Mi-a fost dor de teatru! Și de Teatrul Național!
De fiecare dată, întâlnirea cu Naționalul bucureștean e ca o revedere cu prieteni dragi, într-un cadru de poveste. În timpul stagiunii, mă refugiez măcar o dată pe săptămână într-unul dintre fotoliile teatrului, pentru câteva ore. Magia spectacolelor e o bucurie fără seamăn în săptămânile aglomerate! Nicăieri altundeva, în afara sălilor de spectacole, nu poți trăi sentimentul de teleportare în spațiu și timp. Pur și simplu, dincolo de cortină, Timpul stă în loc și personajele își aștern viața în fața ta.
Așa că am primit bucuroasă invitația Teatrului Național la premiera spectacolului „Două pe față, două pe dos”.
De cum am revenit la Național, m-am gândit că această instituție e un reper al Bucureștiului. Unul dintre cele mai frumoase! Oricine ajunge în Capitală ar fi păcat să nu intre în acest nod cultural care nu doar că arată spectaculos după renovare, ci leagă tradiția de modernitate prin nume importante ale scenei. Mai mult, sunt fascinată de numărul de spectacole pe care le susține TNB „I.L. Caragiale” și încerc să țin pasul premierelor! Cred că în prezentul cultural artistic, TNB scrie o grozavă pagină de istorie!
Piesa „Două pe față, două pe dos” de Theresa Rebeck notează revelații, trădări, răsturnări de situații care amuză și captează atenția.
Programul de sală – cu un layout atractiv – anunță că acțiunea se petrece în timpul unor întâlniri la care cinci prietene tricotează. Doar că ele nu tricotează doar ochiuri de lână pe andrele, ci poveşti şi mărturisiri care le schimbă viaţa pentru totdeauna. Iar pentru doamnele din public, obişnuite cu abordări gen „Sex and the City”, tricotatul poate fi un simbol cât se poate de… sexy întrucât una dintre replicile de început ale piesei spune, despre andrele (desigur!): „le bagi, le scoţi”.
Fiecare dintre cele cinci prietene, poate fi descrisă de culoarea lucrului său: Liz, cea mai tânără dintre ele, este cea mai nepricepută la „tricotat”. Lucrează folosind culori şterse, însă lucrul ei se încurcă întotdeauna, firele se sucesc, iar ea se înţeapă în andrele. Întocmai cum i s-a încurcat şi viaţa atunci când a început o relaţie cu… soţul surorii sale. Liz (Irina Cojar) este nerăbdătoare, vulcanică şi frivolă, o jurnalistă care a visat ca vocea ei să conteze, însă a ajuns să facă interviuri despre… nimic, cu vedete de carton.
Lily (Costina Cheyrouze), sora ei, este singura femeie măritată dintre ele şi tricotează cu fir multicolor. Deşi este văzută de celelalte drept o norocoasă, doar datorită statutului de femeie căsătorită, Lily este nefericită în mariajul său.
Margie (Raluca Petra) este femeia care a încercat să-şi găsească jumătatea şi prin agenţii de dating, însă kilogramele în plus par să o țină la distanță de bărbatul pe care și-l dorește. Ea tricotează un fular gri, cu câteva rânduri de mov, semn al unui nou început.
Gina (Brândușa Mircea) este femeia workaholică, genul pe care prietenii uită să-l mai implice în planuri commune. Pare că, pur și simplu, bărbații nu o mai văd. Ea tricotează compulsiv, coșuri întregi de haine altădată colorate, acum negre.
Paula (Lamia Beligan) este psiholog. Problema ei cu bărbații începe să fie vârsta. Vârsta ei. Deși profesia îi oferă anumite răspunsuri, Paula evită să se gândească la situația ei. Tricotează în culori puternice.
Femeile acestea tricotează într-o lume cu tendințe de… unisex și subliniază clișee. Soțul lui Lily – deci, amantul surorii ei – (Tomi Cristin) este cel care aduce în scenă, și mai puternic, clișeele: le trimite, pe rând, pe cele cinci prietene să găsească soluția pentru combinația de detergent-balsam în mașina de spălat rufe, se uită la toate, dar tânjește la cea mai tânără…
Acțiunea face astfel încât Lily să-l întâlnească pe Miles (Marius Bodochi) și să nu poată trăi pe deplin pasiunea, întrucât este căsătorită. Atunci hotărăște să le trimită pe prietenele ei la câte o întâlnire cu acest simbol al Bărbatului. Mai puțin pe Gina, prietena ei workaholică, de care, probabil, uită.
La întâlnire, femeia cu probleme de greutate e întrebată direct cât cântărește, iar ea ajunge la disperarea de a-i spune lui Miles: „E important să ai lucruri frumoase în viața ta… bani… mașina ta în viața mea”. E femeia care speră să fie aleasă: „Noi, femeile, n-avem voie să alegem. Numai voi, bărbații, alegeți!”.
Femeia… prea deșteaptă, devine incomodă. Iar experiența dobândită cu vârsta face ca aceasta din urmă să-i tot stârnească întrebări bărbatului de lângă ea. Poartă little black dress și el o accesorizează cu perle…
Femeia tânără, amanta cuiva care a cerut-o în căsătorie deși e… căsătorit, e vulcanică, imprudentă, atrasă de diferența de vârstă.
Spectacolul este precum o vitrină prin care se perindă situații: orice soție poate deveni amantă (mai ales atunci când spune: „Bărbații conduc lumea! Nu strică să ai unul sau chiar doi pe lângă tine!”; amanta poate fi cerută în căsătorie, soția și amanta pot sta față în față ca niște surori (ce sunt… în piesă), sfatul celor multe către tânăra cu șanse e „alege-l pe ăla cu bani, oricum ne trăim viața singure!” – cu referire la lipsa de atenție – și, bineînțeles, e evidențiată situația în care soția nesigură încearcă să-i găsească amantei un bărbat mai bun decât soțul ei… iar ea, singura femeie măritată, l-ar vrea pe altul, cu un statut mai bun decât al soțului ei…
La toate întâlnirile (care sunt prezentate drept adevărate ritualuri), Bărbatul notează trăsăturile femeilor cu care ia masa. E un simbol al nevoii de cunoaștere. Și zâmbesc scriind că, poate după toate experiențele notate (veșnica „listă” a bărbaților”), acesta adâncește întrebări clișeu pentru diversele tipologii de femei. O nuanță care ne dă curaj e aceea că Bărbatul e… la fel. Femeia de lângă el face diferența…
Coordonatorul proiectului este Ion Caramitru, pe care m-am bucurat să-l văd în sală, la începutul spectacolului.
Mergeți la teatru și, între timp, indiferent dacă alegeți să tricotaţi sau să deșirați relații, eu v-aș invita să nu fiți obsedați de modelul… două pe față, două pe dos. „Tricotaţi” creativ, faceți nod acolo unde este cazul, săriți rândul… să nu cumva să ajungeți să vă încurcați firele într-un clișeu!
Foto: Florin Ghioca, TNB
