DARUL PITICILOR

*Basm de Frații Grimm

A fost odată un croitor și un giuvaergiu și au pornit ei împreună la drum, că aveau amândoi cam aceeași țintă.

Și mergând ei așa, într-o seară, după ce soarele apuse în dosul munților, numai ce le veniră în auz sunetele unui cântec îndepărtat, care se deslușea din ce în ce mai mult. Și cum cântecul suna ciudat dar și deosebit de plăcut, își uitară de orișice oboseală și-o luară repede înspre partea de unde venea cântecul.

Luna răsărise de-acum pe cer și lumina drumul ca ziua, așa că cei doi călători putură să meargă fără de nici o opreliște. Și-n curând, ajunseră la o colină. Și pe colina aceasta zăriră o mulțime de omuleți care se țineau de mână și dănțuiau plini de voioșie, învârtindu-se în cerc. Și-n timp ce jucau de mama focului, cântau cu toții o melodie tare duioasă. Păsămite, ăsta era cântecul pe care-l deslușiseră cei doi călători. În mijlocul piticilor se afla un bătrân, care era mai mare de stat decât ceilalți și omulețul ăsta purta un veșmânt împestrițat cu toate culorile și-avea o barbă cenușie, care-i atârna până la glezne.

Croitorul și giuvaergiul se opriră să privească la dănțuiala piticilor și se minunară de frumusestea jocului și de dulceața cântecului.

La un moment dat, bătrânul le făcu semn să intre și ei în joc și omuleții desfăcură cercul cu dragă inimă, îmbiindu-i la rându-le să se prindă în horă.

Cum era îndrăzneț din fire, giuvaergiul se și apropie dar vezi că croitorul se sfii la început și rămase pe loc. Dar când văzu cum se veselesc cu toții, își luă inima în dinți și se prinse și el în joc. Cât ai clipi, cercul se închise din nou și prichindeii se prinseră să cânte și să topăie ca niște apucați, făcând sărituri de doi coți. În acest timp, bătrânul scoase un paloș care-i atârna la cingătoare și începu să-l ascută.

Și când fu de ajuns de ascuțit, aruncă o privire înspre cei doi străini că li se făcu la amândoi inima cât un purice. Dar până să se gândească bine la ce aveau de făcut, bătrânul îl apucă pe giuvaergiu de chică și, cu cea mai mare iuțeala, îi tăie părul de pe cap și mândrețea de barbă stufoasă. Și la fel păți și croitorul.

După ce-i sluți astfel, bătrânelul îi bătu pe umăr, de parcă ar fi vrut să le spună că e bucuros că nu s-au împotrivit și, dacă văzură asta, celor doi le mai veni inima la loc.

Moșneagul le arătă cu degetul o grămadă de cărbuni și le dădu de înțeles să-și umple cu ei buzunarele. Și cu toate că nu pricepeau la ce le-ar putea folosi niște cărbuni, amândoi îl ascultară. Apoi plecară mai departe, să-și găsească un culcuș peste noapte, că picau de somn.

Merseră ei ce merseră, dar nu prea mult și când ajunseră în vale, clopotele de la biserică băteau de miezul nopții. Și pe dată cântecul amuți. Tot alaiul piticilor se făcu nevăzut și colina rămase pustie în lumina lunii. Cei doi călători găsiră adăpost la un gospodar care se îndură de ei să-i lase în grajd. Și făcându-și culcușul pe-un maldăr de paie, amândoi se culcară, învelindu-se cu țoale, că se lăsase frigul. Vezi însă că din pricina oboselii, uitaseră să-și scoată cărbunii din buzunar și o greutate care-i înghioldea și-i apăsa îi făcu să se trezească mai devreme ca de obicei. Băgară ei mâna în buzunar, să vadă ce-i supără, și când o scoaseră, nu le veni să-și creadă ochilor că în loc de cărbuni era plină de aur! Și ce crezi, părul de pe cap și barba le crescuseră la loc, din belșug.

Acu’ erau oameni avuți, dar vezi că giuvaergiul, care din fire era mai hrăpăreț, își umpluse mai vârtos buzunarele decât croitorul și avea de două ori mai mult aur decât acesta. Dar parcă era mulțumit! Un hrăpăreț, când are mult jinduiește după și mai mult… Cum era lacom de avere, giuvaergiul îi propuse croitorului să mai zăbovească pe acele locuri și, când s-o întuneca, să meargă iarăși la colina unde-i găsise pe pitici și să ia cu ei o comoară și mai mare. Vezi însă că croitorul nici nu vru să audă de așa ceva.

– Eu sunt mulțumit cu ce am. Peste puțin o să ajung meșter și-o să mă însor cu aleasa inimii. Și pot spune că o să fiu un om fericit… La ce m-aș lăcomi?

Dar ca să-i facă pe plac, mai rămase încă o zi în satul unde mânaseră peste noapte. Către seară, giuvaergiul își atârnă pe umăr câteva traiste ca să poată îndesa în ele cât mai mulți cărbuni și-o porni la drum către colina piticilor. Și ca și în noaptea trecută, îi află pe toți acolo, jucând de mama focului și cântând. Moșneagul îl mai tunse o dată chilug și după asta îl îndemnă să ia din grămada de cărbuni. Giuvaergiul doar atâta aștepta și începu să-și umple traistele cât încăpea în ele. Apoi se întoarse fericit în satul unde aștepta croitorul și, culcându-se, se acoperi cu haina. Și mai înainte de a adormi, își spuse: “Chiar dacă m-o înghioldi aurul de mi-o scoate sufletul, o să strâng din dinți și-o să rabd!” Și dormi el legănat de dulcea presimțire că a doua zi va fi un om putred de bogat.

În zori, de cum deschise ochii, se sculă să-și cerceteze buzunarele, dar nu mică-i fu mirarea când scoase de acolo doar cărbuni. Și oricât de mult căuta, nu găsi decât tot cărbuni. “Nu-i mare pagubă, se mângâie el, că tot mi-a mai rămas aurul pe l-am dobândit în noaptea trecută!” Și se duse să-l ia de unde îl ascunsese, ca să-și mai bucure ochii cu strălucirea lui. Și ce crezi, odată rămase încremenit de spaimă, că-n locul aurului erau acum doar cărbuni! De amar, se bătu peste frunte cu palma plină de negreală și pe loc simți că tot capul îi este neted ca în palmă, și la fel și bărbia.

Vezi însă că nenorocirea lui nu luase încă sfârșit… Abia acum băgă de seama că pe lângă cocoașa din spate, îi mai crescuse o cocoașă la fel de mare și-n față. Abia atunci pricepu că fusese pedepsit pentru lăcomia lui și, de mâhnit ce era, începu să se jelească amarnic. La țipetele lui, croitorul cel cumsecade se trezi din somn și găsi o mulțime de vorbe bune ca să-i ogoiască durerea:

– Ai fost tovarășul meu de drum și-o să rămâi la mine cât oi trăi. Și-o să împărțim averea frățeste.

Croitorașul se ținu de cuvânt, dar bietul giuvaergiu trebui să poarte toata viața cele două cocoașe. Și cum rămăsese chelbos, trebui să-și acopere capul cu o căciulă, ca să nu i se vadă beteșugul ăsta.

Top