„Pe bărbați nu trebuie să îi iubești ca și cum te-ai lupta cu ei”… Este doar una dintre replicile care-ți vin în minte când îți înfigi tocurile în accelerație și conduci în viteză prin oraș, aiurea, în încercarea te a te regăsi pe tine, după spectacolul „Tectonica Sentimentelor” de Eric Emmanuel Schmitt. Piesa se joacă la Teatrul Național, în regia lui Nicolae Scarlat. Distribuția: Ilinca Goia, Liviu Lucaci, Tamara Crețulescu, Carmen Ionescu, Valentina Zaharia.
Piesa este o tulburătoare poveste de (și despre) dragoste, consumată ca o călătorie inițiatică.
Diane (Ilinca Goia) se alintă în brațele lui Richard (Liviu Lucaci), îmbrăcată în desú negru, mustind de feminitate în fața bărbatului pe care îl iubește. În jocul lor, chiar și cinci minute în care ar sta departe unul de celălalt par mult… Totuși, Richard iese din îmbrățișarea iubitei sale și merge să aducă ziarul.
Diane se cuibărește într-o pătură albă și cade pe gânduri.
Prezența mamei sale, (Tamara Crețulescu) o face să deschidă o discuție ce pare ar avea menirea de a aduce certitudini. Diane iubește cu o pasiune devoratoare, însă, în spatele femeii irezistibile, se ascunde latura sa nesigură. Copilăria înnăbușită o face să simtă nevoia de a-și deschide sufletul și de a asculta sfatul mamei. Pentru Diane – o femeie cu o carieră de succes în politică – mama pare ancora, singura persoană în fața căreia nu trebuie să demonstreze nimic. În carieră trebuie să joace egal cu bărbații, în dragoste simte nevoia să se știe iubită cu pasiune, însă în privirile mamei capătă iluzia că se află „acasă”. Ea însăși mărturisește că, până la Richard, nu și-a dat voie să iubească cu atâta putere. Deși au o relație de câțiva ani, Diane și Richard nu locuiesc împreună. Diane nu-și cunoaște tatăl, iar în relația cu mama sa, pare că ea a fost, dintotdeauna, adultul. Însă, în relația cu mama sa, care este tipul femeii-copil, caută argumente care să-i alimenteze iluzia de control. Aparent se răzvrătește și minimizează trăsăturile naive ale mamei, pe care Diane nu le-a moștenit. Însă, lipsită de mama – ca termen de comparație, Diane, nu știe, de fapt, să se situeze corect pe o scară a femeii cu potențial de soție. Poate tocmai acesta a fost motivul pentru care tocmai femeia independentă – așa cum le arată celorlalți că este – locuiește cu mama.
Diane îi povestește mamei sale despre relația cu Richard: „Când stăm unul lângă celălalt și citim, el cască. Atunci când vine dintr-o călătorie de afaceri, nu mai aleargă spre mine să mă ia în brațe, la fel ca la început. Nu mă mai strivește la pieptul lui când mă îmbrățișează, iar călătoriile de afaceri nu mai par să îl facă să sufere la fel ca înainte din cauza despărțirii de mine. Când mă ia în brațe… nu mă mai strânge atât de tare, nu-mi mai… face rău”.
Doamna Pommeray își sfătuiește fiica să discute cu Richard, însă nu direct, așa cum face ea de obicei, ci într-un joc languros, în care Diane să-și asume tot ce observase, de fapt, la iubitul ei. O invită să abordeze problema cu feminitate și nu direct, așa cum procedează Diane în carieră.
Richard se întoarce cu ziarul. Gestul său trădează faptul că, pentru el, „acasă” este lângă Diane, asumându-și relația vegheată îndeaproape de mama iubitei sale. Diane prinde curaj și deschide discuția despre relația lor, vorbind ca și cum ea însăși ar simți sincopele pe care le-a observat, de fapt, la Richard: „Nu ți se pare că, în ultima vreme, sentimentele mele față de tine au mai slăbit: că atunci când citim, eu casc adesea, că nu mă mai arunc în brațele tale atunci când vii dintr-o călătorie de afaceri, că nu te mai las să mă strivești la pieptul tău când mă îmbrățișezi și că nu mai sufăr atât când mergi într-o călătorie?”.
Diane și Richard sunt îmbrăcați, amândoi, în gri, întocmai cum este și situația relației lor, în acest moment al acțiunii – gri, neclară. De fapt, este remarcabil cum ținutele personajelor reliefează etapele prin care trec, în evoluția lor.
Diane, într-o rochie de zi, și Richard, în costum, ajung față în față, într-o discuție despre relația lor… Richard își ascunde uimirea, și, din orgoliu, îi confirmă iubitei sale că neliniștile ei sunt și ale lui. În acest moment, pare că sfaturile doamnei Pommeray au fost de ajutor și că cei doi sunt, în sfârșit, sinceri în legătură cu relația lor, deja (e)rodată de trecerea timpului.
