CĂRĂRILE ȘI CALEA DREAPTĂ

* Fabulă de Gheorghe Asachi Spre o cale grea şi lungă Călători doi s-au unit, Deşi ii aveau s-ajungă Scop cu totul diferit.   Numa avere să adune Unuia foarte-i plăcea, Pentru-aceasta el de bune Orice mijloace credea.   Celalalt, în curăţie, Câştig strâmb nu căuta, Fără de făţărnicie Dreptului se închina.   Ista, deci, cu sigur pas Tot pe drumul drept au tras, Dar şiretul călător, Printre nobili

MUSCA ȘI CARUL

*Fabulă de Gheorghe Asachi La amiază, pe căldură, Se urcau pe drum la munte Şase harnici cai de frunte Înhămaţi la o trăsură. Spre-a o face mai uşoară, Toţi drumeţii se coboară; Caii însă asudau, Opinteau şi iar mai stau, Când o muscă foarte iute Au venit să le ajute. Bâzâind pe ii îndeamnă Şi prin aer drum l înseamnă; Unde coama nu

VULPEA ȘI STRUGURII

* Fabulă de La Fontaine Pribeagă şi lihnită De foame, dă de-o vie Cu nişte struguri rumeni, frumoşi, De razachie.   Ciorchinii-s plini şi vulpea, De sine înţeles, Ar fi mâncat cu poftă Şi nici n-ar fi ales…   Dar la-ndemâna labei O-mpiedică s-ajungă Până la ei zăbreaua ulucilor, prea lungă, Şi ghimpii-n care gardul e prins şi împletit; Ciorchinele-i aproape de bot; s-a tot

LEBĂDA ȘI BUCĂTARUL

*Fabulă de La Fontaine Într-o ogradă plină de păsări, la conacul Din preajma unui mândru castel, trăiau Gânsacul Şi Lebăda, în vraja şi-n liniştea naturii; Ea, pentru frumuseţe; el, hărăzit fripturii. În şanţurile pline cu apă străvezie, Plonjau, pluteau alene, zburdau cu voioşie… Dar Bucătarul Curţii de băutură-ncins, Crezând că e Gânsacul, chiar Lebăda a prins Şi îi făcea,

STEJARUL ȘI TRESTIA

* Fabulă de La Fontaine      Stejarul, într-o vreme, îi spuse trestiei aşa: – Poţi să te plângi de soarta ta. O pasăre micuţă îţi este o povară Şi chiar uşorul vânt Ce faţa apei mişcă, din simplă întâmplare, Te-apleacă la pământ Şi te doboară – În timp ce fruntea mea de Caucaz semeţ Nu numai că opreşte chiar

VULPEA ȘI BARZA

*Fabulă de La Fointaine   Jupân vulpoi s-a fudulit odată, Poftind la masă pe cumătra barză. N-a fost o cină prea îmbelşugată, Că dumnealui făcea economie; O zeamă lungă, cu puţină varză, Iar ca s-o păcălească, i-a pus-o-n farfurie. Zadarnic biata barză îşi încerca norocul, Că n-ajungea să soarbă un singur strop, cu ciocul; Pe când vulpoiul, ciorba, a supt-o

DOUĂ POLOBOCE

*fabulă de Alecu Donici Un poloboc cu vin Mergea în car pe drum, încet şi foarte lin; Iar altul cu deşert, las’ că venea mai tare, Dar şi hodorogea, Făcând un vuiet mare, Încât cei trecători în laturi toţi fugea: Atunci când el folos nimica n-aducea. Asemene în lume, Acel ce tuturor se laudă şi spune În trebi puţin sporeşte. Iar

Top