PUNGUȚA CU DOI BANI

*Poveste de Ion Creangă

Era odată o babă şi un moşneag. Baba avea o găină, şi moşneagul un cucoş; găina babei se oua de cate două ori pe fiecare zi şi baba manca o mulţime de ouă; iar moşneagului nu-i da nici unul. Moşneagul intr-o zi perdu răbdarea şi zise:

— Măi babă, mănanci ca in targul lui Cremene. Ia dă-mi şi mie nişte ouă, ca să-mi prind pofta măcar.
— Da’ cum nu! zise baba, care era foarte zgarcită. Dacă ai poftă de ouă, bate şi tu cucoşul tău, să facă ouă, şi-i manca; că eu aşa am bătut găina, şi iacătă-o cum se ouă.

Moşneagul, pofticios şi hapsin, se ia după gura babei şi, de ciudă, prinde iute şi degrabă cucoşul şi-i dă o bataie bună, zicand:

— Na! ori te ouă, ori du-te de la casa mea; ca să nu mai strici mancarea degeaba.

Cucoşul, cum scăpă din manile moşneagului, fugi de-acasă şi umbla pe drumuri, bezmetec. Şi cum mergea el pe-un drum, numai iată găseşte o punguţă cu doi bani. Şi cum o găseşte, o şi ia in clonţ şi se intoarnă cu dansa inapoi către casa moşneagului. Pe drum se intalneşte c-o trăsură c-un boier şi cu nişte cucoane. Boierul se uită cu băgare de seamă la cucoş, vede in clonţu-i o punguţă şi zice vezeteului:

— Măi! ia dă-te jos şi vezi ce are cucoşul cela in plisc.

Vezeteul se dă iute jos din capra trăsurei, şi c-un feliu de meşteşug, prinde cucoşul şi luandu-i punguţa din clonţ o dă boieriului. Boieriul o ia, fără păsare o pune in buzunar şi porneşte cu trăsura inainte. Cucoşul, supărat de asta, nu se lasă, ci se ia după trăsură, spuind neincetat:

Cucurigu ! boieri mari,
Daţi punguţa cu doi bani !

Boierul, inciudat, cand ajunge in dreptul unei fantani, zice vezeteului:

— Mă! ia cucoşul ist obraznic şi-l dă in fantana ceea.

Vezeteul se dă iarăşi jos din capră, prinde cucoşul şi-l azvarle in fantană! Cucoşul, văzand această mare primejdie, ce să facă? incepe-a inghiţi la apă; şi-nghite, şi-nghite, pană ce-nghite toată apa din fantană. Apoi zboară de-acolo afară şi iarăşi se ia in urma trăsurei, zicand:

Cucurigu ! boieri mari,
Daţi punguţa cu doi bani !

Boierul, văzand aceasta, s-a mirat cumplit şi a zis:

— Mă! da’ al dracului cucoş i-aista! Ei, las’ că ţi-oiu da eu ţie de cheltuială, măi crestatule şi pintenatule!

Şi cum ajunge acasă, zice unei babe de la bucătărie să ia cucoşul, să-l azvarle intr-un cuptor plin cu jăratic şi să pună o lespede la gura cuptorului. Baba, canoasă la inimă, de cuvant; face cum i-a zis stăpanu-său. Cucoşul, cum vede şi astă mare nedreptate, incepe a vărsa la apă; şi toarnă el toată apa cea din fantană pe jaratic, pană ce stinge focul de tot, şi se răcoreşte cuptoriul; ba incă face ş-o apăraie prin casă, de s-au indrăcit de ciudă harca de la bucătărie. Apoi dă o bleandă lespezei de la gura cuptiorului, iesă teafăr şi de-acolo, fuga la fereastra boierului şi incepe a tranti cu ciocul in geamuri şi a zice:

Cucurigu ! boieri mari,
Daţi punguţa cu doi bani !

— Măi, că mi-am găsit beleaua cu dihania asta de cucoş, zise boieriul cuprins de mierare. Vezeteu! Ia-l de pe capul meu şi-l zvarle in cireada boilor ş-a vacilor; poate vreun buhaiu infuriat i-a veni de hac; l-a lua in coarne, şi-om scăpa de supărare.

Vezeteul iarăşi ia cucoşul şi-l zvarle in cireadă! Atunci, bucuria cucoşului! Să-l fi văzut cum inghiţea la buhai, la boi, la vaci şi la viţei; păn-a inghiţit el toată cireada, ş-a făcut un pantece mare, mare cat un munte! Apoi iar vine la fereastră, intinde aripele in dreptul soarelui, de intunecă de tot casa boierului, şi iarăşi incepe!

Cucurigu ! boieri mari,
Daţi punguţa cu doi bani !

Boierul, cand mai vede şi astă dandanaie, crăpa de ciudă şi nu ştia ce să mai facă, doar va scăpa de cucoş.
Mai stă boierul cat stă pe ganduri, pănă-i vine iarăşi in cap una.