(E)rodată, tocmai pentru că ceea ce părea a fi mătuirea relației era tocmai firescul cu care dragostea lor întra în matcă, alunecând spre ideea de „cămin”. Cei doi nu își dau seama că tocmai „rodajul” relației lor este confirmarea de Mare Dragoste, și nicidecum un risc de „eroziune”.
Diane își continuă cariera cu un proiect de lege care are menirea de a lupta cu fenomenul prostituției și de a le ajuta pe femeile care au căzut victime străzii. Astfel le cunoaște pe Rodica (Carmen Ionescu) – o femeie simplă, pe care viața a trecut-o prin încercări, și pe Elina (Valentina Zaharia), o studentă româncă ce a căzut pradă răufăcătorilor din Paris, care i-au confiscat actele și au obligat-o să se prostitueze.
Îmbrăcată în sacou și purtând o geantă masculină, Diane pare că se luptă „ca un bărbat” tocmai pentru a recompensa umilința pe care au îndurat-o Rodica și Elina.
Însă dincolo de siguranța pe care o afișează în profesie, lumea ei interioară este pe cale de a se prăbuși. Diane și Richard sărbătoresc „luciditatea” relației lor, înecând-o în șampanie.
Diane poartă „armura” oricărei femei – little black dress, în încercarea inconștientă de a-și salva relația și de a-l recuceri pe Richard.
Deși continuă să susțină că dragostea și-a pierdut din intensitate, Diane visează la momentul în care Richard o va cere de soție. Mama sa, neștiind de despărțirea ce-a urmat momentului de „luciditate” îi alimentează visul…
Înnăbușindu-și dragostea, Diane se aruncă într-un joc periculos. Merge la Rodica și Elina, cărora le-a pus la dispoziție un apartament închiriat, și le propune să-și dea mâna pentru un scop… nobil. Diane le povestește că iubitul ei suferă de cancer, însă diagnosticul i-a fost ascuns. Neștiind de tragedia prin care trece, Richard a părăsit-o, iar ea vrea să-i ofere consolarea unei noi iubiri: pe Elina, care, prin simplitatea ei, are… datoria de a-l cuceri și de a-i rămâne alături până la sfârșit. Pactul este acceptat, iar Elina jură că nu-i va spune lui Richard nimic despre adevărata ei identitate.
Rodica și Elina sunt invitate acasă la Diane, care se preface că uită de invitația lui Richard de a ieși la film.
Cele două… prostituate vin în chip de mamă și fiică. Elina susține că este studentă la Literatură , la Sorbona, iar „mama” sa veghează atent asupra siguranței și educației fetei sale.
Richard este captivat de Elina, pe care o va copleși cu cadouri, în încercarea de a o cuceri, știind că Diane nu se va întoarce la relația lor de dinainte. Din nou, ținutele personajelor dublează acțiunea. Diane se îmbracă în previzibila combinație alb-negru – bluză-fustă. Hainele Rodicăi sunt întocmai unui costum care îmbracă rolul pe care îl joacă în planul „salvării” lui Richard, ea nefiind o intelectuală autentică, iar Elina poartă rochii din ce în ce mai lungi, „uitând” treptat trotuarul unde a fost obligată să lucreze.
Confuzi, Diane și Richard trăiesc o noapte de dragoste, fără „obligația” de a se ști împreună. Între ei plutește discuția despre Elina.
Richard îi mărturisește fostei sale iubite că este tot mai îndrăgostit de Elina, pe care ar vrea să o vadă mai des, dar Rodica, aparent o femeie cu multe principii tradiționaliste, se împotrivește relației lor. Diane acceptă să intervină „pentru” Richard. Din orgoliu, merge mai departe… îmbrăcându-se cu pantaloni, cămașă și vestă… Atât de masculin…
Darurile lui Richard nu contenesc să vină către Elina și Rodica. Totuși, aceasta din urmă, știind că, în viață nimic nu vine „degeaba”, îi cere explicații celei care le-a… angajat.
Confuz după despărțirea de Diane și derutat de apariția Elinei în viața sa, Richard pleacă într-o călătorie în deșert. La întoarcere îi mărturisește Dianei că vrea să se căsătorească cu Elina și o roagă pe fosta sa iubită să… o ceară în căsătorie. Diane acceptă, iar Richard o îmbrățișează cu putere, făcându-i din nou „rău”, în strânsoarea brațelor… Diane are o secundă de ezitare, pentru că regăsește în brațele lui pasiunea pe care o știa atât de bine…
Nunta are loc. În acest moment al acțiunii, Diane poartă o rochie… gri-bej, culoare ternă și nehotărâtă… ca ea.
Diane danseză marșul nupțial, urându-le telefonic celor doi miri „nuntă plăcută”.
