VLAICU VODĂ – TEATRUL EXCELSIOR

Acum ceva timp, am pășit în biroul lui Adrian Găzdaru, Managerul Teatrului Excelsior, pentru o discuție despre proiectele pe care am bucuria să le realizez alături de instituția pe care o dezvoltă atât de frumos! Privirea mi s-a oprit pe macheta din mijlocul mesei de ședințe. „Vreau să fac un spectacol

CUM E SĂ AI 29 DE ANI

Am așteptat mai bine de o lună să împart cu voi impresii despre noua mea vârstă. Am așteptat pentru că am vrut să mi se confirme bănuiala din primele ceasuri în care am trecut în 17 iunie: vârsta aceasta nu există! Da, da! Nu există! Majoritatea mesajelor pe care le-am primit

IA PE CINEVA DE MÂNĂ ȘI DU-L ÎNAINTE!

Acum mulți ani, a fost o vreme când mi se părea că lumea se vede mai frumos de pe podiumurile de fashion. Într-o zi dintre cele pline de noutate, așa cum sunt mai toate când ai 15 ani, m-am trezit la un casting, printre zeci de alte domnișoare care -

GIORGIA SPISSU, CÂȘTIGĂTOARE LA ROMA DANCE CONTEST 2017: „MĂ AȘTEPT SĂ DEVIN O BALERINĂ CARE SĂ SCRIE ISTORIE”

Anul acesta, am acordat Premiul Presei Internaționale la Roma Dance Contest 2017. Giorgia Spissu s-a remarcat pentru expresivitate și forța mesajului pe care îl transmite dansul ei. Este o balerină care, la doar 15 ani, își alege partituri coregrafice care merg dincolo de tehnică, direct spre mintea și sufletul publicului!  

DANS…CUVÂNT…DANS

Anul acesta, la Roma, în cadrul concursului Roma Dance Contest, am premiat o balerină de doar 15 ani, pentru un moment coregrafic excepțional! M-a uimit maturitatea pe care Dalila Iavarazzo, tânăra balerină, o pune în mișcare, capacitatea ei de a trece dincolo de forma dansului și de a ajunge la

OAMENII FERICIȚI NU STAU PE FACEBOOK!

Oamenii fericiți nu stau pe Facebook! Pentru că fericirea are nevoie de offline! Oamenii fericiți pleacă des în călătorii. Pentru că ei sunt acasă oriunde! Oamenii fericiți cântă liberi în mașini, la semafoare, fără să se îngrijoreze de ce-ar spune ceilalți. Pentru că ei au înțeles că, pentru fiecare drum, zâmbetul celor

„TANG YIN” – THE NATIONAL CENTER FOR THE PERFORMING ARTS, BEIJING

Iubesc să călătoresc! Iar în călătorii, cel mai mult îmi place să descopăr viața culturală a locurilor pe care le vizitez. Aleg, cel mai adesea, spectacolele de operă și balet sau concertele. Mi-am propus să văd un spectacol la Beijing, un oraș atât de diferit de cele de „acasă”, din Europa.

GULLIVER

„Gulliver” - un spectacol uriaș, dar uriaș și la propriu și la figurat! Aveam doar câțiva ani când tata m-a luat de mână și m-a dus la Teatru, la un spectacol pentru copii. Se juca  „Gulliver”. Îmi amintesc că am fost fascinată de spectacol, mai ales de muzică. La finalul piesei,

Top