— Am să-l dau in haznaua cu banii; poate va inghiţi la galbeni, i-a sta vreunul in gat, s-a ineca şi-oiu scăpa de dansul.

Şi, cum zice, umflă cucoşul de-o aripă şi-l zvarle in zahnaua cu banii; căci boieriul acela, de mult bănărit ce avea, nu-i mai ştia numărul. Atunci cucoşul inghite cu lăcomie toţi banii şi lasă toate lăzile pustii. Apoi iesă şi de-acolo, el ştie cum şi pe unde, se duce la fereastra boierului şi iar incepe:

Cucurigu ! boieri mari,
Daţi punguţa cu doi bani !

Acum, după toate cele intamplate, boierul, văzand că n-are ce-i mai face, i-azvarle punguţa. Cucoşul o ia de jos cu bucurie, se duce la treaba lui şi lasă pe boier in pace. Atunci toate paserile din ograda boierească, văzand voinicia cucoşului, s-au luat după dansul, de ţi se părea că-i o nuntă, şi nu altăceva; iară boierul se uita galiş cum se duceau paserile şi zise oftand:

— Ducă-se şi cobe şi tot, numai bine că am scăpat de belea, că nici lucru curat n-a fost aici!

Cucoşul insă mergea ţanţoş, iar paserile după dansul, şi merge el cat merge, pană ce ajunge acasă la moşneag, şi de pe la poartă incepe a canta: “Cucurigu !!! cucurigu !!!”
Moşneagul, cum aude glasul cucoşului, iesă afară cu bucurie; şi, cand işi aruncă ochii spre poartă, ce să vadă? Cucoşul său era ceva de spăriet! elefantul ţi se părea purice pe langă acest cucoş; ş-apoi in urma lui veneau carduri nenumărate de paseri, care de care mai frumoase, mai cucuiete şi mai boghete. Moşneagul, văzand pe cucoşul său aşa de mare şi de greoiu, şi incunjurat de-atata amar de galiţe, i-a deschis poarta. Atunci cucoşul i-a zis:

— Stăpane, aşterne un ţol aici in mijlocul ogrăzii.

Moşneagul, iute ca un prasnel, aşterne ţolul. Cucoşul atunci se aşază pe ţol, scutură puternic din aripi şi indată se umple ograda şi livada moşneagului, pe langă paseri, şi de cirezi de vite; iară pe ţol toarnă o movilă de galbeni, care strălucea la soare de-ţi lua ochii! Moşneagul, văzand aceste mari bogăţii, nu ştia ce să facă de bucurie, sărutand mereu cucoşul şi dezmerdandu-l.
Atunci, iaca şi baba vine nu ştiu de unde; şi, cand a văzut unele ca aceste, numa-i sclipeau răutăcioasei ochii in cap şi plesnea de ciudă.

— Moşnege, zise ea ruşinată, dă-mi şi mie nişte galbeni!
— Ba pune-ţi pofta-n cuiu, măi babă! Cand ţi-am cerut ouă, ştii ce mi-ai răspuns? Bate acum şi tu găina, să-ţi aducă galbeni; c-aşa am bătut eu cucoşul, ştii tu din a cui pricină… şi iaca ce mi-a adus!

Atunci baba se duce in poiată, găbuieşte găina, o apucă de coadă şi o ia la bătaie, de-ţi venea să-i plangi de milă! Biata găină, cum scapă din manile babei, fuge pe drumuri. Şi cum mergea pe drum, găseşte şi ea o mărgică ş-o inghite. Apoi răpede se intoarce acasă la babă şi incepe de pe la poartă: “Cot, cot, cotcodac !” Baba iesă cu bucurie inaintea găinei. Găina sare peste poartă, trece iute pe langă babă şi se pune pe cuibariu; şi, după vrun ceas de şedere, sare de pe cuibariu, cotcodocind. Baba atunci se duce cu fuga, să vadă ce i-a făcut găina!… Şi, cand se uită in cuibariu, ce să vadă? Găina se ouase o mărgică. Baba, cand vede că ş-a bătut găina joc de dansa, o prinde ş-o bate, ş-o bate, păn-o omoară in bătaie! Şi aşa, baba cea zgarcită şi nebună a rămas de tot săracă, lipită pămantului. De-acu a mai manca şi răbdări prăjite in loc de ouă; că bine şi-a făcut ras de găină şi-a ucis-o fără să-i fie vinovată cu nemica, sărmana!

Moşneagul insă era foarte bogat; el şi-a făcut case mari şi grădini frumoase şi trăia foarte bine; pe babă, de milă, a pus-o găinăriţă, iară pe cucoş il purta in toate părţile după dansul, cu salbă de aur la gat şi incălţat cu ciuboţele galbene şi cu pinteni la călcaie, de ţi se părea că-i un irod de cei frumoşi, iară nu cucoş de făcut cu borş.

Top