După ce a ajuns la voi cartea ”Dincolo de ferestre – (tele)nuvelă din carantihnă” -, mulți mi-ați scris că ați zâmbit silabisind cuvântul ”carantihnă”. Vă mulțumesc pentru că atât de mulți ați ales cartea aceasta pentru biblioteca voastră încât s-a epuizat deja primul tiraj și vă promit că revenim cu al doilea tiraj, cât de curând. Până atunci însă, pentru că traversăm cu toții această perioadă fără precendent care ne limitează lumea și opțiunile de… evadare, m-am gândit să vă ofer câteva idei care să vă ajute să transformați carantina în carantihnă.
1. RENUNȚĂ LA AGENDĂ
Da, renunță la agenda în care, până la începutul pandemiei, aveai totul organizat pe zile și ore. În schimb, folosește un planner în care să îți notezi proiectele mari către care îți concentrezi atenția în perioada aceasta. Programarea „pe ore” te va descuraja de fiecare dată când o să constați că nu mai ești atât de ocupat/ă ca „înainte” sau că nu mai sunt evenimente fascinante la care să participi. Însă un planner în care îți notezi ideile pentru proiectele la care lucrezi sau pe care le vei lansa când lumea va reveni la normal te va ajuta să rămâi organizat/ă și îți va spori creativitatea. Am găsit un model interesant la Andreea Raicu.
2. FĂ ORDINE
În dressing și în viață. Sau invers! 🙂 Oricum, deschide odată larg ușile dressingului tău și decide asupra hainelor pe care nu le mai porți de ceva vreme și știi – pur și simplu știi – că nu o să le mai îmbraci pentru că nu se mai potrivesc cu vârsta și statutul tău, nu ți-au plăcut niciodată sau timpul și-a spus cuvântul asupra culorilor și materialelor. Apoi, fă la fel cu fiecare loc în care depozitezi ceva. Acum, când stai acasă mai mult decât oricând, e important să ai loc. Să-ți faci loc. În plus, eu cred că felul în care arată casa unui om spune multe despre cum este el cu adevărat. Hainele pe care o persoană le arătă lumii atunci când le poartă în public vorbesc despre cine vrea să pară acel „cineva”, însă casa arată „cine e” cu adevărat. De ce?! Pentru că acasă nu invităm pe toată lumea, acasă este un mediu intim, foarte personal. Ia, gândește-te! Casa în care locuiești arată cum meriți?
3. TRATEAZĂ, NU ACOPERI
Nu înțeleg de ce atât de multe „influencerițe” promovează soluții și trucuri de machiaj care acoperă imperfecțiunile, în loc să susțină ideea că mai bine tratezi decât să acoperi. Dacă ai probleme cu tenul, perioada aceasta în care porți mască – deci te machiezi, oricum, mai puțin de vreme ce ai jumătate de față acoperită – ar trebui să fie un răgaz în care să ai grijă de tine. Eu cred că ar trebui să investești mai mult în produse de îngrijire decât în farduri. Dar este foarte important să nu alegi ”după urcehe”. Consultă neapărat un dermatolog. Dacă nu ai unul bun, îți recomand eu unul excepțional, doar scrie-mi! Găsești contactul aici .
4. INSTALEAZĂ-ȚI NETFLIX
Crede-mă, Netflix este cea mai bună investiție în perioada aceasta! La început, vei găsi atât de multe filme și seriale care te vor entuziasma încât cu greu te vei putea hotărî ce să alegi. Apoi, după o vreme, vei petrece mai mult timp căutând decât vizionând. Dar și când vei descoperi „o comoară” de vizionat, nu te vei mai putea opri. Totuși, îți recomand să îți stabilești un program, altfel te vei trezi că rămâi electrizat zile în șir în fața televizorului. Oricum, Netflix e un izvor inepuizabil de producții cu mult mai bune decât ce oferă televiziunile chiar cu mult timp înainte de această pandemie. În plus, dacă până acum cheltuiai bani în cinematografe, gândește-te că acum poți avea acasă propriul cinematograf. Iar filmele le poți viziona pe orice device – televizor, laptop, tabletă, telefon… de oriunde.