A doua zi după nuntă, Diane merge la Richard și îi povestește despre vechea meserie a soției sale. Cu o pasiune nebună, îmbrăcată într-o rochie roșie (!) Diane încearcă să-și răzbune suferința.
Richard este îngenunchiat de durere și anunță că va divorța.
Mama îi reproșează fiicei că, în decizia de a se despărți de Richard, nu i-a cerut părerea. Doamna Pommeray găsea, în relația pe care Diane a avut-o cu Richard, motiv de a trăi, de a se aranja, de a aștepta pe cineva. În lipsa acestuia, spune ea, se stinge. Mai mult decât atât, îi strigă în față fiicei sale că mai bine s-ar fi născut băiat, că nu a fost în stare să țină un bărbat lângă ea și nici să aducă pe lume un copil. În ochii mamei sale, Diane este un „băiat ratat”: are ambiția și forța de a lupta, dar s-a născut femeie. Fiecare cuvânt pe care mama sa i-l aruncă în față, se înfige ca o săgeată în sufletul Dianei.
Rodica îi este fidelă colegei sale de suferință, Elina, și nu celei ale cărei bani au ajutat-o să-și schimbe viața. Astfel, îi spune lui Richard despre „scenariul” țesut de Diane. Acesta, după ce are confirmarea din partea medicilor că este sănătos, vrea să afle și explicația Elinei.
Richard își dă seama că Elina s-a îndrăgostit cu adevărat de el și n-o mai recunoaște în Diane pe femeia pe care a iubit-o cândva.
În confruntarea „de la egal la egal” pe care o are cu Diane, cei doi ajung să vorbească cu adevărat sincer despre relația lor. Și astfel își dau seama că, din orgoliu, au tocat mărunt niște false impresii. Dependența ei de aprobarea mamei, au făcut-o pe Diane ca, urmând sfatul acesteia, să-și distrugă relația cu Richard.
Doamna Pommeray se stinge din viață, iar la înmormântare participă și Rodica și Richard cu Elina, care s-au împăcat.
Richard vorbește despre… tectonica sentimentelor și despre faptul că timpul nu poate fi dat înapoi, iar Diane își dă seama că ea a provocat începutul sfârșitului. Îi spune lui Richard că vrea să învețe să-l iubească simplu… Abia acum Richard îi spune că o iubește, însă pleacă cu Elina, în timp ce Diane își mângâie burtica. Va avea un copil.
Piesa este efervescentă… Cu fiecare vizionare descopăr valențe noi. Nici nu mai știu de câte ori am văzut-o! Iar ca mine sunt atâția spectatori care fac săli pline, de fiecare dată. „Tectonica sentimentelor” este tipul acela de piesă de care ți se face dor și pe care ai vrea să o fixezi pentru totdeauna în fiecare stagiune a Naționalului. Iar actorii fac roluri desăvârșite.
Trebuie să vedeți piesa! Eric Emmanuel Schmitt spunea că Diane ajunge să iubească în final. Mie-mi pare că ea a iubit dintotdeauna, cu o patimă autodistructivă înfiorătoare, uitând că iubirea e tocmai decizia celuilalt de a rămâne, deși are libertatea de a pleca oricând. Pentru că finalul rămâne deschis, am încercat să-mi imaginez personajele, peste ani. Probabil că Elina și Richard rămân împreună, uniți nu numai de umilințele prin care au trecut, ci mai ales de căsătorie. Iar Diane, în povestea mea, ar rupe legăturile cu Richard, oferindu-i acum libertatea dintâi, libertatea de a fi fericit, și-ar învăța să iubească curat și corect copilul. Femeia de carieră, femeia trofeu își dă seama că nicio izbândă profesională nu ține de cald în nopțile reci, abia când și-a demonstrat ei însăși că a construit amețitor. Deși pare sclipitoare, și peste femeia trofeu se așterne praful. Și tocmai ambiția care i-a folosit în carieră o poate salva, învățând-o să trăiască. Femeia-trofeu nu se bucură de lucrurile mici – de cumpărăturile de fiecare zi, de după-amiezele liniștite, de filmele cu final previzibil. Femeia-trofeu prețuiește doar lucrurile cu miză, extremele care fie o bucură până la extaz, fie o aruncă în disperări profunde. Femeia-trofeu riscă mereu să se spargă în întrebări colțuroase, pe care și le aruncă fără milă atunci când e singură. Ea se plictisește rar, și niciodată singură. E înconjurată de oameni-figurație, viața ei având puține personaje importante. Femeia-trofeu nu știe că e importantă pentru „ce este” și nu pentru „ce face”. Femeia-trofeu, însă, dintre toate femeile lumii, este singura care poate mișca plăcile tectonice, pentru că doar ea are puterea de a suporta… tectonica sentimentelor.