…Este titlul unui film. Însă, întotdeauna, realitatea ne oferă experiențe care depășesc scenariile scrie meșteșugit și lasă în inimi adânc întipărite imagini mai emoționante decât oricare minut surprins pe peliculă. „Domnului Profesor, cu dragoste” este, acum, titlul acestui articol-omagiu adus unui dascăl care, dincolo de a fi profesor, a fost mentor pentru generațiile pe care le-a călăuzit în lumea fascinantă a matematicii. „Domnului Profesor, cu dragoste” ar trebui să fie gândul pe care, peste timp, generațiile de astăzi să-l poată avea despre dascălii care le vor fi modelat anii de formare. Și, poate tocmai de aceea, numele Domnului Profesor Vulpescu-Jalea Florin ar trebui pronunțat mai des în contexte… matematice.
Internetul nu știe nimic despre el. Absolut nimic! Ca și cum acest profesor, care a format generații întregi de Oameni, nici nu ar fi existat. Și probabil că așa se întâmplă și în cazul altor nume care, tocmai prin discreția pe care au cultivat-o în timpul vieții, rămân, pentru cei care i-au cunoscut, Mari Întâlniri.
În matematică există o inegalitate care îi poartă numele: inegalitatea Vulpescu-Jalea Florin. Este autorul a 111 probleme și articole publicate în Gazeta Matematică. Sau, mai bine zis, în arhiva acesteia, de vreme ce Dom’ Profesor s-a stins din viață în 1991.
Vulpescu-Jalea Florin s-a născut în București. Când avea 12 ani, divorțul părinților și mutarea sa într-un internat din Predeal aveau să-și pună amprenta asupra sensibilității sale. Și-a găsit refugiul în matematică și, mai apoi, în pedagogie. În prima oră de curs le spunea întotdeauna elevilor: „Dacă învățați tot ce vă spun eu, o să intrați la facultate!”. Atunci, zeci de perechi de ochi îl ascultau cu emoție și admirație. Cu vocea sa groasă și timbrul impunător, Dom’ Profesor vorbea apăsat, dând parcă o însemnătate aparte fiecărui cuvânt.
Preda eficient. Muncea cu adevărat la catedră, în orele în care umplea tabla de noțiuni pe care liceenii aveau să le păstreze ca elemente de bază pentru activitatea lor de mai târziu. Fuma mult. Fuma și în clasă, în timp ce se sprijinea pe picioarele din spate ale scaunului. În orele în care asculta la tablă, dădea încet paginile catalogului, jucându-se, parcă, cu respirația elevilor. Apoi pronunța clar și apăsat numele celui care avea să… evolueze la tablă. Cuvântul este potrivit, pentru că Dom’ Profesor urmărea atent evoluția fiecărui elev, având acasă o agendă în care nota meticulous fiecare extemporal… Metoda sa de predare era unică – generații întregi de elevi au înțeles logica matematicii, pas cu pas: rostul tuturor teoremelor, importanța formulelor și axiomelor matematice.
La orele sale de curs, elevii învățau din respect. Respectul pe care îl ai pentru un om care pune pasiune în profesia sa și care evaluează corect. Nu dădea cu ușurință note mari, însă nu nedreptățea pe nimeni. Corijenții erau invitați să aducă, de fiecare dată, măcar câte o carte de matematică pentru biblioteca școlii. Biblioteca „Cabinetului de Matematică” avea peste zece mii de volume. Iar cei care treceau cu bine de corijență aveau să rămână cu noțiuni utile pentru o viață! Într-o zi, Dom’ Profesor a cheamat câțiva elevi să-l ajute să mute o biblioteca. Unul dintre ei, cuminte, cu ochelari, păr creț și mirare de copil, a descoperit printre lucruri un avion de fier. „Poți să-l păstrezi, ia-l tu”, i-a spus profesorul, neștiind ce avea să însemne, peste ani, acest gest.
În viața sa de dincolo de porțile Liceului Industrial Nr.3 – IRMA, Liceul de Aviație Băneasa (devenit acum Colegiul Tehnic de Aeronautică „Henri Coandă”) era altfel. S-a căsătorit, din dragoste, la 22 de ani, cu Lucia Jalea și, astfel, păstrându-și fiecare numele, au devenit amândoi „Vulpescu-Jalea”. Glumea adesea cu elevii în legătură cu numele său: „Eu sunt Vulpescu-Jalea, vă dați seama ce se întâmplă dacă nu învățați la matematică?!”. Soția sa îți amintește astăzi că Dom’ Profesor îi spunea „Îmi pare rău pentru tine, Lucia, tu mă ai numai pe mine. Eu te am pe tine și matematica!”. Așa avea să fie, până la sfârșit.