5. CREȘTE O PLANTĂ
Când petreci mult timp în același spațiu, este important să poți urmări câte o schimbare, o evoluție. De aceea, poate că a venit momentul să crești o plantă. Da, știu, până acum a fost greu cu aceste angajamente pentru că nu ești genul care să stea prea mult acasă. Nu te entuziasma gândindu-te că ai putea să îți transformi terasa în grădină botanică de vreme ce până acum nu ai fost în stare să te ocupi de un singur ghiveci. Plantează o „verzitură” care îți place – nu trebuie să fie cea mai delicată floare – și urmărește-o cum crește, asigurându-te că alegi ghiveciul potrivit și că nu uiți să îi pui apă. Ia să vedem, poți? E important să nu confunzi ”o plantă” cu „un animal de companie”. Adică nu-ți lua un cățel în loc de un ghiveci – decât dacă ești convins că vrei – pentru că un animal de companie te va solicita infinit mai mult, iar tu abia te obișnuiești să pui apă la flori.
6. FOLOSEȘTE AGENDA TELEFONICĂ
Parcă telefonul tău nici nu are agendă telefonică, deși e smart, nu? Apelezi mereu aceleași câteva numere ale oamenilor cu care vorbești constant și care sunt deja la „favorite” sau formezi altele noi – ale celor pe care îi contactezi pentru că au legătură cu jobul. Ei bine, verifică agenda telefonică și, măcar din când în când, telefonează-le celor care știi că s-ar bucura să-ți audă vocea și să afle ce mai faci. Prieteni vechi pe care i-ai pus pe „hold” în zilele tale foarte ocupate sau oameni pe care îi apreciezi. În perioada aceasta și ei au timp să stați la povești.
7. DESCOPERĂ ȘI REDESCOPERĂ PASIUNI
„Într-o zi”, „când o să am eu timp”, „când o să fie o perioadă mai liberă” – îți sună cunoscut?! Ei bine, acea „într-o zi” a sosit, acum e atunci-ul despre care spuneai „când o să am eu timp” și fix aceasta este „o perioadă mai liberă”. Deci dă-ți voie, în sfârșit, să faci lucruri neimportante, să pierzi timp. Revino cu mintea la anii de școală când mâzgăleai pe tot felul de hârtii „planurile” pentru cum o să fie când nu o să mai ai teme. Ai vrut dintotdeauna să tricotezi? Acum e momentul să începi. Ți-ai înnăbușit talentul la desen? Ia acum un creion și o coală albă. Fă toate acele lucruri neesențiale, neimportante pe care ți le-ai interzis în viața de adult ocupat. Descoperă și redescoperă pasiuni!
8. NU MÂNCA DIN PLICTISEALĂ
Chiar dacă acum nu ai unde să mai porți toate ținutele care te complimentează și te rezumi mai mult la hainele confortabile, nu înseamnă că trebuie să umpli hanoracul acela larg! Rămâi fit. Sau, dacă nu ești, devino! Nu face excursii inutile către frigider, nu mânca din plictiseală. Scopul e să rămâi frumoasă, nu să ajungi grasă. Și aici „frumoasă” înseamnă „sănătoasă”. (Dacă vrei să mă cerți pentru cum am folosit cuvântul „frumoasă”, citește întâi părerea mea despre frumusețe, aici )
9. RĂSPLĂTEȘTE-TE CU O BAIE RELAXANTĂ
Mai ales dacă locuiești în București, sunt convinsă că în ultima vreme ai învățat să apreciezi altfel apa caldă! :)) Ei bine, la finalul fiecărei seri, dă-ți voie să te relaxezi cu o baie caldă și plină de spumă. Muzica ajută, desigur. Se spune că cele mai bune idei ne vin în duș. Vă dați seama că în cadă suntem capabili de capodopere!
10. STAI DEGEABA
În fiecare zi, „ora de aur” îți oferă un spectacol la fereastră. E ca și cum ai avea mereu invitație în primul rând la un spectacol internațional. Apusul e pictat pe cer în cele mai frumoase culori. Amintește-ți că e ok să stai degeaba, să privești pe fereastră sau, pur și simplu, să-ți fixezi privirea în gol și să lași gândurile să zboare. Golește-ți mintea, ca să-ți poți umple sufletul!