CIOBĂNAȘUL CEL ISTEȚ

*Poveste de Frații Grimm

A fost odată un ciobănaș și ciobănașului acestuia i se dusese vestea peste nouă țări și peste nouă mări pentru răspunsurile înțelepte pe care le dădea la orice întrebare pe care i-o puneau oamenii. Și nu știu cum se făcu că auzi și împăratul despre înțelepciunea ciobănașului. Dar vezi că el nu vru să se încreadă în spusele oamenilor și socoti că toate sunt numai zvonuri și palavre. Și, ca să se încredințeze unde stă adevărul, porunci să fie chemat la curte băiețandrul. De cum se înfățișă, împăratul îi zise, cu blândețe:

– Dacă o să fii în stare să-mi răspunzi la aste trei întrebări pe care ți le-oi pune, să știi c-o să te socotesc ca pe fiul meu și-o să-ți duci traiul cu mine, în castelul împărătesc!
– Prea bine – grăi, cu sfiiciune, băiețandrul. Da’ n-ar vrea înălțimea voastră să-mi spună cum sună cele trei întrebări?
– Ba cum să nu! răspunse împăratul. Prima sună astfel: „Câte picături de apă sunt în apa mărilor?”
– Măria ta, poruncește să se astupe toate fluviile pământului, în așa fel încât nicio picătură de apă să nu mai aibă putința de a se vărsa în mare mai înainte de-a o fi numărat-o eu, și atunci o să-ți spun fără greș câte picături sunt în toate mările.

Împăratul trebui să se mulțumească cu răspunsul și grăi mai departe:

– A doua întrebare sună astfel: „Câte stele sunt pe cer?”
– Dați-mi o coală de hârtie, da’ una mai mărișoară.

Și-apoi, cu pana, prinse a face pe ea atâtea puncte și punctulețe, că de-abia se puteau zări. Dar de numărat, nici pomeneală să le fi putut număra, că de te uitai la ele mai mult, îți jucau pe dinaintea ochilor.

– Atâtea stele sunt pe cer, câte puncte îs aici, pe hârtie. Și, de nu mă credeți, apucați-vă de le numărați!…

Da’ vezi că nimeni nu fu în stare și împăratul trebui să se lase păgubaș. Și atunci îi zise:

– A treia întrebare sună astfel: „Câte clipe are veșnicia?”

Și ciobănașul pe loc îi răspunse:

– În Pomerania de jos e un munte de diamant care are o oră de mers în înălțime, o oră în lățime și-o oră în adâncime. Și, la fiecare sută de ani, vine la muntele ăsta o pasăre de-și ascute ciocul. Și, când tot muntele va fi tocit, atunci va fi trecut prima clipă din veșnicie.

– Ai răspuns ca un înțelept la toate cele trei întrebări – grăi, cu mulțumire, împăratul – și de-acu’ înainte vei sta cu mine la palatul împărătesc și te voi socoti ca pe propriul meu copil.

Top