De la prima păturică roz, care a învelit puiul de om care eram, până la rochiile pe care continui să mi le dăruiești, potrivindu-le din ochi, n-a trecut totuși atât de mult timp… E însă timpul nostru, pe care îl măsurăm în plimbări lungi și-n înghețată.
Să știi că încă am emoții când dansez cu tine și mă prezint întotdeauna cu numele complet, ca lumea să-mi spună cât de mult îți semăn.
La fel cum caut printre cuvintele din jurul meu, același „te iubesc” pe care l-am văzut la tine și la mama. „Nu te amăgi cu vorbe”, mi-ai spus cândva – „când sunt sinceri, oamenii nu vorbesc mult!”.
Te iubesc, Tata, regele meu!
La mulți ani!