Matematica a fost și calea de dialog cu Dragoș, fiul său. Poate că Dragoș l-a avut cel mai puțin alături, judecând după faptul că profesorul și-a dedicat întreaga energie și pricepere elevilor săi și-avea să se stingă din viață tocmai când fiul său avea mai mare nevoie de un tată. Dragoș Vulpescu-Jalea este cel mai frumos mod prin care Dom’ Profesor continuă să existe… A urmat și el tot Liceul de Aviație, la ani buni după ce tatăl său nu a mai fost. Apoi Facultatea, iar acum este controlor de trafic la ROMATSA. „Chiar fac ce îmi place! Poate că tata ar fi fost fericit de realizările mele. Nu știu dacă mându, dar fericit!”. Dragoș a fost crescut mai mult de bunicii de la Brașov. Brașov, orașul în care părinții lui se-ndrăgostiseră, cu ani în urmă, la o petrecere de Revelion. „Îi mulțumesc destinului, lui Dumnezeu, că am cunoscut și că mi-a fost dat să trăiesc în preajma unui astfel de om, atât cât a fost. Poți să trăiești cu un om decenii întregi și să nu ai parte de clipele pe care le-am trăit noi. Ne-am iubit, el era frumos, avea părul lung, recita și scria poezii. Își dădea lucrarea de licență în astronomie și-mi vorbea captivant despre Teoria Relativității, despre cum timpul se dilată și se comprimă”, mărturisește emoționată Lucia Vulpescu-Jalea, soția domnului profesor.
Peste timp, i-au rămas scrisorile pe care Florin Vulpescu-Jalea le primea la banchet, de la elevi. Sunt rânduri întregi în care reprezentanții generației ’86-’90 și nu numai, i-au scris că au ales acel liceu datorită dumnealui. Puțini știau cum, împreună cu soția sa, Florin Vulpescu-Jalea, abia ajuns în București, căuta, întrebând în stânga și-n dreapta, liceele unde fusese repartizat profesor, la început de carieră – Aeronautic și Apicol. Licee pentru care avea să scrie istorie.
Deși la început metoda sa părea să-i facă să nu priceapă matematica, în câteva luni elevii săi ajungeau să fie pasionați de acest domeniu. Dom’ Profesor nu râdea niciodată în timpul orelor de predare, dar râdea cu poftă la cele de exerciții și făcea glume când elevii nu erau în impas. Știa să motiveze și să laude rostindu-ți cu putere numele atunci când aveai o idee bună: “… bine măăăi!”. La orele de pregătire, pentru care elevii se înscriau cu ani înainte, era altfel: relaxat, ca un prieten înțelept care ascunde în spatele teoremelor, noțiuni definitorii pentru viață, în general. Iar acasă la el, uneori, mirosea a friptură de dincolo de ușa bucătăriei, pe care nu avea să o deschidă vreodată pentru ceilalți – era partea sa de viață, neștiută, neînțeleasă. Era un om mândru și demn. Întocmai ca atunci, demult, la ski, când nu avea costum profesionist, ci numai niște pantaloni de stofă, peticiți. Dar fruntea sus. Fruntea sus, mereu!
„Nu-mi dau seama dacă semănăm. N-am fost furios nici pe viață, nici pe timp, că l-au luat așa devreme. Eram foarte mic când l-am pierdut, dar îmi aduc aminte că, la ultima noastră întâlnire, mi-a dat un sfat care mă urmărește și astăzi și pe care l-am înțeles pe deplin abia când am fost adult: „de proști să nu ai milă!”, își amintește, emoționat, Dragoș. Acest sfat îl dădea și elevilor, în ultima oră de curs din anii de liceu.
Vulpescu-Jalea Florin a murit la 38 de ani, în Săptămâna Mare. A fost înmormântat în Ziua de Paște, printre lacrimile a zeci de elevi. După momentul din 1991 elevii s-au retras. La fel și prietenii, și colegii. S-a așternut tăcerea peste crucea de piatră din Cimitirul Ghencea, pe care stă scris simplu, Florin Vulpescu-Jalea. La ani distanță, soția îi căuta, încă, amintirea: „Îi miroseam lucrurile, de dor. După niște ani, nici ele nu mai aveau niciun miros, nu mai miroseau a el. Am rămas ancorată în trecut”, spune Lucia Vulpescu-Jalea.
În tot acest timp, Dom’ Profesor a continuat să existe, cel puțin în amintirea câtorva oameni. Într-o zi, doi bărbați au stat față în față. Unul dintre ei – băiatul timid, cu ochelari, devenit astăzi un om trecut prin viață cu fruntea sus, indiferent de încercare, așa cum a văzut la Dom’ Profesor. Un bărbat puternic, care a înnăbușit în el adolescentul nesigur de altădată, transformându-l în omul de succes de astăzi. Și care a păstrat pe birou, cu prețuire, avionul primit de la Florin Vulpescu-Jalea, în ziua în care l-a chemat să aranjeze împreună biblioteca de la școală. Celălalt bărbat – un tânăr care merge cu pas hotărât prin viață și care ascunde în privirile-i albastre adâncul amintirilor despre tatăl său, un om pe care l-a cunoscut prin mărturisirile celorlalți. Atât de puține! Atât de rare! La 25 de ani de când și-a pierdut tatăl, Dragoș a primit în dar acel avion de metal, însoțit de cuvintele „poți să-l păstrezi, ia-l tu!”. Ca un semn peste Timp, de la tatăl său.
Dacă pe Dragoș îl cunoașteți deja, din rândurile de mai sus, celălalt este Cristian Păuna, fratele meu, care a continuat să ducă mai departe lecțiile de viață și de matematică primite de la Vulpescu-Jalea Florin și care, din când în când, continuă să-i aprindă în gând o Lumină „Domnului Profesor, cu dragoste!”.
