FEMEI, FEMEI…

Lumea aceasta mare face din fiecare zi o sărbătoare. Pe rând, cele 365 de zile din an înseamnă și câte un motiv să ne amintim de lucruri simple, dar importante în viața noastră. Obișnuim să marcăm zilele în ale căror însemnătate ne identificăm. Celelalte… sunt doar nuanțate de propriile noastre povești.

Am aflat că astăzi este Ziua Internațională a Femeilor din Mediul Rural. N-am dat importanță. Nu era despre mine…

Apoi m-am oprit o clipă, am deschis laptopul și-am aflat că Ziua Internațională a Femeilor din Mediul Rural se celebrează la nivel mondial pentru a conștientiza faptul că „femeile de la sate au un rol principal în producerea hranei” (!!!). De aici pornește o întreagă discuție despre aspecte ale egalității de gen, despre discriminări și stereotipuri…. Studiile arată că 85% dintre românii din mediul rural cred că locul femeii este la bucătărie. Cu toate acestea, femeile caută cu îndârjire cursuri de calificare profesională. 90% dintre locuitorii mediului urban înjură în trafic, considerând că femeile la volan adâncesc problemele din traficul aglomerat al marilor oraşe.  Dar nu despre asta voiam să vă scriu. Ci despre faptul că ziua aceasta e și despre mine, e și despre voi.

Oamenii pun etichete. Și – sau mai ales – în ceea ce privește femeile. Învățăm cu toții că există „femei bune” și „femei rele”. „Femei frumoase” și „femei urâte”. „Femei deștepte” și „femei proaste”… Și, de ce nu, „doamne” și „țărănci”. Și, privind de la „înălțimea” tastaturii, pare că lumea aceasta se împarte între „noi” și „ele”.

Noi, cele care rezistam 12 ore la birou pe tocuri înalte, dar nu știm să ne legăm la opinci și n-am mers desculțe decât pe covoare fine sau plaje cu nisip auriu. Noi, cele care avem „unghii tehnice” dar nu am curățat niciodată porumb. Noi, cele care avem mașini de spălat cu programe inteligente dar nu am spălat niciodată la râu. Noi cele care conducem în viteză dar n-am mers niciodată cu căruța. Noi cele care mergem „la sală” dar n-am cărat niciodată mai mult de o pungă de cumpărături. Noi cele care ne bronzăm cu creme și la solar, dar n-am fost niciodată arse de soare muncind pământul. „Noi” suntem diferite de „ele”. (Nu și mai bune!) Dar noi SUNTEM datorită lor. Noi am avut măcar o străbunică dintre „ele”. Și pentru asta, „azi” este și despre „noi”.

Noi, cele care „privite” din afară suntem… neputincioase. Cum sunt „femeile de carieră”? Vin în fiecare zi la serviciu îmbrăcate frumos şi văitându-se că şi-au agăţat dresurile subţiri şi lucioase în timp ce unii dintre colegii lor s-au îmbulzit spre lift. Închid uneori ochii, din spatele genelor lor mari, rimelate, şi oftează atunci când bărbaţii nu-şi amintesc să le deschidă portiera, dar tresar de bucurie când mai există un bărbat atât de old-fashioned încât să le salute cu „sărut-mâna”. Poartă rochii fine şi sacouri scumpe şi au întotdeauna ceasuri de firmă-modele bărăbăteşti. Conduc maşini „pentru bărbaţi” deşi, de cele mai multe ori, pun capul singure pe pernă. Într-o şedinţă, marea victorie a unei femei frumoase e să-i facă pe bărbaţii din biroul respectiv să-i dorească ideile, nu s-o dorească. În timp ce femeile în posturi de conducere sunt conectate la probleme de pe telefoane scumpe şi i-paduri îngrămădite în genţi de firmă, există încă alte milioane de reprezentante ale sexului frumos (poate nu atât de frumoase), sufocate de griji şi probleme în autobuzele care le duc spre serviciu. Multe dintre ele n-au slujba pe care şi-au dorit-o, dar s-au resemnat în faţa rutinei. Nu au genţi scumpe, ci sacoşe de cumpărături, nu au tocuri înalte, ci pantofi comozi, n-au nici unghii impecabile şi ascuţite, ci polişate cu oja sărită pe alocuri. Sunt femeile care nu miros întotdeauna a parfumuri fine, ci şi a bucătărie. Sunt mamele care n-au bone, sunt angajatele care semnează condică în fiecare zi. Însă toate sunt femei! La fel cum sunt și cele care își îngrămădesc visele în satele României.

România, o ţară majoritar creştină, îşi învaţă copiii că femeia a fost făcută din coasta bărbatului. În timp… se contrazice şi le demonstrează că, mai degrabă, „îi stă în coastă”. În primii ani de viaţă, fetele par a fi în avantaj în replici schimonosite de gura-pungă a educatoarelor şi învăţătoarelor: „doamnă, băiatul dvs. e frumos şi cuminte ca o fetiţă” sau „fetiţele sunt întotdeauna mai conştiincioase” sau, mai rar, „fetiţa dumneavoastră este cam băieţoasă”. Nevoile societăţii moderne le învaţă pe femei să fie… „de trei ori femeie” – soţie, mamă şi femeie de carieră. Ambiţioase, cum le e firea, reprezentantele sexului frumos se îmbracă din cochetărie în costume cu look androgin şi poartă cravată peste cămaşa care stă să plesnească de atâta… feminism. Există femei cu succes în carieră, deşi, în România, până şi DEX-ul discriminează. Nu există „jurnalistă”, ci doar jurnalist. N-avem doctoriţe, ci doar „medici”. Francezii au „homme d’affaires” şi „femme d’affaires”. Românii tind s-o transforme pe femeie în… „om de afaceri”, ori de câte ori aceasta se prezintă cu englezismul funcţiei ei. Nu mai avem secretare dar suntem plini de „asisstent-manager”.

Dacă cunoașteți vreo femeie „sărbătorită” astăzi, de Ziua Internațională a Femeilor din Mediul Rural, mergeți s-o vizitați în week-end. Priviți-vă mâinile! Ale „noastre” sunt catifelate… N-au cicatricile lăsate de munca grea. Iar „ei”, „lor” spuneți-le că „noi” nu purtăm cicatrici pe chip… ci în orgoliu…

 

 

Top