„A FOST ODATĂ ÎN ROMÂNIA”

„A fost odată în România” este unul dintre cele mai bune spectacole pe care le-am văzut în ultima vreme. Și este un spectacol pe care vă recomand să îl vedeți! Cei care cunosc istoria țării noastre se vor bucura de subînțelesuri, cei tineri vor descoperi o lecție de istorie unică și emoționantă!

  

 
Dragos Huluba este regizorul piesei. Din distribuție fac parte, alături de regizorul-actor, Ileana Olteanu, Eduard Adam, Violeta Huluba. 
 
O sută de ani de România în 75 de minute de spectacol. Fiecare trăit la maximum! Atât de intens încât mi-e greu să așez în cuvinte experiența acestui titlu!
 
Coregrafie. Pantomimă. Gesturi care se susțin. Muzică inspirat aleasă… Cu adevărat o experiență teatrală și nu doar timp petrecut ca spectator. 
Un „casting” transformă, pe dată, în fața noastră, niște oameni „obișnuiți” în personaje din alte vremuri. De la Marea Unire de la Alba Iulia, la Regele Ferdinand, Regina Maria… de la teama de Securitate de romantismul unei întâlniri cu perspective zero. De la boom-ul mediatic al anilor 90 la integrarea în UE.
 
Veți spune că s-au făcut multe spectacole despre România. Și s-au făcut și filme. Majoritatea au privit istoria prin aceeași lentilă. Lentila lui Dragoș Huluba este clară și senină, luctruită cu un strop de lacrimă și miroase a portocală. Versiunea lui Dragoș Huluba este elegantă, înainte de toate, este o lecție a cumpătării socio-politice și un apogeu al exprimării artistice.  
Top